Sculptorul orelor de aur şi safir

Nicolas Ciuchindel a invadat cu talentul său lumea marelui lux. A lansat trenduri în Place Vendôme – cartierul general francez al mărcilor de lux şi este în prezent Senior Designer la Chanel. Povestea acestui român începe în mod… parizian, într-un atelier de ceasornicărie! 

Nicolas Ciuchindel, un român plecat în Franţa, a cucerit cu talentul său lumea marelui lux. A lansat trenduri în Place Vendôme (cartierul general al mărcilor de lux) şi este în prezent Senior Designer la Chanel.

Povestea lui începe în regiunea pari­ziană, într-un ate­lier de ceasornicărie care păstrase tra­diţiile vechiului meşteşug al orologeriei. Diferit în abordare, Nicolas Ciuchindel a contrariat atât breasla orologierilor de lux, încălcând regulile şi stabilind noi direcţii, cât şi pe colecţionarii obiectelor preţioase. Acest mod de a privi lucrurile fac din Ciu­chindel un vizionar. După ce a introdus stilul Art Deco în de­signul de ceasuri, în 1996, Place Vendome a fost invadat în anii ce au urmat de ceasuri în acest stil. Mai târziu, tot la casa Guy Ellia, a făcut primul ceas-platou, acoperit cu diamante mici, într-o perioadă în care ceasurile erau lucrate cu pietre preţioase de mari dimensiuni. Cifrele tăiate sunt o altă inovaţie a lui Ciuchindel. La fel, deschiderile pe care le-a practicat în carcasa ceasu­rilor pentru a evidenţia mecanismul acestuia, lucrat cu o grijă ega­lă pentru nobleţea formelor.

• Jurnalul Naţional: Cum a început povestea dumneavoastră cu designul de obiecte?

Nicolas Ciuchindel: Eu sunt absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Gri­gorescu şi de la început am fost implicat în designul de produs ca urmare a studiilor făcute. Am ajuns aici pe filiera clasică, a dorinţei unui tânăr de a face studii superioare orientate către artă, iar secţia de design oferea un interes deosebit prin tratarea surprinzătoare a întrebărilor pe care profesorii şi le puneau lor înşile şi mai apoi studenţilor.

• Aţi lucrat pentru mărci de notorietate. Care este cea mai importantă crea­ţie a dumneavostră în de­signul de obiecte?

Proiectele realizate în cadrul specialităţii mele, care a devenit cu timpul orologeria de lux, şi cu precădere lucrările realizate în perioada în care am fost directorul de creaţie al departamentului orologerie la firma Guy Ellia. Din fericire, de-a lungul carierei mele, am avut şansa să lucrez pentru numeroase mari nume din lumea marelui lux, iar în prezent, şi nu de multă vreme, am avut onoarea să fiu recrutat de casa Chanel.

• De ce v-aţi specializat în orologerie?

Printr-un concurs de împrejurări am ajuns să mă specia­lizez în designul de ceasuri, integrând o mică fabrică de caroserii de ceasuri din regiunea pariziană. Era una din ultimele astfel de mici întreprinderi artizanale care trata fabricarea de caroserii de ceasuri, nu de mecanisme, de manieră artizanală, “ca din bătrâni”, cu tehnologii vechi. De altfel, orologeria de lux este o muncă artizanală industrializată.

• Putem vorbi despre design ca artă, în momentul în care există aceste constrângeri şi mai ales cele legate de valorile mărcii?

Designul nu este o artă, chiar dacă unele realizări de-a lungul timpului, şi nu puţine, au devenit simboluri ale unor epoci. Designul este un răspuns pe care oameni inspiraţi îl aduc unor situaţii speciale. În mod natural, designul face parte integrantă din performanţa unor întreprinderi.

• Consideraţi că polivalenţa este cheia succesului? În ce măsură aţi fost nevoit să lucraţi şi în alte ramuri ale designului? Aţi fost nevoit sau aţi fost interesat şi pasionat să rezolvaţi mai multe astfel de probleme?

Indubitabil, polivalenţa este un avantaj. Îţi permite să răspunzi la întrebări care nu ţi s-au pus. Competenţa este mai importantă. Este primordial ca un designer să fie capabil să răspundă cel puţin integral sau mai mult decât i s-a cerut. Şansa pe care am avut-o a fost să urmez Şcoala de Arte Plastice, secţia de design, de la Bucureşti, şi nu contenesc să aduc laude şi să exprim recunoştinţa şi gratitudinea pe care o am faţă de foştii mei profesori, în special faţă de domnii Vladimir Setran şi Ion Biţan. Ştiu că datorită lor am reuşit puţinul pe care am reuşit să-l fac până acum. Eu personal, pe lângă acestea, am făcut şi fotografie de modă şi podoabe, şi bijuterii mici ce le vindeam la Fondul Plastic şi altele. Toate acestea mi-au permis ca odată ajuns în Franţa, şi faţă în faţă cu provocări profesionale, să fiu în stare să dau răspunsuri mai complexe, mai deschise.

