x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Sunt suspecţi de evaziune, dar primesc contracte fără licitaţie

Sunt suspecţi de evaziune, dar primesc contracte fără licitaţie

de Ion Alexandru    |    10 Oct 2016   •   16:41
Sunt suspecţi de evaziune, dar primesc contracte fără licitaţie

Una dintre companiile controlate de omul de afaceri Mihai Neicu, denunţător în dosarul privind evaziunea fiscală de 600.000 de euro pentru care este trimis în judecată Ioan Andrei Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, dar şi protagonist într-un dosar instrumentat de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, a primit, prin încredinţare directă, de la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, un contract de peste 800.000 de euro pentru paza obiectivelor acestei instituţii. NEI Divizia de Securitate SRL este doar una dintre companiile care vor păzi pentru Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, deoarece, în tandem cu aceasta, a mai primit un contract de 700.000 de euro o altă firmă de pază despre care surse din piaţa de profil susţin că este controlată de Lucian Mursez, deţinătorul grupului Scorseze, arestat, la cererea DIICOT, în decembrie 2014, tot pentru evaziune fiscală.

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale este unicul asociat al Societăţii Naţionale pentru Radiocomunicaţii SA, companie care, recent a decis să atribuie un contract, în valoare de 6,8 milioane de lei cu TVA, fără să organizeze nicio licitaţie în acest sens şi fără să publice, în prealabil, un anunţ de participare.

Potrivit anunţului de atribuire, încărcat ulterior atribuirii pe SEAP, motivaţia invocată de Societatea Naţională pentru Radiocomunicaţii SA a fost aceea că s-a ales calea negocierii directe pentru acest contract, deoarece a intervenit “o situaţie de urgenţă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă”. Astfel, la data de 1 septembrie 2016, compania de stat a încheiat contracte aferente celor patru loturi referitoare la achiziţia unor servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor pe care le administrează.

Pentru loturile 1 şi 4, la care au concurat două societăţi de profil, a fost declarată câştigătoare oferta depusă de către SC NEI Divizia de Securitate SRL, la un preţ de 3.032.230,47 lei fără TVA. În ceea ce priveşte loturile 2 şi 3, aici lucrurile au stat mai simplu. A fost depusă o singură ofertă, declarată eligibilă şi câştigătoare, respectiv cea depusă de SC Senzor Guard Security SRL, cu sediul în Sectorul 2 al Capitalei, care a negociat cu autoritatea contractantă un preţ de 2.641.960,31 lei fără TVA.

Problemele cu legea ale Grupului NEI

NEI Divizia de Securitate SRL face parte din grupul de firme NEI Guard, controlat de controversatul om de afaceri Mihai Neicu, cercetat într-un dosar de evaziune fiscală deschis la sfârşitul anului 2014 de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În timpul anchetei, Mihai Neicu a depus un denunţ penal împotriva lui Ioan Andrei Rudeanu, ginerele fostului co-preşedinte al PNL, Vasile Blaga, denunţ care a condus, în cele din urmă, la reţinerea, arestarea şi trimiterea acestuia în judecată, pentru evaziune fiscală.

Sediul companiilor NEI Guard şi alaltor 12 societăţi de pază au fost percheziţionate, la sfârşitul anului 2014, de către poliţişti şi procurori, într-un dosar de evaziune fiscală estimată la aproximativ şapte milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, NEI Guard făcea parte dintr-o reţea de societăţi de pază care au derulat, în perioada 2009-2014, tranzacţii fictive, prejudiciind, astfel, bugetul de stat. Interesant este faptul că această anchetă vizează şi activitatea fostului administrator al NEI, Adrian Tudosie Sînică. Acesta l-a părăsit pe Neicu, în februarie 2014, pentru a deveni administrator al firmei Axis Corporate Security, patronată de soţii Ioan Andrei şi Agathe Rudeanu (fostă Blaga). În septembrie 2014, însă, Adrian Tudosie Sînică a fost demis de către ginerele şi fiica lui Vasile Blaga.

