Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În ultimii 10 ani, numărul salariaţilor plătiţi cu salariul minim pe economie a crescut de aproape patru ori, ajungând astăzi la 1,6 milioane. În acelaşi interval de timp, salariul minim brut garantat de stat s-a majorat de trei ori, de la 670 de lei, la 2.300 de lei, dar el s-a depărtat de valoarea coşului minim de consum necesar unui trai decent. Apărută ca o iniţiativă pentru apărarea drepturilor salariaţilor, Legea dialogului social s-a transformat, în ultimii 10 ani, într-un bumerang care a lovit în drepturile sindicale şi a transformat salariul minim pe economie în unica speranţă pentru supravieţuire în cazul a 30% din muncitorii români. În tot acest timp însă, pe un proiect de lege care corectează greşelile legislative se aşază de ani praful.
În 2011, Guvernul Boc modifica Legea dialogului social la presiunea investitorilor străini, iar noile prevederi intrau în vigoare la sfârşitul lunii august a anului următor. Marea lovitură era dispariţia contractelor colective de muncă, mişcarea sindicală pierzând astfel singura pârghie de negociere pentru obţinerea unor majorări salariale. Pe de altă parte, legea a îngrădit puternic şi dreptul sindicatelor la proteste. Din 2011, toate partidele au promis că vor modifica actuala lege, dar odată ajunse la putere au ignorat acest angajament.
La mâna patronatului, fără putere de negociere
Modificarea Legii dialogului social în 2011 a dus la o explozie a numărul de angajaţi plătiţi cu salariul minim pe economie. De la 8%, cât se înregistra în urmă cu 10 ani, la 30% în acest an. Creşterea a fost generată de imposibilitatea federaţiilor sindicale de a mai obţine reprezentativitatea pentru a putea încheia un contract colectiv de muncă la nivelul sectoarelor de activitate. Mai mult, modificarea Legii dialogului social a îngreunat obţinerea reprezentativităţii şi pentru sidicatele constituite la nivelul societăţilor. În acest fel, s-a creat posibilitatea ca sindicatele să fie excluse de la negocierea contractului colectiv de muncă, locul lor fiind luat de reprezentanţii salariaţiilor aleşi în urma unei adunări generale a angajaţilor. Problema este că aceşti reprezentanţi sunt, în multe cazuri, mai degrabă reprezentanţii angajatorului, decât ai angajaţilor, spune Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară-SINDALIMENTA. „În acest caz, negocierea contractului colectiv de muncă a devenit doar o formalitate. Mai mult, în situaţia în care nu se reuşeşte ţinerea unei adunări generale în care salariaţii să-şi desemneze reprezentanţii, patronatul poate decide unilateral dacă majorează, stabilind după bunul plac şi suma. În cele mai fericite cazuri, aceste majorări ajung la 200-300 de lei peste salariul minim pe economie. Dacă vorbim despre industria alimentară, trebuie spus că aici 60-65% din angajaţi sunt plătiţi cu salariul minim”, a declarat Dragoş Frumosu pentru cotidianul Jurnalul.
Conflictele de muncă, greu de declanşat
Pe de altă parte, Legea dialogului social reglementează şi problema conflictelor de muncă, iar modificările operate în 2011 sunt în defavoarea sindicatelor. Un conflict de muncă poate fi declanşat doar în cazul în care sindicatul şi patronatul nu se înţeleg la negocierea contractului colectiv de muncă, numai că în cazul în care sindicatul nu obţine reprezentativitatea, nu are dreptul de a purta negocieri salariale. „În aceste condiţii, nu poate declanşa niciun conflict de muncă, iar din acest punct de vedere, patronatul poate sta liniştit. Legea actuală are foarte multe articole contradictorii şi interpretabile, iar ea a lovit puternic în puterea sindicatelor de a negocia drepturile angajaţilor, inclusiv a salariilor”, spune Dragoş Frumosu.
Citește pe Antena3.ro
Un rol important în reglementarea relaţiilor dintre sindicate şi patronate ar trebui să îl aibă Inspecţia Muncii, având în vedere că Legea dialogului social este incoerentă. Din păcate însă, Inspecţia Muncii s-a dovedit a fi o instituţie controlată politic. Din experienţa pe care o am, aş putea spune că de cele mai multe ori, deşi face controale şi verificări în urma sesizărilor primite de la sindicate, Inspecţia Muncii găseşte subterfugii, în cazul multinaţionalelor, să evite impunerea obligaţiei de a încheia un contract colectiv de muncă.
