Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Puţini oameni ştiu că atunci când presară câteva frunzuliţe de cimbru peste sos sau fripturi fac de fapt un gest ce are rădăcini cu mii de ani în urmă. Cimbrul, această plantă delicată, cu o aromă foarte puternică, este poate la fel de vechi precum timpul.
Cimbrul este o plantă ce poate avea diferite nume şi înfăţişări. Cel cultivat în grădinile de la noi sau în ghivecele de pe balcon se numeşte cimbru de grădină, cimbru mirositor, lămâioară sau timian. Cimbrişorul, sau cimbrul de câmp, creşte fără de voie acolo unde găseşte teren prielnic şi este folosit în special în scopuri medicinale. Indiferent de numele pe care îl poartă, îl recunoşti după parfumul caracteristic, îndulcit, de la caz la caz, de uşoare note de citrice sau de ardei iute roşu ca focul. Deşi astăzi cimbrul este unul dintre ingredientele care nu trebuie să lipsească din nici o bucătărie (fie că ne referim la civilizaţia culinară europeană, levantină sau arabă), la începuturi de istorie, rolul său era cu totul altul.
Un pic de istorie
Vechii egipteni foloseau cimbrul în complexul ritual al îmbălsămării faraonilor, asigurându-le astfel viaţa eternă alături de Osiris. În templele greceşti, crenguţele de cimbru erau arse, parfumul lor învăluindu-i pe oameni şi făcându-i curajoşi în războaie sau în călătoriile pe mare. De altfel, în Evul Mediu, în cetăţile crenelate, cavalerii îmbrăcaţi în armuri strălucitoare, călare pe roibi mândri primeau de la fetele frumoase frunze de cimbru ca asupra lor să se coboare curajul. Iar în vechile odăi, sub perne se aşezau crenguţe de cimbru proaspăt, pentru ca visele urâte să stea departe de case, la fel cum fetele tinere aşezau sub perne busuioc pentru a-şi afla ursitul.
În bucătărie
Dintre toate ierburile aromate, cimbrul îşi păstrează cel mai bine aroma chiar şi atunci când este uscat. Dacă vreţi să-l folosiţi proaspăt trebuie să ştiţi că acesta îşi va îndeplini cu stoicism datoria nu mai mult de o săptămână, după care trebuie lăsat să se odihnească într-un loc uscat şi mai rece, până când îşi adună iarăşi puterile.
Gurmanzii au căzut de acord că mult mai bine se potriveşte alături de carnea de miel şi de preparatele care au la bază roşii, dar şi în supe sau în sosuri de tot felul. Tot secretul unui preparat cu un gust cu adevărat ispititor şi aromat presupune ca în timpul preparării să se introducă un... săculeţ. Cu altele cuvinte - "bouquet garni". Se folosesc patru ierburi, fiecare cu proprietăţi distincte: cimbru, pătrunjel, dafin şi rozmarin, toate sub formă uscată.
Dar asta nu e tot. Ce spuneţi de o îngheţată cu miere şi cimbru? Gustul dulce al mierii şi cel puţin mai aspru, dar foarte aromat al cimbrului creează un contrast foarte plăcut pentru simţurile gustative. Cât despre reţetă, este foarte simplă. Într-un vas, pe foc, se amestecă o cană de lapte cu două căni de frişcă, adăugându-se şi şase crenguţe de cimbru. După ce au dat în clocot se lasă să se răcească puţin, apoi se strecoară. Se freacă patru gălbenuşuri spumă şi se toarnă amestecând încontinuu compoziţia de lapte şi miere după gust (75-100 ml). Se pune vasul pe foc şi se lasă, amestecând întruna, până când se îngroaşă. Se aşază în vase şi se lasă în congelator. Se decorează cu frunze de cimbru proaspăt.
