Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spaniolii cu sangele lor fierbinte ne-au inundat Bucurestiul si l-au inveselit. Timp de doua zile, s-au plimbat visatori pe strada, in Centrul Vechi si pe Calea Victoriei, razand, imbracati cu tricouri in dungi rosii si albe. Bucurandu-se! Orasul era in mare sarbatoare! Iar noi vernisam evenimentul marii lor fericiri!
Noi avem un fel de a ne bucura mai putin placut. Nu stiu cand ne-am salbaticit asa, cand ne-am imbracat in aceasta mitocanie. Cine e de vina? Ma-ntreb cand si cum a inceput fotbalul in tara noastra si, in special, in Bucuresti.
Raspunsul este catre sfarsitul secolului al XIX-lea. Atunci au aparut la Bucuresti si la Ploiesti niste straini: belgieni, olandezi, germani, englezi, care lucrau ca ingineri specialisti in petrol. Pe langa ei, tehnicieni, functionari. Ei au adus fotbalul in Romania. Il jucau in timpul liber.
Intre 1896 si 1899, strainii acestia jucau fotbal pe un maidan de la Soseaua Kiseleff, unde este astazi Muzeul de Geologie. Mai erau si altele – unul la Piata Victoriei. Meciurile erau fara prea multe reguli. Si incetul cu incetul se face otetul. Au aparut si jucatori romani din randul elevilor.
In 1905, Marian Gebraner povesteste ca, venind in vacanta din Germania, a adus cu el o minge, si repede s-a format o echipa fara pretentii si-au inceput "sa bata mingea".
Echipa nu se forma prea usor, iar strainii nu prea-i primeau sa joace impreuna. De altfel, ca sa injghebeze o echipa, "capitanul" trebuia sa-i plateasca pe jucatori cu o friptura si o bere si sa-i aduca la teren cu birja.
Apoi apar primele cluburi: Clubul Olimpia, format din functionari germani; Clubul Colentina, al englezilor de la Textile; Clubul Bucuresti, Coltea – au fost primele romanesti in 1913.
In 1919 se infiinteaza Asociatia Cluburilor de Fotbal. Prima Cupa va fi castigata de Clubul Olimpia, care acum avea in formatie si elevi, si studenti romani.
Presa vremii era foarte interesata de acest sport nou, care cauta sa educe si publicul, explicand jocul de fotbal. Ia te uita ce scrie Minerva ilustrata si literara: "Fotbalul este un joc eminamente englezesc. El a inceput sa fie practicat si la noi. In ultimele duminici au avut loc la Sosea lupte de fotbal. E un joc care contribuie mult la dezvoltarea muschilor. Cum se joaca? Doua partide se lupta; una ca sa intre cu mingea in tinta celeilalte, alta ca sa impiedice intrarea mingii. Mingea nu poate fi lovita decat cu picioarele sau cu bratul. In anumite momente se admite si lovirea cu capul".
In 1912 se organizeaza in Capitala primul campionat de fotbal – al scolilor. Iau parte marile licee: Gheorghe Lazar, Sf. Sava, Matei Basarab si Mihai Viteazul.
Se infiinteaza Clubul Coltea. Pe urma a venit razboiul, si fotbalul a stagnat, dar dupa razboi revine in actualitate.
Exista deja si o publicatie –Viata sportiva, care scrie la 7 decembrie 1919, dupa un venerabil meci intre Tricolor si Venus:
"Jocul a lasat impresia unui meci international, atat prin frumusetea lui, cat si prin neobisnuita iuteala. Dupa primele 30 de minute, toti erau extenuati din lipsa unui constiincios antrenament. Tricolor a inceput meciul in 10 oameni, si dupa 20 de minute a sosit si intarziatul Ticleanu. Intra-n joc si comite un hent in careu. Si Venus castiga".
In 1930, s-a infiintat Federatia Romana de Fotbal. Razboiul. Stagnare. Revenire. In 1955 incepem sa participam la intreceri internationale. Italia, Budapesta, Varsovia. Se pun bazele unor echipe serioase: Steaua (CCA), Rapid, Dinamo, Petrolul.
In 1966, Rapid castiga "cupa balcanica" si-n anii care au urmat Romania castiga teren in fotbal. Apar victorii asupra Portugaliei, Uruguayului, Elvetiei, Poloniei, Mexicului.
Evenimentul cel mai important a fost in 1970, in Mexic.
In 1975, Ion Puiu Dumitrescu scrie ca fotbalul sta bine in Romania. "Municipiul Bucuresti avea 85 terenuri omologate, 11.524 de jucatori legitimati, 202 cluburi si asociatii, 682 de antrenori si asa mai departe. Fotbalul a ajuns un sport foarte iubit in Romania."
Astazi, poate ca e la fel de iubit. Poate ca sunt fotbalisti la fel de talentati ca Dobrin. Poate ca suporterii sunt si ei fericiti. Atata tot ca, la meciul spaniolilor, suporterii nostri, fara nici un pic de rusine, strigau, scuipau, racneau si n-am inteles de ce strigau ce strigau la un meci al spaniolilor, cand despre altceva era vorba in acel moment.
Cat de salbatici ar fi, tot sunt condusi de cineva, tot trebuie sa primeasca ordin, cine-i jos, cine-i sus! Noi n-am fost un popor vulgar, oricat de greu ne-a fost! Acum suntem!
