Învingătorul de la Cercul Polar

Un român de legendă participă, la 94 de ani, la sărbătoarea Zilei Eroilor, la Moscova

Comunitatea românească din Rusia nu este una mare, cuprinzând studenţi bursieri, oameni de cultură, de afaceri, corpul diplomatic - iar decanul de vârstă este un medic, şi nu unul oarecare, ci însuşi medicul care l-a însoţit pe front, în timpul celui de-al doilea război mondial, pe generalul Avramescu.

În vârstă de 94 de ani, medicul român pare un personaj desprins dintr-unul din romanele lui Soljeniţân. Povestea vieţii sale este un colaj al momentelor esenţiale din istoria Europei de Est, după al doilea război mondial - ani de foamete şi detenţie, lagărul din Vorkuta, situat lângă Cercul Polar, multe eforturi şi, în sfârşit, recunoaştere.

La întrebarea ce l-a adus la Moscova, răspunsul său este "una din tragediile inevitabile". Povestea începe în februarie 1945, când fiica generalului Gheorghe Avramescu l-a rugat să-i însoţească tatăl pe front. În calitate de medic militar, a acceptat, şi aceasta a conferit vieţii sale un curs aparte.

"Mi-am luat rămas bun de la soţie, de la copila de un an şi jumătate şi am plecat (pe front)  în Ungaria. Îl consultam pe generalul Avramescu, dar îl vedeam rar, pentru că era foarte ocupat şi foarte zgârcit la vorbă. Tot ce spunea era că ruşii cer sacrificii prea mari pentru români, pe care el nu voia să le accepte", rememorează Alexandru Ţăţulescu.

Într-una dintre zile, la locuinţa sa din Ungaria a venit un ofiţer rus, care i-a cerut să-şi facă bagajele, pentru că se întoarce în România. "După vreo trei ore de mers, am ajuns la un conac foarte bine dichisit. Nu aveam voie să ieşim afară. Asta se întâmpla pe 3 martie. Iar la 6 martie m-au tuns. Mi-am dat seama că, dacă m-au tuns, nu mă vor ucide, că n-au nevoie să fiu tuns ca să fiu împuşcat în cap. M-au îmbăiat şi m-au băgat într-un beci, în care erau tot felul de soldaţi: ruşi dezertori, uzbeci, kirghizi, tadjici, care tot timpul se înjurau şi fumau. Descoperiseră că, dacă freci cinci minute de cizmă vata din haine, ea devine incandescentă, şi fumau foi de dafin din ciorbă, puse pe vată", relatează doctorul Ţăţulescu.

Dar beciul era doar un preambul al coşmarului ce avea să urmeze. După două săptămâni, a fost îmbrăcat în mantaua roşie a generalului Avramescu, dar fără epoleţi, cu cizmele şi bereta acestuia şi îmbarcat într-un avion american cu destinaţia Moscova.

"Am ajuns la o închisoare, unde mi-au luat amprentele digitale şi m-au băgat într-o boxă cu o lungime de trei metri, fără ferestre, iar în loc de pat - un soi de masă de lemn. Într-una dintre zile m-a chemat şeful spionilor, care m-a întrebat dacă nu regret că nu văd sfârşitul războiului. I-am răspuns că pentru mine războiul s-a terminat la 6 martie, când am fost arestat", rezumă Ţăţulescu.

Cât despre motivul arestării, medicul generalului Avramescu spune că nu i s-a dat nici o explicaţie. După 1989, a reuşit să-şi vadă dosarul, în care se relata şi cazul generalului Avramescu.

"În dosarul de la Moscova se scrie că ar fi murit în timpul unui atac armat la 2 martie. Mi-am spus că se putea să moară atacat de avioane, dar cum de au rămas întregi basca, tunica, pantalonii, cizmele? Ar fi trebuit să fie ciuruite cumva", spune medicul. În cele din urmă, a aflat de la cercetători români că generalul Avramescu a murit congelat şi asfixiat.

