x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Guvernul a subestimat forța CFR

Guvernul a subestimat forța CFR

de Diana Scarlat    |    21 Dec 2021   •   07:35
Guvernul a subestimat forța CFR

România e deja paralizată de greva CFR-iștilor, dar urmează haos total, după ce au anunțat oprirea activității mai multe sindicate din Educație și Poliție. Transporturile au fost distruse sistematic, în țara noastră, în ultimii ani.

Nu doar transportul feroviar a devenit nefuncțional, ci și cel rutier, mai ales după ce guvernele din ultimii doi ani au adus în prag de faliment firmele de transport. Sorin Grindeanu pare a nu înțelege cu ce forță se confruntă și ce înseamnă o țară paralizată de greve. Ministrul Transporturilor a dat un mesaj tranșant, anunțând că nu se vor mări salariile CFR-iștilor, ba chiar se vor face concedieri, dar situația companiei feroviare a statului arată că asemenea măsuri ar desființa, practic, CFR Călători și CFR Infrastructură, pentru că deja e deficit de personal, iar salariile angajaților nu sunt motivante pentru a-i determina să mai accepte să lucreze la Căile Ferate. Un inginer de care depinde viața a mii de oameni câștigă aproape cât femeia de serviciu. Unii sindicaliști spun că au fost sabotate Căile Ferate, pentru a deschide calea unor operatori străini care urmează să-i elimine de pe piață pe cei din România, peste un an.

Greva „spontană” a angajaților CFR Călători și CFR Infrastructură a fost anunțată de federațiile sindicate ale feroviarilor, la sfârșitul săptămânii trecute. Cu toate acestea, zeci de mii de oameni au așteptat, ieri, în trenuri sau în gări, ore în șir, după ce trenurile s-au oprit. Nu doar cele operate de CFR Călători au fost blocate în gări, ci și cele private, unele dintre ele fiind blocate pe câmp, după ce angajații de la CFR Infrastructură nu le-au mai dat semnalul verde, pentru a continua să circule. Peste 1.500 de trenuri au fost blocate. Problemele Căilor Ferate Române sunt extrem de grave și foarte vechi. Subfinanțarea a dus la distrugerea unei părți importante de infrastructură feroviară și de material rulant al CFR Călători, iar bani nu sunt în continuare pentru a se remedia situația. Iar cei de activitatea cărora depind viețile a mii de oameni sunt plătiți cu salarii mai mici de 3.000 de lei net pe lună, adică nu sunt stimulente pentru a păstra angajații CFR Călători și CFR Infrastructură. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pare a nu înțelege problema feroviarilor, din declarația pe care a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook, la o oră după declanșarea grevei. „Am discutat acum cu directorii generali și economici de la CFR pe date economice reale. Este evident că sunt companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem. Anul viitor toate companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Și asta în acord cu prevederile PNRR. Sunt deschis la dialog, dar bazat pe argumente economice sustenabile și nu pe poziții de forță. Bineînțeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții. Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine. Asta le-am transmis astăzi și celor de la CFR”, a scris pe Facebook ministrul Transporturilor. 

Disponibilizări, deși e deficit de personal

Sorin Grindeanu a anunțat, ieri dimineață, că se va face restructurare, adică și disponibilizări, în condițiile în care deja e un deficit de personal de peste 1.000 de oameni doar la CFR Călători, iar cea mai mare problemă este cu lipsa mecanicilor de locomotivă. „Toată lumea avea așteptări să se pună în aplicare Statutul Feroviarului. Acum ce așteptări să mai aibă oamenii? Un inginer la Căile Ferate are 2.500 de lei pe lună, net. Aproape cât salariul minim pe economie, noi nu mai reușim să motivăm oamenii să rămână la CFR. Oamenii pleacă. De activitatea unui inginer de căi ferate depinde viața călătorilor. Un inginer care lucrează la o secție de întreținere răspunde de partea tehnică. E o responsabilitate foarte mare și salariul e cât al unei femei de serviciu. Sporurile au fost și ele plafonate, deși, dacă se întâmplă ceva, trebuie să vină de acasă și noaptea, și de sărbătorile legale, să rezolve problema. Mecanicile de locomotivă au până la 2.700 de lei pe lună, net, cu tot cu sporurile de noapte și de sărbători. E posibil să se fi ajuns aici intenționat, ca să vină firme străine să preia Căile Ferate din România. Dacă nu s-au făcut investiții în infrastructura feroviară și în material rulant, dacă se liberalizează piața, o să vină nemții și austriecii și vor câștiga. Noi ne rugăm de ei de ani de zile să finanțeze. Toată Europa face investiții, noi nu facem nimic nici măcar pe coridoarele europene, mai ales acum, în anul transportului feroviar european”, a declarat, pentru Jurnalul, Florin Dobrescu, liderul Federației sindicale Drum de Fier. La negoierile de ieri, dintre liderii sindicli și ministrul Sorin Grindeanu, s-a ajuns, totuși, la o soluție: indexarea salariilor cu rata inflației, iar Statutul Feroviarului ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023.  

