Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Ronetti Roman se născuse în 1853 în Galiția (Jezerzany, Polonia) sub numele Aron Blumenfeld, într-o familie de evrei săraci, refugiindu-se în România în 1870. Student la Berlin, înscris la mai multe facultăți, fără a-și finaliza însă studiile, colaborează o vreme cu articole în publicații ebraice, devine apoi scriitor român. Dat afară, ca și Lazăr Șăineanu, de la institutul filologic al lui V.A. Urechia, unde preda limba germană, se răzbună publicând broșura-pamflet cu cheie personală («Domnul Kanitferstan, extras din jurnalul unui trândav», 1877)”, glosa criticul și istoricul literar Paul Cernat într-un succint crochiu dedicat lui Aron Blumenfeld/Ronetti Roman.
O piesă de teatru-bijuterie fină
„Din aceeași perioadă - amintea Cernat - datează și poemul epic «Radu», replică proprie - asemeni lui «Conrad» de Dimitrie Bolintineanu - la byronianul «Childe Harold’s Pilgrimage». Prieten bun cu Eminescu și Caragiale (de cele mai multe ori când venea la Iași, nenea Iancu trăgea la Aron Blumenfeld), Ronetti a fost colaborator la cotidianul conservator «Timpul», autor, în 1892, al unui amplu poem («Răzbunare») apărut în «Convorbiri literare» și al unor texte înrudite («Ivan», satiră violentă a țarismului, apărută postum, ca și «Muza tragediei» sau «Satira jocului», alături de pamfletul «Două măsuri» - despre chestiunea evreiască în România; condiția evreilor împământeniți și neîmpământeniți)”. În completare: „Perspectiva e a unui evreu tradiționalist-conservator, decepționat de stereotipurile moderne asupra etniei sale. Capodopera lui Ronetti Roman și a teatrului românesc de la 1900, dar și subiect de dispute majore în epocă, care a alimentat, între altele, apariția Partidului Naționalist-Democrat al lui N. Iorga și A.C. Cuza (după ce, în martie 1906, studenții iorghiști manifestanți impuseseră scoaterea ei de pe afișul «Naționalului» bucureștean), rămâne, de departe, puternica dramă identitară «Manasse», în care un bătrân evreu tradiționalist (Manasse Cohen) asistă neputincios la iubirea nepoatei sale, Lelia, pentru un creștin”.
Apărată de Sadoveanu, lăudată de Călinescu
Ultimele aprecieri ale profesorului Paul Cernat: „Piesa conține și un conflict mentalitar între trei generații de evrei: bătrânii tradiționaliști intransigenți, burghezii versatili de tipul fiului său Nissim și tinerii emancipați de tipul Leliei și al fratelui ei socialist. Apărată de Mihail Sadoveanu, apreciată superlativ de George Călinescu, «Manasse» a alimentat (probabil) scrierea nuvelei «Haia Sanis» și prefigurează, întrucâtva, piesa multietnică «Take, Ianke și Cadîr» a lui Victor Ion Popa. Opera sa a fost un test pentru anti-, respectiv filosemitismul elitelor literare autohtone în perioada afacerii Dreyfuss”.
Culisele afacerii „Manasse”
Publicată în 1900 (și tradusă ulterior și în idiș de Iacob Sternberg), „Manasse” a înregistrat un succes fulminant încă de la data premierei, pe scena Teatrului Național din Iași, la 12 martie 1901. Cum noutățile artistice circulau rapid pe axa Iași-București și viceversa, transmise în epocă de personaje precum Titu Maiorescu, Caragiale, Eminescu ori Slavici, drama în patru acte a lui Ronetti Roman a suscitat interes și în capitala regatului. Astfel, la trei ani după premiera din Orașul celor șapte coline, „Manasse” a fost jucată și pe Dâmbovița, mai întâi în grădina Rașca (25 mai 1904), apoi, în urma unei prize extraordinare la public, și la Teatrul Național (stagiunea 1904-1905). Premiera bucureșteană a avut loc la 5 februarie 1905, în distribuție fiind cooptate nume de referință ale teatrului românesc: Constantin Nottara (Manasse), Vasile Toneanu (Zelig Șor), Aristide Demetriade (Matei Frunză), Marioara Voiculescu (Lelia), Achille Georgescu (Nissim), Aurel Petrescu (Lazăr), Eugenia Ciucurescu (Roza Blum), Ion Constantiniu (Emil Horn). Succesul piesei s-a confirmat și pe această scenă, în decursul a doar două luni până la încheierea stagiunii fiind date 26 de reprezentații.
