Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Insula Grand Cayman, protectorat britanic în Caraibe, are sclipirea unei suburbii europene înstărite, doar că plajele însorite, palmierii arcuiți de briză și oceanul albastru-pal îi conferă un farmec aparte și o tușă liniștitoare. La o simplă privire, pare o destinație exotică de vacanță. Locul maschează însă unul dintre cele mai puternice noduri financiare ale planetei, o pușculiță în care potentații timpului și-au încuiat averile fabuloase pentru a le feri de ochii curioșilor și de brațul legii.
Insulele Cayman au active fixe în valoare de un trilion de dolari, de 1.500 de ori mai mari decât economia națională a acestor entități cu statut privilegiat. Mai pe șleau, bancul de nisip caraibian deține mai multe active externe decât Japonia, Canada sau Italia, fiind totodată principala opțiune de domiciliu legal pentru industria fondurilor de investiții (60% din managerii fondurilor de investiții din lume operează de pe această întindere de nisip). Este, de asemenea, principala destinație pentru titlurile garantate cu active și pentru obligațiunile garantate cu creanțe din toată lumea. Cu alte cuvinte, în Insulele Cayman se află toate profiturile, precum și toate datoriile marilor jucători, depozitate în clădiri anonime cu câteva etaje și în birouri luminoase în care lucrează auditori îmbrăcați în bermude. „Miile de corporații care sunt înregistrate în Insulele Cayman - toate, de la IKEA, la HSBC, de la Starbucks, la Vodafone și de la Pepsi, la Disney - nu sunt vizibile. Nu se vede nimic”, șarja jurnalistul de investigații BBC Jacques Peretti într-o anchetă publicată în volumul „Înțelegerile care ne-au schimbat lumea” (Editura Litera, 2019).
O clădire misterioasă
Citește pe Antena3.ro
Nu se vede nimic ... Oare? Există totuși acolo o clădire ascunsă la capătul plajei, unde sunt înregistrate mai mult de 20.000 de companii! - devoala Peretti în studiul care i-a adus celebritatea. În 2008, Barack Obama, președinte al Americii la acea vreme, șoca prin următoarea declarație: „Ugland House iese în evidență fie drept cea mai mare clădire din lume, fie drept cea mai mare escrocherie fiscală din lume”. Interesant, nu? Mai ales că în birourile acestei clădiri misterioase nu se afla nici măcar un angajat al celor 20.000 de companii. Nici astăzi nu-i prezent vreun reprezentant al acestor giganți comerciali. Secretul acestei situații aparent utopice îl vom urmări în continuare. Insulele Cayman se autonumesc un „centru financiar“, dar, în realitate, reprezintă un seif uriaș în mijlocul mării, un loc de păstrare a unor sume de bani inimaginabile. „Este foarte ciudat însuși faptul că m-au lăsat să ajung aici. După decenii de tăinuire - exista chiar o lege care le interzicea jurnaliștilor să investigheze -, autoritățile doreau brusc să se deschidă și să arate că nu au nimic de ascuns. De ce?” - specula în continuare Jacques Peretti. Răspunsul e simplu și e legat întru totul de afaceri: „Deoarece guvernele occidentale se întrec acum să ofere cele mai mici taxe pe profit, Insulele Cayman se confruntă cu o competiție feroce. Toată lumea încearcă să atragă atenția oferind «aranjamente» financiare tot mai inteligente și mai complexe. Iar un aspect fie el puțin dubios nu mai este satisfăcător pentru aceste companii globale. Insulele Cayman vor să rămână în fruntea jocului devenind transparente și arătând lumii că respectă legea”.
