Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
IN MEMORIAM ● Ediţie specială despre cel mai crunt accident aviatic din România Jurnalul Naţional scoate luni pe piaţă o nouă ediţie specială, dedicată de această dată celor 60 de oameni pulverizaţi în cea mai mare catastrofă aviatică din România. Amintiri cutremurătoare, destine retezate de un avion devenit sicriu, întrebări ce-şi caută de 13 ani răspunsurile. Toate acestea, într-un supliment de 16 pagini – Baloteşti 1995…
IN MEMORIAM ● Ediţie specială despre cel mai crunt accident aviatic din România
Jurnalul Naţional scoate luni pe piaţă o nouă ediţie specială, dedicată de această dată celor 60 de oameni pulverizaţi în cea mai mare catastrofă aviatică din România. Amintiri cutremurătoare, destine retezate de un avion devenit sicriu, întrebări ce-şi caută de 13 ani răspunsurile. Toate acestea, într-un supliment de 16 pagini – Baloteşti 1995…
Aeronava Airbus 310 – "Muntenia" era fabricată în 1987 şi avea la data producerii tragediei peste 31.000 de ore la bord. La 31 martie 1995 era programată să efectueze zborul regulat de la Bucureşti la Bruxelles, cu decolarea la ora 9:00. La bord se aflau 49 de pasageri (32 de belgieni, nouă români, trei americani, doi spanioli, un olandez, un francez, un thailandez) şi 11 membri ai echipajului (toţi români). După şase minute de întârziere, avionul a început procedurile ridicării de la sol. La ora 09:07, navigatorul principal de dirijare a zborului de la Aeroportul Otopeni comunică echipajului ruta pe care trebuia să o urmeze aparatul de zbor. După un minut şi 35 de secunde, avionul a lovit pământul aproape perpendicular. Izbirea violentă a creat un crater adânc de şase metri. Bucăţile de fuselaj şi de oameni s-au împrăştiat pe sute de metri pătraţi. Despre Baloteşti se vorbeşte dintr-o dată în toată lumea. Oribilă recunoaştere…
IMAGINI APOCALIPTICE. Unul din cei patru anchetatori, procurorul (la acea vreme) Marian Nazat, descrie locul accidentului: "Era vineri, aproape de prânz. O vreme câinoasă şi duşmănoasă. Am plecat cu maşina de serviciu, un ARO rablagit, fără să am habar ce mă aşteaptă acolo. Am rătăcit drumul, aşa încât am luat-o pe câmp, pe jos, fiindcă maşina se împotmolise. În depărtare am văzut rotocoalele de fum şi câteva autovehicule de intervenţie. Mi-am dat seama că avionul se prăbuşise şi am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare. Mirosea a kerosen ars şi-a carne prăjită. Pe sute de metri erau răspândite fragmente umane, ca-n apocalipsă. Degete retezate, picioruşe şi mânuţe de copii, cutii craniene dezgolite, scalpuri îmbibate de sânge, carne de om fumegândă... ce mai, apocalipsa, nu altceva! O linişte grea, paralizantă prin nefirescul ei, pogorâse parcă din zguduirea cerească".
ANUNŢUL NENOROCIT. Printre cele nouă destine româneşti retezate la 31 martie 1995 s-a aflat şi cel al lui Ionuţ Staicu, un adolescent din Buzău care, paradoxal, visa să devină pilot. Cu două luni înainte de majorat avea să se urce în avionul blestemat, cu gândul că peste câteva ore îşi va întâlni prietenii din Belgia. Părinţii săi au acceptat cu greu să rememoreze acele clipe de groază. Sunt de înţeles. Nimic nu e mai dureros decât să vorbeşti despre moartea propriului tău copil. Cornelia şi Mircea Staicu au făcut-o şi, cu ochii plini de lacrimi, şi-au descărcat sufletul pentru Jurnalul Naţional. Cel mai cutremurător este modul în care au aflat de tregedie la câteva zeci de minute după ce îşi conduseseră băiatul la aeroport: "Am aflat de la radio, în maşină. Şi acum îmi mai sună în urechi anunţul «La faţa locului se află primul-ministru, Văcăroiu. Cursa cu numărul nu ştiu care s-a prăbuşit. Vom reveni cu amănunte...» Atunci, Mircea a spus: «Nu mai avem băiat»", spune mama lui Ionuţ.
LACRIMI DE MAMĂ
"Ştiu că se spune că, dacă trec anii, poţi trece mai uşor peste amintire.Îmi aduc aminte care era poziţia lui Ionuţ în familie şi bucuria pe care el o stârnea, iar acum mădoare. Dorul de el este tot mai puternic, nu este adevărat că, dacă trece timpul, trece şi durerea"
Cornelia Staicu
TABLOU TERIFIANT
"Am stat în teren vreo trei-patru zile şi am cules... oameni. De fapt, rămăşiţele lor, bucăţi de oase năclăite de moarte. Multă vreme n-am putut să mai mănânc carne. Aveam impresia că-n farfurie zăresc carnea morţilor de la Baloteşti. Port cu mine oriunde grozăvia acelui accident"
Marian Nazat
Citește pe Antena3.ro