Iubită și urâtă excesiv
„Manasse” n-a suscitat doar atenția iubitorilor de teatru, ci și a naționaliștilor înveterați, care au contestat-o vehement. Deși Alexandru Davila, directorul TNB de atunci, a tras cu dinții pentru a păstra piesa pe afiș și în stagiunea următoare, n-a mai fost posibil, la 12 martie 1906 drama lui Ronetti fiind interzisă oficial. Davila avea să comenteze cu amărăciune: „În mintea păzitorilor spiritului românesc nu putea fi considerată literatură dramatică națională o piesă scrisă de un evreu”. Alexandru Davila va încerca și mai târziu să repună în drepturi piesa lui Ronetti, mai precis după șapte ani. Toate eforturile lui au fost însă în van. Ba mai mult, au atras proteste violente.
O epistolă caustică
În octombrie 1913, ațâțat de comentariile acide ale politicienilor Nicolae Iorga și A.C. Cuza, un grup de studenți bucureșteni concepea o scrisoare vitriolantă relaționată cu piesa „Manasse”, pe care o expediau apărătorului Alexandru Davila: „Domnule director - își începeau răvașul tinerii -, vedem iarăși anunțată la Teatrul Național piesa Manasse. Studențimea română, reprezentând conștiința națională totdeauna trează, a protestat cu drept cuvânt, ori de câte ori această piesă a fost să se joace pe scena teatrelor noastre naționale. Desigur nu e frumos și nu e bine să se audă pe scena unui astfel de teatru o predică ținută de către un evreu habotnic - am zice: un rabin - către coreligionarii lui, slăvindu-și legea și insultând legea noastră creștină, și nu putem îngădui umilirea neamului român din piesă - aceste două lucruri atât de vădit tendențioase și atât de jignitoare pentru noi”.
Dușmanul dinăuntru
Mesajul prindea apoi tonuri alunecoase, în care nu era ocolită lingușirea lui Davila (autorul dramei „Vlaicu Vodă”): „Am fost mișcați adânc și am gustat neuitate clipe de entuziasm, auzind din scumpul nostru templu de cultură națională, acele fraze puternice, înflăcărate, în care - în piesa Vlaicu Vodă - se proslăvește legea noastră străveche creștină ortodoxă și ne imită a ține seama de această temelie indestructibilă a neamului nostru. Și cu atât mai mult ne jignește și ne doare să vedem acum, de pe aceeași scenă scumpă, insultându-ne cele mai legitime sentimente ale noastre prin gura reprezentantului celei mai puțin simpatice și umanitare religii”.
Citește pe Antena3.ro
Naționaliști în stradă
În completare: „Și iarăși nu ne putem opri gândul: artiști de-ai noștri, fruntași, și chiar acum se află în turneu la frații noștri de sub stăpânire străină, pentru a le ține trează conștiința națională prin marea școală care e Teatrul; iar noi, aici, pe scena Teatrelor noastre naționale, în zilele când atâta nevoie de conștiință națională și de simț religios avem noi să ne reprezentăm piese pentru întărirea morală a dușmanului nostru dinăuntru: în veci inadmisibili, dar viclenii evrei...”. Cum reacția directorului Alexandru Davila n-a fost cea scontată, naționaliștii români au organizat la 26 octombrie, cu o zi înainte de o nouă reprezentație a piesei „Manasse”, un protest în fața Teatrului Național. Sub pretextul menținerii ordinii publice, prefectul Bucureștiului, Dimitrie Moruzzi, a dispus anularea spectacolului, atât a celui programat pentru a două zi, cât și a celor viitoare.
Eleonora spune „Stop”
De remarcat că protestele aveau loc la mai bine de cinci ani de la moartea autorului dramei „Manasse”, Ronetti Roman. Tulburată de acest scandal de proporții înfășurat strâns în jurul amintirii operei defunctului soț, Eleonora Ronetti Roman avea să-i scrie directorului Naționalului bucureștean: „Dați-mi voie, dar, să vă rog să luați act că pentru viitor opresc reprezentarea lui «Manasse» la Teatrul Național, oricare ar fi convingerile viitorului”. Și viitorul nu suna deloc bine...
Zece ani mai târziu
În 1915, poetul Adrian Wechsler/Verea publica (protejat de pseudonimul I. Pârvu) o continuare a piesei lui Ronetti, intitulată „După moartea lui Manasse”. Plasând acțiunea zece ani mai târziu după cea din piesa inițială, Verea sancționa antisemitismul extrem care cuprinsese România și țările europene.
115 ani s-au împlinit pe 8 ianuarie 2023 de la moartea lui Aron Blumenfeld, aka Ronetti Roman
„Opera lui Ronetti a fost un test pentru anti-, respectiv filosemitismul elitelor literare autohtone în perioada afacerii Dreyfuss”, Paul Cernat, critic literar
Manasse sau Manase, personaj biblic, ar fi fost unul dintre fiii lui Moise care s-ar fi aflat la obârșia unuia dintre cele douăsprezece triburi israelite menționate în cartea sfântă
1925 a fost anul în care regizorul Jean Mihail a realizat un film după piesa „Manasse” a lui Ronetti
Aron Blumenfeld și-a semnat scrierile cu mai multe pseudonime: Ronetti Roman, Moise Roman, Moise Moran etc.