Legături subterane cu un inculpat DIICOT

Cea de-a doua companie care a câştigat celelalte două loturi privind paza obiectivelor Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii SA, SC Senzor Guard Security SRL, este deţinută, potrivit unor informaţii furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, de către Viorel Vasile Barburaş şi Valentin Cristian Călinescu. Presa centrală a relatat însă că, în spatele acestei companii s-ar afla nimeni altul decât fostul patron al grupului Scorseze Security SRL, Lucian Nicolae Mursez, protagonist al unui alt dosar de evaziune fiscală, instrumentat, de această dată, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Mai exact, în 8 decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea patronului Scorseze, Lucian Nicolae Mursez, a contabilei societăţii şi a altor doi administratori, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, care a utilizat tranzacţii fictive cu material lemnos între societăţi comerciale de tip fantomă şi compania de pază în cauză, deducând, astfel, în mod fraudulos, mai multe state pe care le-ar fi datorat statului, în valoare de 35 de milioane de lei.

Cei în cauză, spun procurorii, au emis în fals facturi care atestau în mod nereal livrarea unor cantităţi mari de material lemnos către Scorseze Security. Potrivit anchetatorilor, numai în anul 2012 ar fi fost livrat lemn în valoare de 58,5 milioane de lei, în 2013 s-ar fi făcut livrări de 53 milioane de lei, iar în 2014 valoarea lemnului livrat s-ar fi ridicat la 2,4 milioane de lei. Facturile au fost emise de o firmă-fantomă, aflată în insolvenţă încă din anul 2013, iar documentele au fost înregistrate în contabilitatea Scorseze Security SRL. La aceste operaţiuni au mai participat alte două companii din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Neamţ.

Relaţia dintre Neicu şi patronul Scorseze

Aşa cum precizam mai sus, presa centrală a publicat, la sfârşitul lunii august, un articol care trece în revistă contractele derulate de compania Scorseze Security International SRL cu Registrul Auto Român şi Metrorex SA, privind paza, până în luna decembrie a anului trecut, a obiectivelor acestor societăţi aflate în subordinea Ministerului Transporturilor. După declanşarea anchetei DIICOT, Lucian Mursez a cerut falimentul companiei la Tribunalul Bucureşti, cerere care, însă, a fost respinsă de judecătorul sindic, care a decis declanşarea procedurii insolvenţei. “Cu toate acestea, conducerea Metrorex şi cea a RAR au decis să încredinţeze contracte de pază tot către o firmă controlată de către omnul de afaceri Lucian Mursez - şi anume Senzor Guard Security SRL”, scriu jurnaliştii. Deşi Registrul Comerţului nu arată că, oficial, Lucian Mursez ar avea vreo legătură cu această societate, mai multe surse din piaţa firmelor de pază acreditează ideea că în spatele Senzor Guard Security SRL s-ar afla, de fapt, oamenii lui Mursez, care au activat în cadrul unei alte companii a acestuia, desfiinţată în prezent, Scorseze Prest. Această din urmă companie a fost deţinută, în proporţie de 100%, de către Lucian Mursez.

Legătura dinte Scorseze Security International cu Nei Guard, pe de altă parte, este evidentă, cele două companii derulând, ani de zile, contracte cu statul în tandem.

Şi Metrorex a decis înnoirea contractului de pază, după ce patronul Scorseze a fost pus sub acuzare. Din data de 1 iuanuarie 2015, paza la metrou este asigurată, pentru 30 de luni, de către NEI Guard, Grup Est Security SRL şi Nitro Guard Security SRL, pentru suma de 9 milioane de lei fără TVA.

