Doamna Marinca a lui Ilie Vodă

Vă prezentăm în serial „Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe” (Editura „Universul” 1941), lucrare de amploare premiată de Academia Română. Autorul, scriitorul Constantin Gane, este unul dintre puţinii care cred în refacerea imaginii trecutului, prin concentrarea asupra figurilor încântătoare ale doamnelor remarcabile din centrul epocilor respective. Farmecul curţilor domneşti de altădată şi parfumul unei epoci trecute vă vor înmiresma timpul acordat parcurgerii operei. Este în acelaşi timp parfumul ceasurilor duse pentru totdeauna care, chiar dacă s-ar repeta, n-ar mai putea fi ce au fost...

(continuare)

„Ca şi tatăl său, ca şi frate-său, Alexandru se refugiază în Polonia, la rudele şi prietenii lui. Găseşte în Cracovia pe Doamna Marinca, obosita văduvă care nădăjduia să-şi isprăvească zilele acolo, în linişte. Însă, cum află bătrâna că fiul ei şi-a pierdut iar domnia, energia de altă dată reînvie, şi iarăşi, prin alergături, prin rugăminţi, prin făgăduinţi, pune la cale întoarcerea lui în Moldova. Acolo, în Polonia, se retrăsese şi fugarul Petru-Aron, cumnatul lui Corvin. Foştii codomnitori, unchi şi nepot de aproape aceeaşi vârstă, se înţeleg uşor şi, cu spriji­nul lui Cazimir, pornesc la Suceava să-l scoată pe Bogdan din pâi­ne. Vom arăta în capitolul următor cum l-au prins pe ne­aşteptate, la Reu­seni lângă Su­ceava, şi cum l-au omo­rât, împăr­ţin­du-şi apoi din nou Moldova, Ale­xandru Domn al Ţării de Sus şi Petru-Aron Domn al Ţării de Jos. În răstimp de mai puţin de zece ani s-au făcut trei omoruri, măceluri de fraţi, de unchi şi de nepoţi între ei. Cruzimea ace­lor vremuri e în­spăimântătoare, şi cam la fel, de­almintrelea, era pretutindeni. Omenirii, ieşită cu greu din epoca turbure a invaziunilor barbare, i-a trebuit multă vreme până să păşească pe căile ci­vilizaţiei, până să se aşeze pe principiile uma­nităţii.

Unchiul şi nepotul, ba cu certuri, ba cu împăcări, de bine de rău, domnesc împreună încă patru ani. Aron Vodă ambiţios, cu veleităţi de întâietate, de a domni singur dacă se poate, isbuteşte, după scurgerea acestor patru ani, să-şi formeze un partid destul de puternic pentru a pune mâna pe Alexandru, a-l scoate din scaun şi a-l trimite prizonier la Cetatea-Albă. Acolo, după scurtă vreme, tânărul voievod Alexandru moare otrăvit! Iat-o pe Doamna Marinca, despre care nici acum nu mai ştim unde se află, în Polonia, în Moldova, la Cetatea Albă, iat-o trăind zile destule pentru a vedea şi moartea acestui din urmă copil al ei. Bărbatul orbit şi sugrumat, fiul mai mare mort de boală la vârsta de 22 de ani, fiul mai mic mort otrăvit la 27 ani. Câtă deosebire între mireasa de la Suceava, fata ducelui Lituaniei şi mama îndurerată de la Cetatea Albă, văduva Domnului Moldovei! Ce imensă tragedie omenească în scurtul răstimp de 30 de ani!... Pe urmă, nimic. Istoria nu mai pomeneşte de numele Doamnei Marinca”.

Continuarea în numărul următor