Autentic

În zilele de 29 şi 30 septembrie 2007, curtea Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” a fost plină. Mii de oameni au ascultat, au cîntat, au jucat, au chiuit, au aplaudat şi s-au bucurat.

În zilele de 29 şi 30 septembrie 2007, curtea Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” a fost plină. Mii de oameni au ascultat, au cîntat, au jucat, au chiuit, au aplaudat şi s-au bucurat.

Am căutat mostre de folclor adevărat, de muzică vie, tran­smisă în familie, şlefuită şi îmbogăţită continuu. Am adus opt tarafuri şi două fanfare din Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania, re­unind aproape 50 de instrumentişti, unii cîntînd simultan şi cu vocea, majoritatea necunoscuţi publicului larg. Am prezentat instrumente lăutăreşti tradiţionale (vioară, clarinet, acordeon, ţambal, bas etc), dar şi cîteva dintre cele ţă­­răneşti (tilincă, fluier, ca­val, cimpoi, ocarină etc). Am îm­binat repertorii şi sonoritaţi diverse, de la doină, ba­ladă, cîntec de dragoste pînă la mu­zica de joc, de la taraful doljean cu doi instrumentişti care cîntă în acelaşi timp şi vocal pînă la fanfara bucovi­nea­nă alcătuită din 10 persoane. În esenţă, am dorit să rea­lizăm o sărbătoare cîmpenească, o manifestare interactivă, la care am asigurat şi prezentarea.

COMOARA. Pentru cd-ul de faţă am grupat piesele aşa cum fac lăutarii: “Dragostea”. Nevestică tine­rică, în care predomină erotismul, este urmată de două melodii de joc instrumentale (Ca la baltă şi Minţita), toate olteneşti. Urmează un “calup” de muzică din Transilvania, unde după o Horă care ne aduce aminte de bîlciurile de altădată, vin două jocuri bistriţene (Pe loc şi Învârtită de pe Valea Şieului). Ne întoarcem în sud şi “punem la concurenţă cîntarea” din Vlaşca, plină de accente teatrale, spectaculoase (De trei ori potcovii calu şi Dii, dii, dii, murgule, dii), în care se amestecă şi hore lăutăreşti, şi cîntecul oltenesc, cu rădăcini în doină (Sus pe dealu înflorit). Am ajuns la “miezul” CD-ului, unde domneşte erotismul (Copiliţă mîrşăneancă, Am amante-n şapte sate, Eu plecai după iubit). Apoi ne-aducem aminte de Marin Chiser şi facem o Horă şi un Trei păzeşte de la el, din Goicea. Urcăm iar în Transilvania, pentru Învîrtita de la Sibiu urmată de o Haţegană. Aducem din Oltenia o doină haiducească, Ionică, muică, Ionică, în care lăutarul, spontan, mai “pune vorbe” şi din altele (De ce, Doamne, n-am murit şi săracu şi bogatu), urmată de o Horă de mînă. Mergem în Buco­vina şi jucăm Hangul şi Ciobănaşul împreună cu cîţiva zeci de oameni care strigă, bat pămîntul, chiuie şi, la sfîrşit, nu se sfiesc să dea “cinstea lăutarilor” o sticlă de vin: ca la nuntă. Nu putea să lipsească balada, proiecţie a epocii medievale (Miu haiducu), urmată de două piese instrumentale (Doină şi Galaon). Urmează doina Mă uitai la Răsărit, devenită şlagăr într-o variantă înregistrată de Maria Lătăreţu. Încheiem cu Hora ca la Paşti şi Ciocîrlia.

Aş vrea să cred că toţi cei care vor asculta acest CD vor descoperi o părticică din folclorul românesc.

“A fost o suită de sîrbe olteneşti la care doamnele au aruncat, la propriu, pantofii şi au jucat în picioarele goale, cu domni în cămăşi descheiate şi cu mînecile suflecate, iar prezentatorul, fără sacou şi cravată, li s-a alăturat pentru a stîrni mai cu spor colbul din bătătură”
dr Marian Lupaşcu