Disperarea celor care au stat în frig

Zeci de mii de oameni au ajuns la disperare, ieri, după multe ore de așteptare în frig. Deși greva a fost anunțată, CFR Călători nu a anunțat călătorii, iar după primele patru ore de blocaj total pe căile ferate a apărut un anunț, la Aeroportul Otopeni,, din care reieșea că nimeni nu știe și nu-și asumă cauza haosului deja creat: „Doamnelor și domnilor, vă informăm că datorită unor probleme momentan necunoscute, circulația trenurilor este oprită. Vă vom informa de îndată ce aceasta este reluată. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!” De asemenea, CFR Călători a anunțat, dimineață, că nu se cunoștea nimic despre declanșarea grevei. „Protestul spontan feroviar ce are loc astăzi, 20 decembrie 2021, nu se datorează CFR Călători. Este o acțiune sindicală feroviară a angajaților de la S.C.R.L. Brașov SA și a CFR SA, ca urmare a prorogării până la data de 01.01.2023, a legii 195/2020, privind Statutul Personalului Feroviar, legiferată prin OUG 130/17.12.2021. (…) Urmare a protestului feroviar al personalului CFR SA care este în evoluție, este afectată circulația mai multor trenuri în trafic intern și internațional. Situația fiind în evoluție poate fi afectată și circulația altor trenuri”, a anunțat compania statului, după ce deja erau blocate sute de trenuri, în toată țara, inclusiv cele de pe rutele internaționale. CFR Călători le-a dat banii înapoi călătorilor care au avut de suferit, dar nu s-au rezolvat problemele oamenilor care au rămas departe de casă, care nu au mai ajuns la medic sau la locurile de muncă. 

Călătorii blocați în țară nu mai pot fi preluați de autocare

Mai mult, transporturile rutiere de persoane nu au mai fost disponibile. Un călător blocat în Gara Constanța, după ora 15.00, a povestit cum călătorii au fost luați cu asalt de șoferi care s-au gândit să profite de situație și cereau 150 de lei de persoană, până la București. „Nu avem cu ce să ajutăm, în această situație. Pe noi ne-au falimentat guvernele din ultimii ani și am fost nevoiți să ne restrângem activitatea, pentru a nu ajunge la faliment. Nu avem de unde să luăm acum autocare și șoferi, să preluăm oamenii care au rămas blocați în gări. Pentru a repune în funcțiune autocarele avem nevoie de investiții serioase, de mecanici, dar și de șoferi. S-a ajuns la această situație după ce statul a subvenționat doar Căile Ferate cu 80% din valoarea fiecărui loc, indiferent dacă se vând bilete sau nu, iar noi am fost lăsați să dăm faliment, pentru că nu ni s-a acordat niciun fel de subvenție și nici nu putem fi competitivi în raport cu prețurile transportului feroviar care e susținut din banii statului, de mlți ani. Poate că asta au și vrut, să se meargă numai cu mașinile „pirat”, cu particulari care nu plătesc taxe la impozite la stat, pentru că noi, care plătim taxe și impozite, am fost eliminați de stat”, a explicat, pentru Jurnalul, Nicu Ghițulescu, patronul SIR Trans. Operatorul privat ar fi putut prelua, până acum câțiva ani, oamenii blocați în Gara Constanța, de exemplu, dar astăzi nu mai funcționează cu aceeași capacitate de până la debutul pandemiei. În aceeași situație sunt toți transportatorii rutieri de persoane din România. 

Lipsa autocarelor a îngreunat și mai mult situația călătorilor blocați în gări. Jurnalul a anunțat, în ultimii doi ani, că se va ajunge la o astfel de situație, în care toată țara se va bloca, după ce guvernele din ultimii ani au distrus și firmele de transport rutier de persoane. Doar elevii constănțeni care au rămas blocați în drum spre Capitală au fost preluați de autocare, la intervenția Guvernului.    

Istoria evenimentelor ceferiștilor în România

Grevele ceferiștilor au intrat în istorie, încă din perioada interbelică, iar feroviarii au reprezentat o forță care a contribuit la schimbarea regimului în România. Greva muncitorilor feroviari de la Atelierele Grivița, din București, de la 16 februarie 1933 a fost cauzată de condițiile din ce în ce mai grele de lucru ale ceferiștilor, în contextul Marii Depresiuni la nivel mondial, care a afectat grav România. Acțiunea s-a transformat repede într-o revoltă de mare amploare și a dus la ciocniri între lucrătorii de cale ferată și jandarmi, precum și la moartea a șapte persoane, între care și Vasile Roaită, un tânăr lucrător a cărui imagine a fost folosită ulterior de către propaganda regimului comunist, ca simbol al luptei împotriva capitalismului criminal. Astăzi suntem în pragul unei crize economice mondiale, iar problemele de atunci ar putea reveni.  

Revoluția albastră din țara noastră

Semnul sub care s-a desfășurat greva „spontană” de ieri, anunțată de săptămâna trecută, este cel al organizației anarhiste Occupy. Aceeași siglă a fost folosită în mai multe revoluții colorate din întreaga lume. Culorile folosite de ceferiști sunt aceleași pe care ONG-ul Corupția Ucide le-a folosit inițial, când a creat prima pagină de Facebook cu această denumire, adică albastru și alb. În mod surprinzător, sindicaliștii care au participat la negocierile de ieri, de la Ministerul Transporturilor, nu și-au revendicat însemnele Occupy și nici n-au putut să spună cine a creat sigla specifică revoluțiilor colorate create de anarhiști.

 

CFR-iștii ar putea face oricând grevă, dacă promisiunile de ieri ale ministrului Sorin Grindeanu nu se vor materializa. Profesorii și polițiștii ar putea intra, de asemenea, în grevă, mai ales după introducerea certificatului verde la locul de muncă. România s-ar putea bloca.

 

 

×