Carol al II-lea și Barbu Știrbei. Voia distrugerea completă a fostului său vrăjmaş, a neamurilor lui până la a şaptea spiţă

„În primele săptămâni ale Restauraţiei, această fobie, patologică în manifestările ei, ni s-a înfăţişat ca una din principalele pârghii care determinau vorbele, actele şi politica noului Rege încă despărţit de Duduia lui rămasă la Paris. Se vede că Măria Sa nu era de părerea Regelui Ludovic al XII-lea căruia i se atribuie frumosul cuvânt: „Le Roi de France ignore les ennemis du duc d’Orleahs”, căci se înapoiase din pribegie cu puteri mărite de ură. Voia numaidecât distrugerea completă a fostului său vrăjmaş, a prietenilor lui, a neamurilor lui până la a şaptea spiţă. Atitudinea Regelui faţă de Regina Maria, în care nu mai vedea o mamă, ci un simplu instrument în mâinile lui Ştirbei, n-a fost decât urmarea neîmpăcatei sale uri”, dezvăluie fostul ministru Argetoianu.

Răzbunarea pe Știrbei, principala țintă a capului încoronat

„Că odată Carol pe Tron, Ştirbei nu mai putea însemna nimic în politica românească era la mintea omului şi această schimbare era bine văzută şi bine primită de mai toată lumea, căci rolul Prinţului Barbu nu fusese simpatic nimănui. Dacă Regele se oprea aici şi se mulţumea să ignore pe omul de după perdea, care tăiase şi spânzurase pe timpul Regelui Ferdinand, nimeni n-ar fi avut nimic de zis. Regele a făcut însă greşeala să intre în luptă, pe faţă şi pe nefaţă cu fostul sfătuitor al părinţilor săi şi făcând dintr-un ou un bou, a dat oamenilor impresia că nu se urcase pe Tron decât ca să se răzbune pe Ştirbei şi să schimbe uniformele în armată. Căci în afară de declaraţiile de principiu şi platonice împotriva tiraniei şi incapacităţii partidelor, noul Rege a părut din prima zi mult mai preocupat de aceste două chestiuni secundare decât de marile probleme economice şi politice pe care ţara era grăbită să le vadă soluţionate. Nasturi, trese, modele de şepci şi de chipiuri, schiţe de tunici şi lampasuri de pantaloni zăceau azvârlite pe mesele şi canapelele saloanelor de jos din Palatul Regal pe când sus, în cabinetul său de lucru, Regele Carol combina - când nu se gândea la Lupeasca sau la altă ecuaţie sexuală - exterminarea lui Ştirbei”, scrie Argetoianu în memoriile sale.

„Atitudinea Regelui faţă de Regina Maria, în care nu mai vedea o mamă, ci un simplu instrument în mâinile lui Ştirbei, n-a fost decât urmarea neîmpăcatei sale uri” - Constantin Argetoianu

Argetoianu, mediator între cei doi rivali

„Însărcinat de Știrbei, i-am pus Regelui într-o zi chestiunea neted şi l-am întrebat dacă pe lângă ruina politică urmărea şi ruina materială a fostului său adversar, şi dacă socotea că Ştirbei trebuie să se retragă din toate consiliile de administraţie în care figura. Răspunsul Regelui a fost categoric că „nu“, că situaţia lui Ştirbei nu-l interesează decât din punct de vedere politic, din punct de vedere material, nu. Am avut naivitatea să-l cred şi să comunic acest răspuns lui Ştirbei, la un dejun, la Callimachi. Am aflat mai târziu că în realitate Regele trimisese vorbă societăţilor conduse de Ştirbei că dacă nu vor să fie puse la index, trebuie să scape cât mai curând de neagreatul lor preşedinte sau consilier”, povestește Argetoianu.

