x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Codex Aureus, povestea evangheliarului scris și pictat cu aur

Codex Aureus, povestea evangheliarului scris și pictat cu aur

22 Mai 2023   •   07:20
Codex Aureus, povestea evangheliarului scris și pictat cu aur

Realizat în anul 810 la Aachen (Aix-la-Chapelle), la dispoziția lui Carol cel Mare, evangheliarul latin cunoscut sub denumirea de Codex Aureus (mai exact jumătate din acesta) a fost cumpărat în anul 1782 de episcopul Transilvaniei, Ignatius Batthyáni, de la cardinalul Vienei, arhiepiscopul Christopher Migazzi, și adus în Ardeal. 

„Codex Aureus pe lista UNESCO! Suntem foarte bucuroși să vă spunem că cel mai cunoscut și important manuscris medieval aflat în România, în prezent la filiala noastră din Alba Iulia, Biblioteca Batthyaneum, a fost înscris pe lista UNESCO și face astfel parte din fondul «Memoria lumii». Anunțul, făcut public pe 18 mai 2023 de reprezentanții Bibliotecii Naționale a României, a stârnit entuziasm în cercurile subțiri ale intelectualității. Dar care este istoria acestui codice înmuiat în cerneluri din aur și legat în coperte de fildeș? Care-i povestea bibliotecii care-l adăpostește, dar a lui Ignatius Batthyáni? Toate aceste mirări au fost risipite de profesorul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, căruia-i cedăm în continuare cuvântul.

Perla coroanei

„Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia este cea mai valoroasă bibliotecă istorică din secolul al XVIII-lea din România. Ea s-a format ca urmare a pasiunii și bogăției (deopotrivă bănești și sufletești) a contelui Ignațiu Batthyany (1741-1798), ajuns, între 1780 și 1798, episcop catolic al Transilvaniei. În cadrul instituției se găsesc numeroase cărți manuscrise și tipărite rare, dar Codex Aureus este, ca să spun așa, «perla coroanei», adică este Cartea dintre cărți”. Detaliat? „Se știe că tiparul (cu litere mobile) are o istorie relativ recentă, fiind inventat de Gutenberg pe la jumătatea secolului al XV-lea. De la 1455 până la 1500, nu s-au putut tipări cărți în tiraj de masă, ci în număr mic de exemplare, de aceea acele cărți sunt astăzi foarte rare și se numesc «incunabule»”.

Manuscrisele sau codicele, migălite de călugări

În completare: „Termenul vine de la cuvântul latinesc «leagăn», fiindcă în acea vreme tiparul și cartea se aflau «în leagăn», adică la începuturi, precum omul când este mic copil. Înainte de existența tiparului, în Europa se «publicau» cărți manuscrise, numite codice, iar această muncă dificilă și migăloasă se făcea, de regulă, de către călugări, în atelierele speciale (numite «scriptorii») din mănăstiri, dar și de la unele curți princiare, din orașe. Aceeași carte se copia în mai multe exemplare, după cum veneau cererile dinspre comanditari. Călugării scribi lucrau din pasiune și din datorie, dar, unii dintre ei, primind canon («pentru păcatele cele multe și grele») după spovedanie, erau destul de superficiali în activitatea lor, pentru că se grăbeau să termine mai repede pedeapsa”.

„Trei degete scriu, dar tot corpul se ostenește”

Lecția devine captivantă, nu? „Scrisul era atunci un fenomen rar (cam 1% dintre oameni știau să scrie și să citească) și era considerat o caznă, de regulă sub demnitatea oamenilor nobili și bogați. În plus, poziția pentru scris era foarte incomodă, deoarece scriind se cuvenea să te chinuiești. De aceea, era în vogă zicerea Tres digiti scribunt, totum corpus que laborat („Trei degete scriu, dar tot corpul se ostenește”). În plus cărțile manuscrise erau adesea ilustrate, iar ilustrația însemna adevărate picturi mici (miniaturi), însemna ornarea majusculelor, a începuturilor de capitole, a primelor rânduri din pagină, împodobirea chenarelor etc.”.

Cerneala a multiplicat valoarea

„Toate acestea - a urmat istoricul Ioan-Aurel Pop - se făceau cu instrumente speciale, mai ales cu pene, pensule și cerneluri sau lichide colorate (minerale și vegetale), greu de procurat și de fabricat. Lăsăm deoparte aici imensul efort de a produce pergamente (foi pentru scris din piele de vițel sau de oaie/capră) de bună calitate, printr-o tehnologie bine pusă la punct, dar costisitoare. De aceea, o carte manuscrisă era foarte scumpă, ea incumbând muncă multă, pricepere, talent, dăruire etc.”. Și așa am atins inima subiectului: „Codex Aureus este o astfel de carte, adevărată operă de artă, o capodoperă, scrisă și pictată în același timp. În ilustrație, predomină o cerneală conținând praf de aur, ceea ce dă cărții strălucire și o valoare multiplicată, greu de estimat în bani”.