Dragoş Frumosu, preşedintele SINDALIMENTA
Avem cea mai mare impozitare din UE
România are al treilea cel mai mic salariu minim brut în euro din Uniunea Europeană, după o creștere ușoară de numai 3,1% în 2021 față de anul precedent, arată raportul Eurofound „Minimum wages in 2021: Annual review”. Salarii mai mici decât în România se regăsesc doar în Ungaria și Bulgaria. Salariul minim brut în România a ajuns la 2.300 de lei pe lună în 2021, după o creștere de numai 70 de lei (3,1%) față de anul precedent, când se situa la 2.230 de lei pe lună. În schimb, dacă vorbim despre costul fiscal al acestui salariu, el este de 41%, fiind cel mai mare din Uniunea Europeană. Această cotă de impozitare este semnificativ mai mare decât cea practicată în alte ţări din Europa Centrală și de Est: 17,86% în Slovacia, 22,40% în Bulgaria, 29,29% în Polonia și 33,5% în Ungaria
Pierdem forţa de muncă specializată
Unul din efectele salariilor mici este pierderea forţei de muncă specializate. Mulţi muncitori cu meserii căutate pe piaţa muncii au preferat să plece afară decât să stea pe salariul minim acasă. În tot acest timp însă, patronatele se plâng că nu mai găsesc forţă de muncă şi sunt nevoite să importe muncitori. O forţă de muncă ieftină, dar slab calificată. Statisticile europene arată că România a fost în ultimii ani cel mai mare exportator de forţă de muncă. Numai în 2018 circa 170.000 de români s-au angajat la companii din străinătate, cu 7% mai mult decât în anul precendent, arată un raport al Comisiei europene pentru mobilitate. O altă statistică ruşinoasă pentru România arată că în 2017 diaspora ştiinţifică era format din circa 15.000 de cercetători români, iar de atunci lucrurile, din păcate, nu s-au îmbunătăţit, ba din contră. Pentru cei mai mulţi dintre români, dorinţa de a avea un salariu mai mare este singura motivaţie pentru a pleca din ţară.
Coșul minim şi salariul minim, pe drumuri paralele
În luna august a anului trecut a intrat în vigoare Legea nr. 174/2020, prin care a fost modificată și completată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar. Astfel, din 2021, salariul minim se calculează, în principal, în baza coşului minim de consum pentru un trai decent. Legea prevede corelarea salariului minim cu coşul minim pentru un trai decent, iar valoarea sa va fi calculată anual, potrivit legii, de Institutul Naţional de Statistică. Totuşi, această corelare nu presupune obligativitate pentru Guvern, însă coşul minim de consum va fi un indicator important în stabilirea şi fundamentarea salariului minim. Deși ne apropiem de sfârşitul acestui an, Guvernul Cîțu ignoră în continuare lege promovată de Guvernul Orban, iar acest lucru îl va face și anul viitor. Conform noii legi, Guvernul estimează că pentru alimente și produse de igienă, o familie cu doi copii cheltuie aproximativ 1.700 de lei pe lună. Pentru locuinţă, dotarea locuinţei, dar şi alte cheltuieli, o familie cu doi copii ar cheltui, în medie, 2.500 de lei pe lună. De asemenea, pentru educaţie, cultură şi vacanţă, Guvernul estimează că o familie cheltuie 800 de lei în fiecare lună. Îmbrăcămintea, încălţămintea şi îngrijirea sănătăţii ar costa 780 de lei. În baza acestor calcule, Guvernul estima anul trecut că o familie cu doi copii ar putea trăi cu 7.000 de lei în fiecare lună și i-ar rămâne şi 630 de lei pentru fondul de economii. Problema este ce fac familiile care au venituri mai mici decât cei 7.000 de lei, mai ales că acestea nu sunt puține deloc. Pentru anul viitor premierul Cîţu şi-a făcut deja calculele şi propune o majorare cu 11% a salariul minim brut, cea ce ar însemna că acesta va creşte de la 2.300 de lei, la 2.553 de lei.
Un proiect ignorat
Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară a eloborat un proiect pentru modificarea Legii dialogului social, la conceperea lui participând specialişti cu mare experienţă în legislaţia muncii. În afară de modificarea articolelor cu prevederi contradictorii, proiectul stabileşte drepturi şi obligaţii atât pentru sindicate, cât şi pentru patronate, precum şi sancţiuni pentru încălcarea legii. Proiectul a fost trimis în urmă cu un an şi jumătate Guvernului, Ministerului Muncii, tuturor partidelor politice, Parlamentului şi grupurilor parlamentare, Comisiilor de muncă din Cameră şi Senat, dar, cu o singură excepţie, toţi l-au ignorat. Excepţia este Partidul Puterii Umaniste Social Liberal (PPUSL), care, prin reprezentanţii săi în Parlament, şi-a asumat sarcina să promoveze acest proiect, spune Dragoş Frumosu.