Răspunsul lui Știrbei a fost elegant

„Nu ştiu ce se va fi petrecut în sufletul lui Ştirbei după actul Restauraţiei, dar atitudinea lui a fost impecabilă. L-am întâlnit în acele vremuri de două ori, la dejun la Callimachi, şi n-am auzit din gura lui nici un cuvânt răuvoitor, de critică sau chiar ironic. Mi-a spus cu insistenţă că doreşte Regelui cel mai deplin succes, că toată lumea trebuie să se strângă în jurul lui, fiindcă joacă ultima carte a Monarhiei împotriva anarhiei care ne pândeşte. Vorbea însă cu antipatie de fosta Regenţă şi de greşelile ei. După ce i-am adus răspunsul Regelui mi-a declarat ca nu vrea să stea în calea lui nici chiar cu aparenţele unei opoziţii care în realitate nu există, şi că se va retrage din toate locurile ce ocupa, fără să ţie seamă de paguba ce această hotărâre îi pricinuia. În cursul verii 1930 şi-a dat demisia din toate consiliile de administraţie din care făcea parte”.

Știrbei și Argetoianu, relații amabile, dar lipsite de cordialitate. Soțiile - prietene, soții - distanți

Chiar dacă vedea că Știrbei este oropsit de Regele Carol, Argetoianu s-a păstrat la distanță de prințul cu pricina. Temperamente diferite, cei doi au conlucrat doar de nevoie. În schimb, soțiile celor doi erau bune prietene.

„Raporturile mele cu Ştirbei, după Ministerul lui din 1927 rămăseseră aceleaşi ca înainte: amabile însă lipsite de cordialitate. Temperamentul lui nu se potrivea cu al meu şi părerea mea asupra rolului său politic pe timpul lui Ferdinand nu se schimbase. Cu nevastă-sa raporturile erau şi mai reci, iar cu fetele mă mărgineam la

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav

un bună ziua, la un an o dată. Principesa Nadeja nu mă putea ierta că o poreclisem „la boche à dents“ (n.r. - căpățâna cu dinți) pe timpul neutralităţii, delicată atenţie faţă de sentimentele ei germanofile şi de formidabila dentiţie cu care o nenorocise Dumnezeu şi pe care două buze subţirele nu izbuteau să o ascundă. La Iaşi îmi întorsese chiar spatele într-o zi, la Nataliţa Vlădoianu; ne împăcasem însă după război, dar numai pe jumătate”, scrie Argetoianu.

Au colaborat în politică la insistențele soției lui Argetoianu

„Am însemnat deja entuziasmul cu care intrasem în Ministerul-păcăleală din 5 iunie 1927, prezidat pe neaşteptate de Barbu Ştirbei. Scurta noastră colaborare nu schimbase nimic între noi şi am continuat mai departe să ne întâlnim prin consilii şi să ne vedem pentru afaceri sau pentru politică. În acest din urmă caz, iniţiativa venea totdeauna din partea lui. Nevastă-mea, foarte intimă - dinainte de căsătoria noastră - cu Nadeja Ştirbei şi cu fetele ei, mergea des la dânsele, în Bucureşti şi la Buftea - eu însă, până în vara anului 1930, nu le făcusem o vizită şi nu luasem o masă la dânsele. Am văzut Buftea numai fără Ştirbei, în 1918 sub nemţi, ca negociator al Păcii, şi ca să fiu cu totul precis încă o dată prin 1923 sau 1924 când am luat parte la un banchet oferit membrilor consiliului de administraţie al Stelei Române (societatea petroliferă)”.

Sfidare la adresa regelui

Argetoianu susține că Restauraţia n-a modificat nimic în raporturile mele cu familia Ştirbei: „Am continuat, eu, să nu o frecventez şi nevastă-mea să o frecventeze, exact ca înainte. Am intrat în toate aceste detalii pentru a încadra un demers care s-a făcut pe lângă mine prin august, la Sinaia, şi care este tipic şi pentru mentalitatea Regelui Carol şi pentru aceea a celor din jurul lui. M-am pomenit într-o zi cu un aghiotant regal, care cu reticenţe şi cu jenă, a venit să-mi spună că soţia mea merge prea des la Braşov, la Ştirbei (familia Ştirbei se instalase pentru vară în splendida ei vilă din Braşov). Am răspuns imediat: «Spune Regelui că nu ştiu ce a făcut şi va face nevastă-mea, dar că eu care n-am fost niciodată la Ştirbei la Braşov, mă voi duce să-i fac o vizită la prima ocazie!»”.