De-a lungul timpului, a făcut opt ani de închisoare, a lucrat patru ani la Uhta, ca medic în spitalul pentru deţinuţi, dar şi la o mină de petrol. Împreună cu deţinuţii politici străini, ar fi trebuit să fie trimis în lagărele de exterminare, dar fiind un excepţional medic - a construit aparate de radiologie în detenţie - NKVD-iştii l-au cruţat.

"Am scăpat de trei ori să nu plec, însă a treia oară a fost imposibil şi m-au trimis în lagăr la Uhta. Acolo m-am îmbolnăvit de dizenterie, fiindcă erau condiţii îngrozitoare. Aveam paturi suprapuse, din scânduri - jos erau criminalii, noi 58 de deţinuţi politici - deasupra. Dormeam îmbrăcaţi şi în cizme. O dată pe zi ne dădeau pâine şi o dată pe zi un soi de supă", rememorează Alexandru Ţăţulescu.

L-a salvat de la exterminare spitalul, dar după externare a fost dus la mina din Vorkuta, dincolo de Cercul Polar de Nord. Slăbit de eforturi şi de boală, el era străjuit de doi  gardieni înarmaţi până în dinţi, iar un câine lup îl muşca de pâslari, ca să meargă mai repede. I s-a comunicat că este deportat pe viaţă. Şi-a găsit refugiul în ştiinţă.

"Eram însetat de ştiinţă şi ştiam că Uhta este singurul centru unde se extrage radiu, pentru viitoarele bombe atomice. Mai târziu m-am întors la Uhta, unde aveam cunoscuţi care au fost cu mine în lagăr. Am făcut tot posibilul să obţin diploma de doctor, după ce am fost eliberat din lagăr, în 1956. Aveam un prieten cu care fusesem şi la Uhta şi la Vorkuta. El era singurul secretar "aghitprop" (pentru agitaţie şi propagandă), Nicolai Vasilievici Vladimirov. El m-a trimis la Institutul Central de Ştiinţe, unde era fostul ministru rus al Sănătăţii, pe care l-am rugat să mă lase la Moscova. Aşa am ajuns la Moscova şi am reuşit să-mi susţin teze de doctorat în radiologie la Institutul Central de Radiologie al URSS", rezumă Alexandru Ţăţulescu.

În 1960 a izbutit să se întoarcă pentru prima oară în România, unde nu îl mai aştepta nimeni. "Era o excursie: la Mamaia, la Braşov la Sibiu. Nu, nu puteam rămâne, fiindcă fusesem făcut cetăţean sovietic, moldovean, intenţionat ca să nu pot să rămân în ţară. Ar fi fost o insultă la adresa Uniunii Sovietice", explică Alexandru Ţăţulescu, astăzi medic cunoscut, cu lucrări publicate în enciclopedia medicală.

Cu toate acestea, susţine că în fiecare dimineaţă el se află la Bucureşti. Cum? Ascultând muzică românească de altă dată - pe Jean Moscopol, Titi Botez, sau pe Margareta Pâslaru. "Eu sunt tot timpul în România cu muzica", întăreşte Ţăţulescu.

Rugat să-şi descrie viaţa printr-o frază, răspunde: "Sunt mândru că sunt medic român în Rusia. Voi fi incinerat, iar urna va fi depusă la Bucureşti, fie la Ghencea, fie la Muzeul Militar".

Medicul a întâmpinat, joi, la cimitirul Liublino, delegaţia Ambasadei României la Moscova, care a depus coroane şi flori la monumentul dedicat românilor ce şi-au pierdut viaţa pe teritoriul Rusiei, în lupte sau în prizonierat.

În 2008, prin eforturile misiunii diplomatice a României la Moscova, a fost avansat la gradul de colonel în rezervă, devenind membru al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război din România şi primind o pensie de veteran din partea statului român.