• Credeţi că în dumnea­voastră se ascunde un om de branding?

De ce nu? A fi un om de bran­ding înseamnă a fi preocupat de evoluţia globală a întreprinderii. După mine, un designer este bine să aibă o privire largă asupra domeniului în care intervine, să fie capabil să imagineze de ase­menea şi concepte de comunicare legate de produs. Câteodată conceptul de comunicare, determinat în prealabil de biroul de marketing, poate genera forma produsului. Cel mai adesea însă conceptul de comunicare vine şi se grefează pe forma produsului.

• Cum reuşiţi să daţi coerenţă estetică unui mecanism atât de complex cum este un ceas?

Într-un domeniu precum cel al ceasurilor, ca de altfel în orice alt domeniu de creaţie care are o istorie creativă importantă, marja de libertate de acţiune a creatorului este foarte strâmtă. Astfel, este inutil să credem că putem inventa lucruri noi. În general cam tot ceea ce a putut fi inventat a fost inventat. Roata este rotundă şi apa caldă este caldă. Nu le putem reinventa. Când propun un proiect, încerc să adaug calităţi şi valori în acel produs, aceste valori să fie recuperate din izvoare clasice.

De pildă, am desenat la un moment dat ceasuri de inspiraţie Art Deco într-un moment în care Art Deco-ul şi inspiraţia din alte surse decât cele contemporane în domeniul giuvaierelor şi orolo­geriei nu revenise la modă. Mai târziu, una dintre lucrările mele care a generat un trend, a fost de inspiraţie Art Nouveau. Un de­sen făcut în 2001. Era vorba de un ceas “squelette” care se chea­mă astfel pentru că nu are ca­dran, iar mecanismul este “de­cu­pat” şi transparent. Toate decupajele le-am desenat în curbe de inspiraţie Art Nouveau. Curbe care evolueaza în spaţiu. Ori, acest decupaj de inspiraţie Art Nouveau al mecanismului intră într-o caroserie de ceas perfect dreaptă şi plană. Contrastul dintre cele două a făcut ca produsul să devină un produs far, un produs care să se impună.

• Cum vedeţi relaţia dintre ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede dintr-un ceas. Are şi acea zonă in­vizibilă un sens estetic?

Absolut. De la un anumit nivel de calitate al produsului în sus, când mecanismul este nobil, interesul producătorului este să exhibe aceste calităţi. Şi aceasta se întâmplă prin deschideri de opacităţi, prin transparenţe. Fundul ceasului este deschis şi permite o privire în adâncurile an­grenajelor şi, mai ales dacă me­canismul este automat, atunci este foarte interesant de a vedea cum angrenajele sunt puse în mişcare de atracţia gravita­ţională. Aceasta a fost una dintre liniile directoare care m-a condus în a deschide viziunea asupra mecanismului. Mecanismele pe care le aveam la dispoziţie fiind nobile, am deschis cadranele astfel încât ele să fie cât mai transparente şi, eventual, mecanismele să fie în prim-plan. Ce este interesant, de asemenea, este că am avut posibilitatea de a interveni în definirea estetică a unor detalii mecanice în colaborare cu fabricanţii elveţieni de mecanisme de ceasuri.

• Să întelegem că de­sig­nul de ceasuri este o ob­sesie pentru detalii?

Da, este.

• Cum aţi realizat acest lucru ?

Sprijinindu-mă pe unele principii de fizică învăţate la şcoală, am reuşit să am un dialog cu mari realizatori de meca­nisme complicate şi, împreună, să schiţăm diferite soluţii. De pildă, ceasurile numite “repetition minutes” indică ora prin sunet şi anume: sunt ciocănele care bat cu un anumit timbru şi indică numărul de ore, de sferturi de oră şi de mi­nute. Or, am vorbit cu un concep­tor genial şi foarte renumit despre ce mate­riale ar trebui utilizate ca rezonanţa să fie optimală. Este foarte tehnic, şi, ca sunetul să fie cristalin, el trebuie să fie înglobat într-o atmosferă foarte dură pentru ca sunetul să fie reflectat cât mai pur. Bun, sunt principii de fizică pe care şi un neofit le cunoaşte, important este să ştii să le foloseşti într-un moment adecvat.

• Ce relaţie aveţi cu timpul?

