Legea pumnului este singura care contează în viața unui „homeless”

În cifre, statistici și declarații oficiale, la nivelul administrației locale sau centrale, situația pare a fi sub control. În cazuistica Poliției însă, găsim o cu totul altă problemă, care e din ce în ce mai greu de ținut sub control, mai ales după ce legile s-au schimbat mereu în defavoarea polițistului. Lumea nevăzută a oamenilor fără adăpost are reguli proprii, este foarte dură și în ea supraviețuiesc doar cei care se pot impune prin legea pumnului. Tot realitatea din teren arată că până acum s-au descurcat mai bine decât autoritățile unele ONG-uri care ajută oameni fără adăpost.

România nu are probleme foarte grave cu infracționalitatea în rândul persoanelor fără locuință, dar nu datorită bunei gestionări a situației de către stat, ci datorită legilor nescrise ale acestei lumi subterane, despre care românii nu știu aproape nimic. Deși cadrul legislativ nu ajută prea mult și nici infrastructură nu prea există, pentru a-i ajuta realmente pe oamenii străzii, regulile nescrise ale acestei lumi necunoscute publicului larg țin situația sub control, încă. Foarte rar s-a-ntâmplat, în ultimii ani, să se ajungă la acte de violență grave, iar polițiștii care au instrumentat cazurile știu deja la ce să se aștepte, în funcție de anotimp și de situația economică. Mai exact, infracționalitatea și actele de violență în rândul persoanelor fără adăpost e mai crescută în prag de iarnă, când unii încearcă să-și găsească adăpost în pușcării, gradul de sărăcie influențează creșterea numărului de cazuri. După anul 2000 s-a redus mult numărul actelor de violență în rândul persoanelor fără adăpost, mai ales în Capitală, unde există cele mai multe astfel de cazuri. Dar au rămas cerșetori exploatați de grupări care nu pot fi destructurate, iar aceștia sunt forțați, de cele mai multe ori, să stea în frig, în condiții inumane, fiindu-le interzis să ceară sau să primească ajutor. Tocmai de aceea este irelevant numărul de adăposturi de noapte, pentru că cei mai mulți nu ajung niciodată acolo, dar proiectele ministeriale se fac doar pe baza cifrelor și statisticilor, fără corelarea cu situația reală din teren.

Lupta pentru supraviețuire

Victime ale societății, ale părinților sau ale propriilor acțiuni, cei care ajung oameni ai străzii pot face, la rândul lor, victime. Unul dintre cazurile tipice, care a ajuns și în presa națională, devenind vizibil prin violență, a fost la începutul lunii noiembrie 2016, la Sibiu, unde două femei și un bărbat au fost înjunghiați de un om fără adăpost. Statisticile Poliției arată că tripla tentativă de omor de la Sibiu nu reprezintă un caz izolat, ci un fenomen, mai ales atunci când începe anotimpul rece și cei fără un acoperiș deasupra capului nu au unde să se adăpostească. Polițiștii cunosc cel mai bine problema oamenilor străzii, după sute de cazuri similare, în ultimii 26 de ani. „Perioada în care se apropie sezonul rece este cea când se întâlnesc cele mai multe evenimente în rândul oamenilor fără adăpost. Lupta pentru supraviețuire capătă noi forme, de regulă violente, pentru că locurile în canale, acolo unde căldura este asigurată, se împuținează. Cele mai multe sunt ocupate din timpul verii, iar oamenii străzii vor apărea în locurile pe care vara, de regulă, doar le tranzitează, acum rămânând și peste noapte: gări, piețe, ganguri sau oriunde pot obține un minimum de adăpost”, explică Dan Antonescu, fost șef al Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, unul dintre cei care au coborât de multe ori în lumea oamenilor din canale, în căutarea unor criminali.

Întâietate la un loc în canal

Un loc în canal se negociază, de regulă, cu pumnul, cu bâta sau cuțitul, știu polițiștii. „Violențele sunt amplificate, de regulă, de alcoolul de foarte proastă calitate, pe care îl beau zilnic acești oameni. Mai există situații când cei care au totuși un soi de rațiune vor alege calea pușcăriei. Comit infracțiuni mărunte, așa-zisele furturi de folosință sau furturi de alimentație. O căciulă, o pâine, un salam, furate din magazine le asigură adăpost pentru iarnă. Pedepsele în astfel de cazuri sunt mici și coincid cu sezonul rece”, mai explică Dan Antonescu. Pedeapsa pentru furt poate fi de câteva luni, iar omul fără adăpost are trei mese calde pe zi, un acoperiș deasupra capului și un minimum de confort. Într-un caz grav, precum cel al triplului atac de la Sibiu, pedeapsa poate fi până la cinci ani, timp în care infractorul va putea beneficia de cursuri de calificare, mai multe forme de școlarizare și chiar muncă plătită, pentru bună purtare. 

Ineficiența adăposturilor pentru oamenii străzii este cunoscută și de beneficiari. Foarte puțini ajung,  foarte rar, să doarmă măcar o noapte într-un astfel de adăpost. Uneori, când se anunță nopți geroase, polițiștii încearcă să adune oamenii de pe străzi și să-i ducă în adăposturi, dar mulți refuză, mai ales pentru că acolo nu se simt în siguranță, din cauza celor violenți. „În situații deosebite, cu temperaturi extrem de scăzute și viscol, cei de la Ambulanță și de la poliția națională sau locală îi culeg pe acești oameni de pe străzi și aproape cu forța îi duc în adăposturile care nu-i pot primi decât peste noapte. E adevărat că în noaptea respectivă beneficiază de mâncare caldă, un duș și un pat. Dimineața se întorc însă în ger”, explică Dan Antonescu. 

Fără apărare în fața semenilor violenți

Oamenii fără adăpost au fost adesea foarte violenți atât cu cei care trăiesc în același mediu, cât și cu cei care de multe ori i-au ajutat. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este de la Buzău, din martie 2016, când un bărbat de 61 de ani a distrus un adăpost, după ce mai primise o pedeapsă de un an și 7 luni de închisoare, pentru devastarea altui centru pentru persoane fără adăpost. Înainte de a comite aceste fapte, el fusese închis pentru tentativă de omor, iar imediat după ieșirea din închisoare a atacat adăposturile. O problemă legislativă gravă, provenită din nevoia de adaptare a legislației românești la standardele europene, pentru „egalitatea de șanse” îi transformă pe cei neajutorați în victimele celor ce se pot impune prin legea pumnului. Conform acestui principiu, regulamentele de primire în adăposturi nu prevăd selecţia pe baza cazierului. Astfel, centrele de primire pentru persoanele fără adăpost nu iau în considerare pericolele la care îi expun inclusiv pe angajaţi. 

Ajuns la un adăpost pentru oamenii străzii din Buzău, un recidivist violent, abia ieșit din închisoare, i-a amenințat cu moartea pe toți ceilalți beneficiari ai centrului și pe angajați, în martie 2016, apoi a devastat centrul, provocând pagube de peste 50.000 de lei. 

Ministerul Muncii ar trebui să gândească soluţii pentru situaţiile în care la centrele pentru persoane fără adăpost ajung oameni violenți, dar o selecție a acestora în funcție de cazier ar încălca principiile „egalității de șanse” din legislația europeană.