Prețul energiei pe piața pentru ziua următoare (PZU) doboară recorduri după recorduri în Europa, dând frisoane atât guvernelor, cât și consumatorilor. Deocamdată, UE nu a reușit să stăvilească această creștere abruptă a prețurilor, ci doar să propună niște soluții de moment pentru a le face cât de cât suportabile. Pe fondul acestor creșteri, prețul energiei spot din România a marcat un salt vertiginos. Luna noiembrie a stabilit un nou record istoric pentru prețul mediu al energiei tranzacționate pe această piață, el fiind de patru ori și jumătate mai mare decât celînregistrat în luna noiembrie a anului trecut.
După ce în octombrie se înregistrase un preț mediu record al energiei electrice pe piața spot de la București de 951 de lei/MWh, luna trecută acesta a urcat la 1.052 de lei/MWh. Prețul mediu zilnic maxim înregistrat în noiembrie a fost de 1.399 de lei/MWh, el fiind cel mai mare din istorie. De asemenea, energia cu livrare în seara zilei de 29 noiembrie, la orele 18.00 și 19.00 s-a tranzacționat la un preț de circa 2.000 de lei/MWh, acesta fiind tot un record absolut. Dacă ne raportăm la luna noiembrie 2020, prețul mediu al energiei pe piața spot a fost de 237 de lei/MWh, ceea ce înseamnă că prețul de acum este de patru ori și jumătate mai mare. Prețul energiei pe piața spot este un indicator foarte important în ceea ce privește tendința prețurilor. Clienții casnici au negociate prețuri fixe cu furnizorii lor, în general pe o perioadă de un an, iar după expirarea acesteia prețurile vor crește sub influența achizițiilor de pe PZU. Cât de mare sau mică va fi această influență ține de felul în care își formează fiecare furnizor portofoliul de energie. Consumatorii trebuie să se aștepte însă la ce este mai rău, în condițiile în care ponderea energiei achiziționate de pe PZU a crescut foarte mult. Deși pentru mulți consumatori casnici care au trecut în piața liberă contractele de furnizare expiră la începutul anului viitor, furnizorii au început să trimită notificări privind încheierea noilor contracte. Surpriza neplăcută este că noile oferte vin cu tarife mult mai mari față de precedentele. Chiar dacă deocamdată tarifele sunt plafonate, din aprilie impactul noilor prețuri va fi resimțit puternic de consumatorii casnici.
Evoluția prețului mediu al energiei pe piața bursieră spot de la București (euro/MWh)
Luna 2021 2020 Variație (%) Cota pieței în 2021 (%)
Ianuarie 55,68 52,80 +5,46 46,70
Februarie 48,09 40,52 +18,68 46,43
Martie 54,46 29,66 +83,58 47,98
Aprilie 62,80 25,51 2 +146,16 51,98
Mai 58,74 24,86 +136,33 54,81
Iunie 76,95 30,32 +153,81 50,76
Iulie 93,84 37,08 +153,11 41,03
August 112,70 37,8 +197,54 39,33%
Septembrie 133,89 45,85 +191,99 40,42
Octombrie 192,26 41,93 +358,57 40,92
SURSA: OPCOM
Specialiștii spun că un portofoliu optim pentru furnizorii de energie este de „60 - 30 - 10”. În traducere, asta înseamnă că 60% din energie să fie achiziționată la un preț fix, în baza unui contract pe termen lung, 30% - achiziționată în baza unui contract bilateral, încheiat în ultimul an, și doar 10% din energia achiziționată să provină de pe PZU.
Creșterea prețurilor, analizată azi la Bruxelles
Miniștrii de Finanțe din statele care aparțin zonei euro vor discuta astăzi la Bruxelles despre creșterea prețurilor la energie în Uniunea Europeană, în cadrul reuniunii Consiliului Transporturi, Telecomunicații și Energie, Consiliul European. Cu această ocazie, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) va prezenta principalele concluzii din raportul său preliminar cu privire la prețurile ridicate la energie din Europa și la structura actuală a pieței angro de energie electrică.
Două directive europene, pregătite pentru modificare
Europa se confruntă în prezent cu o creștere puternică a prețurilor la energie, iar statele membre UE au reacționat prompt la situație și au discutat problema în diferite foruri din cadrul Consiliului Europei. Discuțiile reflectă necesitatea de a acționa într-un mod coordonat și de a lua măsuri urgente pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la energie asupra celor mai vulnerabile gospodării și companii, se precizează în informarea Consiliului UE. Referitor la Pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55” (Fit for 55), se va prezenta un raport intermediar, iar miniștrii vor desfășura un schimb de opinii cu privire la pachet în ansamblu și la două propuneri legate de energie, în special revizuirea Directivei privind eficiența energetică și a Directivei privind energia din surse regenerabile. Ca parte a pachetului legislativ „Pregătiți pentru 55”, Comisia Europeană a propus revizuirea ambelor propuneri având în vedere noile obiective ale UE privind reducerea emisiilor pentru 2030 și a obiectivului său de neutralitate climatică pentru 2050.
Prețul gazelor a crescut cu 400%, cel al energiei, cu 200%
Potrivit acestui raport preliminar, prețul foarte mare al energiei electrice este cauzat, în principal de prețul foarte mare al gazelor naturale. De exemplu, prețurile gazelor la începutul lunii octombrie au fost cu 400% mai mari decât în aprilie 2021, ele fiind determinate semnificativ de dinamica cererii și ofertei globale. În aceste condiții, prețurile energiei electrice au crescut cu 200% în aceeași perioadă. Pe de altă parte, dacă prețurile globale ale gazelor sunt principalul motor al creșterii prețurilor la energie, o combinație de factori secundari au contribuit la creșterea prețurilor la cărbune și carbon. De asemenea, raportul abordează și problema manipulării prețurilor la gazele naturale, subiectul fiind legat de livrările gigantului Gazprom. Livrările Gazprom vor crește cu 5% până la sfârșitul anului comparativ cu perioada similară a anului anterior, în condițiile în care există totuși o semnificativă capacitatea de transport nerezervată. Asta înseamnă cu livrările puteau fi suplimentate mult mai mult, ceea ce ridică, evident, întrebarea de ce nu s-a întâmplat acest lucru. Au existat însă și restricții în ceea ce privește livrările rusești de gaze, raportul amintind creșterea consumului intern în Rusia (+12% față de anul trecut, inclusiv), creșterea livrărilor către alte piețe precum Turcia (+10 bcm) și China (+3 bcm), dar și creșterea livrărilor de GNL (+3%, toate până în august). De asemenea, lucrările de întreținere de vară la gazoductele Nord Stream și Yamal sunt alte motive care ar justifica o creștere modică a exporturilor Gazprom către piața europeană. În timp ce prețul gazelor a luat-o razna, grupul rus Gazprom a anunţat săptămâna aceasta un profit net record de 581,8 miliarde de ruble (7,8 miliarde de dolari), în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu pierderile de 251 de miliarde de ruble în perioada similară a anului trecut.