Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În ultimii ani mişcarea sindicală s-a diluat foarte mult, iar acest fenomen se face simţit mai ales în sectorul privat. Acum grosul mişcării este format din angajaţii statului, iar pentru drepturile lor se înghesuie să se lupte toate marile confederaţii sindicale. Mai nou, Guvernul ia în calcul chiar şi introducerea a două salarii minime, unul pentru angajaţii statului şi altul pentru mediul privat. Problema este că cel din mediul privat ar urma să fie mai mic, iar acest lucru nu va face decât să adâncească falia dintre cele două categorii de angajaţi. Despre toate acestea ne-a vorbit Dragoş Frumosu, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii-Uniunea Generala a Sindicatelor din România (CGM-UGSR).
Rep: Câţi membri are acum mişcarea sindicală din România?
D.F: Legea a fost în aşa fel făcută încât sindicatele din sectorul privat pot dispărea foarte uşor. În momentul de faţă numărul membrilor de sindicat la nivel naţional, din declaraţiile liderilor, este cam de două milioane, însă în opinia mea cifra este umflată. Din aceştia cred ca 55-60% reprezintă membrii de sindicat din instituţiile statului (bugetari şi funcţionari publici).
Rep: Potrivit unui draft al noii Legii a salarizării unice, Guvernul ia în calcul ca salariul minim din sectorul public să fie peste salariul minim pe economie aplicat în sectorul privat. Practic ar apărea dubla măsura...
D.F: Creşterea salariului minim la 1.750 lei din 2018 numai pentru sectorul public ar creea o mare discriminare. Nu înteleg de ce Guvernul României ar lua o asemenea măsură şi nu înteleg, de asemenea, grija deosebită faţă de “afectarea situaţiei financiare” din sectorul privat. Aici cele mai multe salariile au fost la nivelul salariului minim garantat şi tocmai aceasta este cauza pentru care efortul financiar din acest an a fost mare după ce s-a majorat recent salariul minim la 1.450 de lei. Guvernul României nu trebuie să uite că sectorul privat este cel care contribuie cel mai mult la buget, prin taxe şi impozite plătite atât de angajator, cât şi de angajat. Dacă Guvernul se gândeşte că “deranjează” situaţia financiară a patronilor, să găsească soluţii, să compenseze creşterile salariale cu măsuri de relaxare a fiscalităţii, să creeze o legislaţie mai coerentă cu privire la încasări, nu să lase să se evapore sume mari de bani din România sub diferite forme, despre care unii spun că “sunt la limita legii”. Atunci să creştem această limită!
Citește pe Antena3.ro
Rep: Dacă vor apărea totuşi două salarii minime ce veţi face?
D.F: CGM-UGSR, nu va fi niciodată de acord cu această politică discriminatorie şi nu o va accepta. Dacă lucrurile se vor petrece aşa cum Guvernul vrea astăzi, vom acţiona împotriva acestei discriminări atât pe plan intern, cât şi extern. Noi vom informa despre acest lucru inclusiv Organizaţia Internatională a Muncii unde suntem membrii fondatori. Guvernul nu trebuie să ne dezbine, echipa lui trebuie să găsească soluţii pentru traiul decent al tuturor românilor.
Rep: Mişcarea sindicală a cam dispărut din zona privată în ultimii ani. De ce?
D.F: Într-adevăr, centrul mişcării sindicale s-a transferat şi focusat în zona bugetarilor şi funcţionarilor publici. S-a ajuns în această situaţie din cauza Legii 62/2011 (republicată) - Legea dialogului social. În ea sunt precizate modalităţile de negociere şi încheiere ale unui contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector de activitate şi societate comercială, obţinerea reprezentativităţiilor organizaţiilor sindicale şi patronale.
Rep: Ce probleme vă generează această Lege 62 ?
D.F: În această lege există câteva prevederi care îngrădesc drepturile angajaţilor, atât din punct de vedere al obţinerii reprezentativităţii, cât şi din punct de vedere al celor care stau la masa negocierilor contractelor colective de muncă.
Rep: La ce vă referiţi concret?
D.F: Pentru a negocia contractul colectiv de muncă la nivelul societăţilor comerciale, sindicatele au două posibilităţi: ori sunt reprezentative de sine stătător (au jumătate plus unu membrii din numărul de salariţi), ori sunt afiliate la o federaţie reprezentativă din sectorul de activitate din care fac parte. În caz contrar, la masa negocierilor participă şi reprezentanţii angajaţiilor care, conform legii, ar trebui aleşi în urma adunării generale a tuturor salariaţilor din societatea respectivă.
Rep: Şi care ar fi problema dacă participă şi aceştia? Sunt angajaţi ai societăţii respective şi reprezintă tot interesele salariaţiilor.
D.F: În teorie sună frumos, dar în practică lucrurile stau altfel. De cele mai multe ori în alegerea reprezentanţilor salariaţilor se implică şi conducerea societăţii, chiar daca legea are prevederi clare în acest sens, astfel încât persoanele alese să le fie oameni apropiaţi.
Rep: Adică ar juca pentru tabăra adversă. În această situaţie nu ar trebui să intervină sindicatul?
D.F: Dacă reprezentanţii sindicatului refuză propunerea angajatorului cerând drepturi mai mari, iar reprezentanţii salariaţilor acceptă oferta, contractul colectiv de muncă se poate semna numai cu ei şi intră şi înregistra, sindicatul fiind legal îndepărtat. Normal că în aceste condiţii membrii de sindicat se întreabă pentru ce plătesc cotizaţii la sindicat dacă acesta nu îi mai ajută cu nimic.
