„E minunat. Mă simt minunat. În primul rând îi mulțumesc din Dumnezeu că această încercare s-a terminat. A fost mult. E greu și o lună aici, în penitenciar. (...) Am considerat o încercare a lui Dumnezeu prin care am trecut tot cu puterea Lui. Îi mulțumesc fetiței mele că a rezistat în toată perioada aceasta, că a venit aici de 150 de ori. Așa au trecut aproape patru ani din copilăria ei. Toate sărbătorile și cel mai important moment din viața ei și a trecut în penitenciar ca să fie alături de mine”, spune Elena Udrea, la ieșirea din penitenciar.
Udrea i-a mai mulțumit mamei sale, soțului și tuturor celor care au fost lângă ea, inclusiv avocaților săi.
„Eu m-am întors în România când puteam să nu mă întorc. Cu nădejde, de bunăvoie, cu nădejdea că și eu voi fi rejudecată după ce în 2018 era spus că am fost judecată ilegal de completul de 5 judecători. (...) Deci dacă atunci am venit de bunăvoie și cu nădejde pentru justiția din țara asta, la fel voi face și acum voi rămâne aici pentru că vreau să îmi cresc copilul în România cu prietenii pe care și i-a făcut, alături de familie”, a mai spus fostul ministru.
Întrebată dacă va mai face politică, Udrea a spus că nu îi mai trece prin cap.
„Gândindu-mă la experiența mea, nu îmi mai trece prin cap. Ca să fac o glumă, văzând cine face politică astăzi, mai că m-ar bate gândul. Dar asta era doar o glumă. Vreau să îmi văd de copilul meu, de familia mea. Sunt lucruri pe care nu le-am făcut. Am lăsat-o când îmi venea până la brâu și acum nu mai pot să o iau în brațe”, a mai spus Udrea.
Udrea a mai fost întrebată dacă ar i mai face încă o dată Gala Bute și a spus că a făcut acest eveniment cu mândrie.
„Eu am făcut Gala Bute cu mândrie. Am vrut, poate ăsta e un păcat, și sigur eu îl port cu mândrie, am vrut să arăt că ce nu poate să facă nimeni, ce n-a putut nimeni să facă în România și anume să-l aduc pe Bute, să boxeze Lucian Bute, marele campion, să boxeze la el acasă, la București. Pot să fac eu și am reușit. Dacă știam că ăsta este costul și că o să stau departe de copilul meu 4 ani, nu aș mai fi făcut evenimentul acesta și încă o dată”, a mai spus fostul ministru.
Udrea a spus că „pușcăria este foarte grea”.
Tribunalul Prahova a respins contestația depusă de Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei Judecătoriei Ploiești de eliberare condiționată a Elenei Udrea. Fostul ministru al Turismului a ieșit din închisoare. Decizia este definitivă.
Elena Udrea: Am fost judecată ilegal
Elena Udrea a făcut declarații la ieșirea din Penitenciarul de femei Târgșor. Fostul ministru al Turismului a vorbit despre prejudiciul din dosarul pentru care a fost condmanată și a spus că, în continuare, consideră că a fost judecată ilegal.
„Eu spun ce a spus Curtea Constituțională, că am fost judecată ilegal, completul care m-a judecat pe mine - de 5 judecători - în 2018 a fost format din judecători care n-au fost aleatoriu numiți. Spun ce au spus 3 judecători de la Înalta Curte, că e o problemă cu condamnarea din Gala Bute atât pe fondul ei, cât și în ceea ce privește temenicia ei. Deci, dacă judecătorii de la Înalta Curte, de la CCR spun asta, cum aș putea să spun eu altceva”, a spus Elena Udrea la ieșirea din penitenciar.
Despre prejudiciul din „Gala Bute”, Elena Udrea a spus că este nevoită să plătească niște costuri ca și când ar fi fost un eveniment organizat pentru ea.
„Prejudiciul înseamnă costurile Galei Bute. Deci, eu plătesc în acest dosar costurile Galei Bute. Cumva, Bute nu a primit onorariu? Cumva, Interbox, Federația Internațională de Box, nu și-au primit taxa de organizare? Eu plătesc din nou costuri Galei Bute ca și când ar fi fost un eveniment organizat pentru mine. Și... Nu doar că plătesc. Din cauza legii proaste, eu plătesc de trei ori valoarea. Pentru că există o lege care spune că se vând bunurile până la 30% din valoare. Asta înseamnă că nimeni nu o să vină să cumpere un bun executat la valoarea lui de piață, cum este scos inițial”, a spus Elena Udrea.
Tribunalul Prahova a respins contestația depusă de Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei Judecătoriei Ploiești de eliberare condiționată a Elenei Udrea. Fostul ministru al Turismului a ieșit din închisoare. Decizia este definitivă.
Știre inițială: Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, va fi eliberată din Penitenciarul Târgșor după ce Tribunalul Prahova a respins definitiv contestația DNA privind liberarea condiționată. Instanța a motivat că Udrea a avut o conduită exemplară în detenție și a făcut progrese semnificative în procesul de reeducare.
Elena Udrea iese din închisoare, joi, 17 iulie, după o decizie definitivă a Tribunalului Prahova, care a respins contestația formulată de DNA Ploiești împotriva hotărârii Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată. Fostul ministru al Turismului a fost încarcerat din iunie 2022, în urma extrădării din Bulgaria, pentru executarea unei pedepse de 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, potrivit Antena 3 CNN.
Potrivit motivării instanței, Udrea a avut o conduită constant pozitivă, nu a fost sancționată disciplinar, a participat activ la programele educaționale și de reabilitare, fiind recompensată de 16 ori pentru comportamentul său. Ultima recompensă i-a fost acordată la 16 mai. Administrația penitenciarului a subliniat implicarea sa sinceră în activitățile de reeducare, interesul pentru asumarea faptelor și adaptarea eficientă la mediul carceral.
Judecătorii au considerat că Udrea a dat dovezi temeinice de îndreptare, a conștientizat gravitatea faptelor sale și a demonstrat progrese semnificative în procesul de reintegrare socială. Un alt aspect favorabil a fost menținerea unei relații strânse cu familia, inclusiv cu fiica minoră aflată în întreținerea sa, ceea ce, potrivit instanței, susține reintegrarea în comunitate.
De asemenea, s-a constatat că prejudiciul de 3 milioane de euro imputat în dosar a fost parțial achitat, iar pentru suma rămasă s-au instituit măsuri asigurătorii. Instanța a subliniat însă că, potrivit legii, achitarea integrală a prejudiciului nu este o condiție obligatorie pentru acordarea liberării condiționate.
Amintim că în luna mai 2025, Tribunalul Prahova a admis o contestație la executare formulată de Elena Udrea și a dedus din pedeapsa sa o perioadă de aproximativ 8 luni. Această decizie a accelerat procesul de eliberare condiționată.
În dosarul „Gala Bute”, Udrea a fost acuzată că a coordonat un sistem de mituire prin care persoane apropiate ei ar fi primit bani de la reprezentanții unor firme pentru a asigura plata lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului. Sumele ajungeau fie direct la Elena Udrea, fie la PDL București, fie la fostul șef al Federației Române de Box, Rudel Obreja. Totodată, ea a fost acuzată că a determinat funcționari să încalce legea în procesul de achiziții publice pentru evenimentul de box cu Lucian Bute.