Filmul bate viața
Cum? Spălându-și propriul nume - aprecia Peretti. Insulele Cayman se află pe locul al cincilea în ceea ce privește indicele opacității fiscale, în topul celor mai netransparente paradisuri fiscale. Netransparență ce ia forma unor structuri fiscale care fac posibile escrocheriile unor companii ca Enron și Parmalat. „Totuși - sublinia Peretti -, Insulele Cayman se află doar pe locul al cincilea. Sunt mai puțin netransparente decât Elveția (aflată pe locul întâi) sau Singapore (pe locul al doilea). Luând-o înaintea concurenților lor și devenind mai transparente, Insulele Cayman speră să atragă companii și mai multe. În 2009, FMI a raportat că cel mai mare pericol care amenință viitorul Insulelor Cayman ca paradis fiscal nu este imixtiunea guvernamentală, nici măcar investigația externă, ci „riscul reputațional”. „Dar dacă-i întrebi pe locuitorii Insulelor Cayman de ce cred că patria lor are o reputație așa de proastă, ei nu menționează, în răspunsul lor, evaziunea fiscală la scară industrială sau pe Pablo Escobar, ci un film din 1993 în care a jucat Tom Cruise. Am crezut că era o glumă, până când am pierdut șirul oamenilor care continuau să dea acest răspuns”, relata jurnalistul britanic. Adevărul este că pelicula „The Firm” spunea povestea unui avocat inteligent care ajungea să-și dea seama că șefii companiei la care lucra spălau bani pentru mafie prin ... ghiciți ce loc.
Ai furat o nucă de cocos? Te paște pușcăria!
„The Firm” - raționa Jacques Peretti - a consolidat o reputație pe care locuitorii insulelor o socoteau nedreaptă. Și cum voiau să-și spele imaginea, m-au invitat la fața locului să mă conving de această nedreptate. Din nefericire, săptămâna în care am descins în Insulele Cayman n-a început, țin minte, foarte bine pe frontul PR-ului. Compania Google tocmai fusese prinsă transferând 80% din profituri prin paradisuri fiscale. De asemenea, Fiscul american dezvăluia în același timp faptul că urmărea compania Amazon pentru taxe restante în valoare de 1,5 miliarde de dolari, iar compania Apple recunoștea că a mutat 74 de miliarde de dolari în offshore, plătind taxe în valoare de 2%. O acțiune de imagine-fiasco! Sau nu? Merită relatată experiența trăită de jurnalistul Jacques Peretti în Insulele Cayman: „Înainte de toate, am fost prezentat guvernatorului insulelor, o femeie politicoasă cu pălărie roz care locuia într-o casă colonială mare unde m-a invitat să bem ceai. Apoi am fost prezentat premierului și diverșilor oameni de afaceri importanți, toți niște tipi fermecători. Mesajul era clar: suntem o carte deschisă”. Mai departe: „Locul arăta ca o combinație între o insulă din Caraibe și Marea Britanie a anilor ’50. Am fost lăsat să umblu în voie și să întreb pe oricine orice doresc, atât timp cât nu avea legătură cu corporațiile care își înregistraseră profiturile acolo. Așa am aflat de la un polițist că dacă furi o nucă de cocos din grădina unui vecin, poți fi trimis la închisoare. Fără să-mi explice însă de ce nu se află în centrul orașului, preocupat să-i aresteze, de pildă, pe auditorii responsabili pentru spălarea a peste 100 de milioane de dolari pentru oficialii FIFA - evaziune ce tocmai fusese comisă”.