Rep: Dar nu aveţi la îndemână şi forme de protest?
D.F: Nu pentru că în această situaţie sindicatul nu este reprezentativ de sine stătător şi nu poate, conform Legii 62, să declanşeze nicio acţiune. Nici măcar o grevă de avertisment. La fel stau lucrurile şi în cazul în care sindicatul nereprezentativ acordă mandatul unei federaţii reprezentative la care este afiliat. Nici aceasta nu poate declanşa conflictul de muncă.
Harababură legislativă: articole care se bat cap în cap
Rep: În aceste condiţii devin extrem de importante persoanele desemnat de adunările generale ale salariaţilor...
D.F: Da, aşa este, mai ales că mulţi dintre aceşti reprezentanţi „aleşi” cu sprijinul angajatorului lucrează în departamente bine plătite şi nu au niciun interes să lupte pentru drepturile celor mai mulţi care sunt plătiţi cu salariul minim garantat pe economiei sau foarte puţin peste. Au modificat articolul din lege care făcea precizările referitoare le participarea reprezentanţilor salariaţilor la negociere, în sensul în care chiar dacă un sindicat nu avea reprezentativitate, dar era afiliat la o federaţie reprezentativă, negocierea să se facă numai cu federaţia, în baza mandatului acordat. Au uitat însă să elimine textul vechi şi de aproximativ doi ani este o harababură. Reprezentanţii Inspectoratelor Teritoriale ale Muncii ţin cont, după propria interpretare, de textul vechi. Vă daţi seama cât de mare a fost interesul clasei politice să modifice legislaţia socială.
În situaţia în care un patronat de sector încheie un contract colectiv de muncă cu federaţia sindicală, societăţile comerciale membre ale respectivului patronat sunt obligate să respecte prevederile contractului. Celelalte societăţi care nu sunt membre nu au această obligaţia şi uite aşa niciun patron nu mai vrea negocierea contractului colectiv de muncă.
Contractul le-ar fi fost benefic sindicatelor din societăţile comerciale pentru că el ar fi inclus prevederi minimale, obligatoriu de respectat şi mai mari decât cele prevăzute în Codul Muncii. În aceste condiţii, Codul Muncii a devenit Contractul Colectiv de Muncă al angajaţilor din sectorul privat.
Rep: Dacă aşa stau lucrurile cum se mai încheie şi înregistrează contractele colective de muncă la nivel de sector de activitate?
D.F: La nivelul sectoarelor de activitate nu mai există niciun contract colectiv de muncă, conform statisticilor Ministerului Muncii si Justitiei Sociale.
Rep: Pentru generarea situaţiei expusă mai sus aveţi, probabil, şi nişte vinovaţi...
D.F: În primul rând nepăsarea clasei politice faţă de toate solicitările sindicatelor privind modificarea Legii 62/20011 a condus la această stare de fapt în sectorul privat. După ce în 2011 guvernul Boc a dat această lege, partidele politice ale fostei alianţe USL au promis că atunci când vor veni la guvernare primul lucru făcut va fi modificarea ei, dar şi-au uitat promisiunea şi situaţia a rămas aceeaşi. Chiar putem spune că s-a înrăutăţit pentru că în urma acestei legi foarte multe sindicate s-au desfiinţat şi astfel s-au pierdut mulţi membri de sindicat din sectorul privat.
Rep: Marile confederaţii sindicale nu au nicio vină?
D.F: Statul, chiar şi actualele confederaţii sindicale muncesc mult pentru drepturile angajaţiilor din sectorul de stat. Deşi spun că au făcut multe demersuri în vederea modificarii legislaţiei sociale, cred că în România dialogul social este insuficient. Auzeam un lider sindical care spunea că dacă sindicatele nu vor fi consultate în timpul elaborării noii legi a salarizării în România va fi a doua revoluţie. Probabil că au uitat cu toţii că şi în sectorul privat sunt tot români, dar cu diferenţa că acum, drepturile lor sunt mult mai mici decât al angajaţiilor de la stat.
Falie care s-a creat între salariaţii din sectorul privat şi cei din sectorul public a fost creată de clasa politică, de interesele ei, beneficiind însă şi de nepăsarea faţă de sectorul privat al marilor confederaţii sindicale.
S-a ajuns într-o situaţie de neînţeles: dacă o companie are mai multe puncte de lucru, salariile pentru acelaşi tip de muncă sunt diferenţiate în funcţie de zonele geografice ale României, Dragoş Frumos, preşedintele CGM-UGSR
Rep: Ce vă gândiţi că ar trebui făcut pentru schimbarea Legii 62?
D.F: CGM-UGSR lucrează în momentul de faţă cu o parte dintre sindicatele care reprezintă interesele salariaţilor din sectorul privat şi cu reprezentanţii Inspecţiei Muncii pentru identificarea tuturor problemelor create de această lege, inclusiv de confuziile generate de unele articole. Această problemă vrem să o rezolvăm cât mai repede posibil, urmând ca apoi toată documentaţia să o trimitem Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Guvernului şi comisiilor de specialitate din Parlament. Noi sperăm că deschiderea spre dialog pe care o manifestă reprezentanţii Ministerului Muncii, doamna Ministru în special, să ne ajute să rezolvăm unitar problema drepturilor angajaţilor români. Sindicatele trebuie să fie unite, solidare, nu să fie dezbinate.