Denunţul lui Neicu îl vizează direct pe Vasile Blaga

Revenind la Mihai Neicu, patronul NEI Guard, membră a grupului din care face parte şi NEI Divizia de Securitate SRL, care a câştigat loturile 1 şi 4 ale contractului cu Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, acesta a declarat, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul lui Ioan Andrei Rudeanu, că “în perioada septembrie 2010 - primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Blaga Vasile la o discuţie la sediul Partidului Democrat, din Municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuţii, acesta mi-a solicitat să-l ajut pe ginerele său, numitul Rudeanu Ionuţ, care îşi înfiinţase societatea de pază şi protecţie Axis Corporate Security, să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi companii private, şi să îl ajut în managementul acestei societăţi (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentaţiei necesare, participări la licitaţiile publice etc.)". Neicu le-ar mai fi spus anchetatorilor că, în urma discuţiei sale cu Blaga, s-ar fi întâlnit, chiar a doua zi, cu Andrei Rudeanu şi cu soţia acestuia, Agathe Rudeanu, la Hotelul Phoenicia din Bucureşti, pentru o discuţie legată de dezvoltarea Axis Corporate Security. După discuţii, Neicu ar fi convenit cu soţii Rudeanu ca firma acestora să îşi desfăşoare activitatea la etajul unu al clădirii, unde îşi avea sediul compania sa, NEI Guard, iar în continuare l-ar fi ajutat pe ginerele lui Blaga să obţină diverse contracte de pază, prin recomandările pe care i le-ar fi dat prin diverşi beneficiari, susţin sursele citate.

Sprijin pentru contractele companiei Axis

Şeful firmei NEI Guard ar mai fi arătat, în declaraţia sa dată în faţa procurorilor, că: "În urma sprijinului acordat de către mine, numitul Rudeanu prin firma Axis a obţinut mai multe contracte importante de pază, respectiv cu Administraţia domeniului public şi privat Sector 4 Bucureşti, Spitalul «Marie Curie» din Bucureşti, lanţul de hipermarketuri Carrefour şi altele pe care nu mi le amintesc precis". O altă licitaţie la care ar fi participat şi câştigat SC NEI Guard şi Axis Corporate Security ar fi fost, conform declaraţiei lui Neicu date în faţa anchetatorilor, cea de la Administraţia Naţională a Drumurilor filiala Timişoara, pentru furnizare de servicii de pază. Neicu le-a fi spus procurorilor că, după câştigarea acestei licitaţii, a decis să-şi retragă compania din consorţiu, pentru a rămâne doar Axis Corporate Security.

 

Numele administratorului NEI apare în dosarul “Gala Bute”

Un alt amănunt extrem de interesant al acestei încrengături este faptul că numele administratorului grupului NEI, angajat, timp de şapte luni, şi la firma lui Andrei Rudeanu, apare în rechizitoriul întocmit de DNA în dosarul “Gala Bute”. La secţiunea legată de depunerea sumelor de bani în contul PDL, mascate sub forma unor contracte fictive de donaţie, procurorii spun că, în anul 2011, Rudel Obreja l-a contactat telefonic pe Adrian Tudosie Sînică, cerându-i să-i indice o persoană dispusă să îi furnizeze documente contabile fictive şi să îi restituie sumele plătite în baza acestora. "Martorul (Sînică - n.red) l-a pus în legătură cu Ceban Iurie, persoană care controla prin intermediari societăţile SC Biovros SRL şi SC Biotehnical Industrial SRL şi le folosea exclusiv pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală. Administratorul formal al acestor societăţi era Vasilenco Galina, cetăţean moldovean aflat ilegal pe teritoriul României şi care îl ajuta pe Ceban Iurie la treburile casnice şi la ferma de oi pe care acesta o deţine", se arată în rechizitoriu.

Peste 1,5 milioane de euro este suma unui contract privind achiziţia unor servicii de pază încheiat, luna trecută, de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii cu două companii controversate. Suma cea mai mare a încasat-o grupul NEI, implicat într-o anchetă instrumentată de Parchet, vizând prejudicii de peste şapte milioane de euro.

A doua companie care a primit o parte din contractual de pază ar fi, potrivit presei, dar şi a unor persoane care activează în domeniul firmelor de pază, controlată de patronul Scorseze Security, cercetat de DIICOT pentru evaziune fiscală de opt milioane de euro.

×