Sendvișuri cu castraveți la 40 de grade
În continuare, dezvăluirile lui Peretti rămân savuroase: „O dată pe an, locuitorii insulelor se îmbracă cu haine festive pentru parada anuală în cinstea aniversării reginei, unde cântă o fanfară și se dau premii. La petrecerea organizată în grădina guvernatorului au apărut și auditorii, care nu se sfiau să mănânce sendvișuri cu castraveți pe o căldură de 40 de grade. L-am întrebat atunci pe unul dintre ei despre dezvăluirile referitoare la FIFA. Mi-a zâmbit: «E cam de modă veche, nu-i așa?» Și avea dreptate. În zilele noastre, Insulele Cayman reprezintă un model de afaceri și nu mai e nevoie să mergi pe o cale ilegală când opțiunile de a ascunde banii sunt infinite. Infracționalitate există însă, doar că cei responsabili s-o anihileze ridică din umeri”. Dar să aprofundăm povestea de succes a insulelor din Caraibe! În primul deceniu al anilor 2000, companiile americane, olandeze și britanice au profitat de Insulele Cayman întrucât guvernele țărilor lor le-au permis să folosească acest loc ca pe un vehicul pentru investiții directe. Acum, Brazilia și China fac același lucru. „În 2000 - arăta Peretti în studiul său -, firma de audit PricewaterhouseCoopers a conceput o «inovație» legală prin care corporațiile chineze să se poată înregistra public în străinătate, obținând, astfel, acces la capitalul internațional și sustrăgându-se restricțiilor impuse de China asupra investițiilor de peste granițe. Se numește VIE (entitate cu rată de dobândă variabilă), un fel de societate financiară holding. Iar ținta principală a corporațiilor chineze au fost Statele Unite”.
„Inovații” financiare legale
Mai mult: „În 2014, gigantul chinez Alibaba, din sfera comerțului electronic, a înregistrat o sumă-record de 25 de miliarde de dolari în urma ofertei sale publice inițiale în Statele Unite, folosind inovația companiei PricewaterhouseCoopers în domeniul societăților holding”. Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație a dezvăluit că și rudele elitelor din Partidul Comunist Chinez folosesc VIE ca să se sustragă regulilor partidului. Miza? Înființarea societăților fictive în paradisuri fiscale cu scopul de a scoate bani din China. Din nou Peretti: „Insulele Cayman sunt cunoscute în toată lumea pentru rolul pe care-l joacă în evaziunea fiscală, însă adevărata lor funcție depășește cu mult auditul inteligent. Și este una importantă”. Care anume? „Cel mai mare secret al Insulelor Cayman este acela că ele furnizează companiilor străine mecanismul prin care pot cumpăra masiv companii și infrastructură industrială americane fără să pară că sunt străine. Iar expresia magică este «investiție de portofoliu»”. În 2015, Insulele Cayman au raportat Fondului Monetar de Investiții active obținute din „investiții de portofoliu“ în valoare de 61 de miliarde de dolari. Jan Fichtner, de la Universitatea din Amsterdam, a cercetat mai amănunțit acele cifre și a stabilit că valoarea reală a activelor ajungea la 2.574 de miliarde de dolari! - de 42 de ori mai mare decât cea raportată.
Cum să cumperi America fără ca ea să-și dea seama
„Această discrepanță enormă - opina Peretti - se explică printr-un singur lucru: activele raportate exclud fondurile de investiții. Pasivele derivate (cifrele reale) nu le exclud. Fondurile de investiții sunt cele care se află chiar în centrul operațiunilor ascunse care se desfășoară în Insulele Cayman (ceea ce explică de ce 60% din fondurile de investiții din lume operează aici). Iar rolul lor principal este să cumpere masiv America, fără ca America să-și dea seama”. Și urmează demontarea mecanismului: „În aparență, adevărata «naționalitate» a oricărei investiții de portofoliu este imposibil de stabilit, deoarece instrumentele de investiții trec prin multiple jurisdicții, uneori din zeci de țări. Singurul mod prin care poți înțelege cum funcționează în realitate este să te uiți la două cifre elementare: banii care intră și banii care ies”. Așa, și? „Acestea se numesc investiții «străine» și investiții «externe» și cea mai mare discrepanță dintre aceste cifre se înregistrează între Insulele Cayman și Japonia: în 2015, în Insulele Cayman au intrat 51 de miliarde de dolari și au ieșit 558 de miliarde de dolari. Dar, în mod misterios, mai puțin de o zecime din investițiile de portofoliu japoneze, de peste jumătate de trilion de dolari, s-a întors în Japonia”. De ce? „Pentru că banii au fost folosiți în Statele Unite pentru a se parafa afaceri care au trecut neobservate. Investitorii din Hong Kong și din Japonia folosesc Insulele Cayman ca pe un vehicul pentru investițiile de portofoliu pe uriașa piață americană a acțiunilor. Insulele Cayman joacă rolul unui fond de investiții gigantic care protejează identitatea investitorilor japonezi care fac achiziții în Statele Unite”. Credeați că-i vorba de o inginerie financiară simplă? Nici pomeneală!