Am avut ocazia, plăcerea şi onoarea de a veni deja de trei ori ca profesor invitat la secţia de design a Universităţii Na­ţionale de Arte. Ultima dată am dat studenţilor o temă care se chema: “modul mobil de mă­surat timpul”. Şi ideea era că ar putea să fie şi un ceas. Am încercat cu studenţii să imaginăm lucruri posibile, respectiv, de ce nu, să fie o clepsidră la mână. Sau nu nea­părat la mână. Putea să fie purtat şi altfel. Putea să fie un ceas solar. Dar cum faci un ceas solar? Şi cum faci ca el să funcţioneze la mână? No­ţiunea de poezie în rezolvarea unei teme este foarte importantă. Am senzaţia că ade­vă­ra­tul design iese tocmai din si­tua­ţii parado­xale. Cu atât mai mult, noţiunea de poezie e mai pre­zentă. O studentă a găsit o re­zolvare extraordinară la această temă, a desenat un pandantiv care reprezenta un peşte al cărui corp era format din clepsidre. O clepsidră mare dădea orele, una mai mică dădea mi­nutele, alta secundele. Fiecare clepsidră îţi dădea o noţiune de timp. Dar faptul că nu aveai nici un reper devenea poetic.

• Credeţi că Filter De­sign este o rampă de lan­sa­re pentru tineri ?

Fac parte din acest juriu pentru a doua oară în doi ani şi particip cu mare entuziasm, deoarece consider că Filter De­sign poate fi o rampă de lansare pentru tinerii participanţi.

Faptul că organizatorii Filter reuşesc, prin entuziasmul lor temerar şi încrederea tipică celor foarte tineri, care n-au cu­noscut încă frica vieţii, să pună pe picioare o competiţie care nu este sub cele similare din alte ţări din Europa, este de remarcat. A aduce în juriu designeri confirmaţi din România şi din lumea întreagă conferă concur­su­lui o legitimitate deloc neglijabilă. Dacă Filter va continua şi se va pereniza, acesta va avea toate şansele să se impună ca o competiţie de referinţă şi de neevitat pentru tinerii care vor să se afirme în designul românesc.

• Cum aţi interacţionat cu studenţii de la work-shopuri?

Am avut şansa de a fi avut ca participanţi la work-shop-ul pe care l-am ţinut pentru design industrial 11 tineri, toţi studenţi la design, fie la şcolile de Arte de la Bucureşti sau Iaşi, fie de la secţia de Design de la şcoala de Arhitectură din Bucureşti. Am avut plăcerea să descopăr chiar două dintre proiecte de o mare calitate, care pot anunţa două solide cariere de design în de­ve­ni­re. De o manieră globală, trebuie să recunosc că toţi cei 11 m-au entuziasmat şi le doresc o reuşită demnă de motivaţia pe care o arată de acum.

Coordonate de lucru

“În general, evit să mă gân­desc la un anume material. În momentul în care un designer are un element preferat, devine limitat, putând să nu mai iasă din preferinţe. Sunt materiale care conduc la o alegere de formă devenită practic obligatorie. Nu poţi să foloseşti fibra de carbon cum foloseşti oţelul. Este imposibil din tot felul de motive, inclusiv din motiv de praf. În găsirea de soluţii pentru diversele obiecte, o diferenţă ca abordare profesională nu este. Limbajul este comun. Trebuie învăţate şi asumate perfect diferenţele de tehnologie şi de tehnică. Flacoanele de parfum injectate industrial au anumite constrângeri, diferite faţă de tehnologia metalelor.
Toate acestea sunt puse cap la cap şi fiecare domeniu devine foarte tehnic.
Ce este interesant, de asemenea, este că am avut posibilitatea de a interveni în definirea estetică a unor detalii mecanice în colaborare cu fabricanţii elveţieni de mecanisme de ceasuri”
Nicolas Ciuchindel

“Un designer este un crea­tiv şi, deci, liber. Ca atare, li­mi­tele designerului sunt des­tul de îndepărtate şi des­tul de «flou». El poate co­labora în amonte şi în aval cu biroul de marke­ting, cu publicitarii, cu de­ci­zi­­o­na­rii strategici. Această si­tu­a­ţie este o situaţie ideală, către care orice designer tinde. Cel mai ade­sea însă conceptul de co­municare vine şi se gre­fează pe forma produsului.”
Nicolas Ciuchindel

Un concurs cu miză educaţională

Nicolas Ciuchindel a fost prezent în România la cea de-a doua ediţie a competiţiei Filter Design. Aceasta este prima competiţie independentă de design din România, care iden­tifică şi promovează tineri designeri, componenta educaţională şi experienţa practică fiind valorile sale principale. Competiţia se adresează tine­rilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, pe care îi invită să concureze în cadrul următoarelor probe: design grafic, design industrial, design auto, packaging design şi freestyle.

Competiţia se desfăşoară online, pe site-ul www.filterdesign.ro. Înscrierile pentru etapa de preselecţie de la probele de design grafic, design industrial şi design auto au avut loc până la 14 martie. În urma acestei preselecţii realizate de un juriu format din specialişti în design din România şi din străinătate, finaliştii vor avea la dispoziţie perioada 21 martie-12 aprilie pentru a răspunde temelor de concurs de la cele cinci probe. Fiecare dintre acestea se va regăsi pe site-ul competiţiei, sub forma unui brief, ce va prezenta detaliile legate de execuţia lucrării.