La porunca lui Carol cel Mare

Mai mult: „Codicele acesta - numit și Evangelium pictum («Evanghelia pictată»), fiindcă el cuprindea cele patru evanghelii - a fost scris la porunca lui Carol cel Mare (768-814), suveranul care, la anul 800, a reluat tradiția imperială în Occident. Lucrarea are avatarurile sale și a rămas în Europa vestică, unde a și fost, la un moment dat, dezmembrată în patru părți, spre a fi, probabil, mai ușor de valorificat. Pe vremea aceea, erau la mare preț și ferecăturile de carte (coperțile), care puteau fi din metal prețios, cu basoreliefuri de mare finețe artistică. Acesta este și cazul codicelui nostru”.

Cartea-minune, dezmembrată și risipită-n patru zări

În 1785, Ignațiu Batthyany, mare amator de obiecte istorice rare, artistice, de manuscrise, de cărți, de licitații unde se găseau astfel de „minuni”, a cumpărat biblioteca unui episcop de la Viena, în care se afla prima parte din Codex Aureus (evangheliile lui Matei și Marcu), formată din 111 pagini. „Din această achiziție - a mai evidențiat Ioan-Aurel Pop -, episcopul din Alba Iulia a făcut biblioteca sa publică, lăsată moștenire prin testament «bisericii și provinciei», adică țării de atunci numite Transilvania. Cealaltă jumătate din carte (evangheliile după Luca și Ioan, 124 de pagini) este la Biblioteca Apostolică a Vaticanului, iar coperțile, lucrate în plăcuțe de fildeș, se află una la Londra și alta la Roma”.

Recompusă în două ediții anastatice

Ultimele aprecieri: „Codicele este astăzi al României, fiindcă, în acord cu tratatele de pace de după Primul Război Mondial, România este stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, din care a făcut parte, între 1867 și 1918, Transilvania. Părțile disparate ale codicelui au fost reunite în două ediții anastatice (fotografiate după original), care pot oferi oricui o idee despre cum ar fi trebuit să arate cartea, dacă era păstrată întreagă. Dar chiar și așa, este un noroc și o fericire că avem fragmentele respective și că prima jumătate din această capodoperă se află la noi, în România”.

Scurt istoric al copertei

Pe coperta evangheliarului supranumit Codex Aureus este reprezentat Maiestas Domini sau „Hristos în slavă”, după canonul iconografic creștin, care combină tradiția romană a iconografiei imperiale, în care se înfățișează împărații în picioare, cu mâna dreaptă ridicată, cu viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul din Apocalipsă: figura așezată pe un tron, central, în format tetramorf. Mai exact, sunt reprezentați cei patru evangheliști în formă simbolică (în chip de leu - Sf. Marcu, vițel - Sf. Luca, vultur - Sf. Ioan, om - Sf. Matei), iar imaginile a opt îngeri și o varietate de motive geometrice de factură bizantină îl încadrează pe Iisus printr-o bandă concentrică. Aceasta, la rândul ei, se suprapune cu alte decorațiuni, pictate minuțios, care imită un model al epocii carolingiene în ceea ce privește ornamentarea cărților liturgice, cel al copertelor aurite, din fildeș, încrustate cu pietre prețioase. Tot simbolic este reprezentată astfel bogăția Ierusalimului Ceresc.

Poate fi „răsfoit” digital

Manuscrisul scris integral cu cerneală de aur este faimos și prin calitatea excepţională a ornamentării: 202 pagini decorate cu frize policrome, 12 pagini de canoane biblice ilustrate, 3 tablouri în plină pagină, dintre care două reprezentând portretele evangheliştilor Matei şi Marcu, un frontispiciu miniat şi alte două pagini cu scriere ornamentală - după cum se poate afla (și) din prezentarea de pe site-ul Bibliotecii Naţionale a României. Tot aici el poate fi și „răsfoit” digital.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

810 este anul în care a fost creat evangheliarul cunoscut astăzi și sub numele Codex Aureus

 

„Scrisul era atunci un fenomen rar (cam 1% dintre oameni știau să scrie și să citească) și era considerat o caznă, de regulă sub demnitatea oamenilor nobili și bogați”, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române

 

„Codicele acesta - numit și Evangelium pictum («Evanghelia pictată»), fiindcă el cuprindea cele patru evanghelii - a fost scris la porunca lui Carol cel Mare (768-814)”, Ioan-Aurel Pop, istoric

 

„Predomină o cerneală conținând praf de aur, ceea ce dă cărții strălucire și o valoare multiplicată, greu de estimat în bani”, Ioan-Aurel Pop, istoric

 

115.753 de fonduri bibliografice se găsesc în cadrul Bibliotecii Batthyaneum din Alba-Iulia

 

Manuscrisul se află depozitat în camera „Tezaur” a Bibliotecii Batthyaneum, în fapt o încăpere blindată, fiind păstrat în condiţii speciale de umiditate și temperatură

 

Surse foto: Biblioteca Batthyaneum, Andrei Gazsi

×