Cifre înșelătoare
Și asta nu este totul. Aceste investiții de portofoliu sunt folosite și pentru a absorbi oportunitățile ce apar pe piețele emergente din China, sensibilă din punct de vedere politic. „Insulele Cayman sunt un centru de cumpărare și de vânzare al lumii”, conchidea Jacques Peretti. Insulele Cayman - reliefa și Jan Fichtner (Universitatea din Amsterdam) - se află la intersecția dintre Pax Americana, alianța țărilor vorbitoare de limbă engleză și subrețeaua regiunii Marea Chină. Numai cinci țări sunt responsabile pentru 90% din investițiile de portofoliu din Insulele Cayman: Statele Unite (1.206 miliarde de dolari), Japonia (558 de miliarde de dolari), Hong Kong (343 de miliarde de dolari), Regatul Unit (91 de miliarde de dolari) și Luxemburg (83 de miliarde de dolari). Dar nu vă lăsați păcăliți de cifre! - atenționa Peretti. Companiile care par să opereze prin aceste țări nu o fac. Aceste jurisdicții sunt doar niște vehicule temporare convenabile, la fel ca Insulele Cayman, până când se ivește o ofertă mai bună. Și după Brexit, și după alegerea lui Trump, au apărut două astfel de oferte. Marea Britanie a renunțat să mai facă ceva. Fostul ministru de Finanțe George Osborne declara în februarie 2017 că economia în sine, în mod clar, nu mai reprezintă o prioritate pentru guvern. El dorea să spună prin asta - menționa Peretti - că fiscalitatea scăzută a devenit unica politică a supraviețuirii economice în lumea post-Brexit. Cândva eram o economie de producție. Apoi am devenit o economie de servicii. Acum suntem un paradis fiscal ...
După propriile reguli
Când s-a înființat Autoritatea Monetară din Insulele Cayman, în 1997, ca să supravegheze delictele și să investigheze comportamentul infracțional al auditorilor și al avocaților, nu Administrația Centrală din Whitehall a stabilit limitele puterii acesteia, nici Banca Angliei, ci Maples and Calder, cea mai mare firmă de consultanță juridică din Insulele Cayman. Ea a scris regulile referitoare la propria supraveghere! - devoala jurnalistul Jacques Peretti, care nu ezita să pună punctul pe „i”: e oare de mirare că clienții globali ai insulelor, Google, Facebook, Starbucks sau Amazon, sunt rugați să decidă singuri ce taxă să plătească? Nimeni altcineva nu decide acest lucru.
Cinci țări sunt responsabile pentru 90% din investițiile de portofoliu din Insulele Cayman: Statele Unite (1.206 miliarde de dolari), Japonia (558 de miliarde de dolari), Hong Kong (343 de miliarde de dolari), Regatul Unit (91 de miliarde de dolari) și Luxemburg (83 de miliarde de dolari)
Insulele Cayman sunt un centru de cumpărare și de vânzare al lumii”, Jacques Peretti, jurnalist BBC
În 2015, Insulele Cayman au raportat către FMI active obținute din „investiții de portofoliu” în valoare de 61 de miliarde de dolari. Jan Fichtner, de la Universitatea din Amsterdam, a cercetat mai amănunțit acele cifre și a stabilit că valoarea reală a activelor ajungea la 2.574 de miliarde de dolari! - de 42 de ori mai mare decât cea raportată
Ugland House iese în evidență fie drept cea mai mare clădire din lume, fie drept cea mai mare escrocherie fiscală din lume”, Barack Obama, fost președinte al Americii
