x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Pentru prima dată în 11 sezoane, Manchester United majorează prețurile abonamentelor

Pentru prima dată în 11 sezoane, Manchester United majorează prețurile abonamentelor

de Redacția Jurnalul    |    21 Feb 2023   •   12:00
Pentru prima dată în 11 sezoane, Manchester United majorează prețurile abonamentelor
Sursa foto: Hepta

Manchester United a majorat prețurile abonamentelor pentru adulți cu cinci procente pentru sezonul viitor, după ce le-a menținut înghețate timp de 11 sezoane, a anunțat clubul din Premier League.

Majorarea se datorează costurilor mai mari de organizare a meciurilor, care au crescut cu 40% în ultimii cinci ani și cu 11% în ultimele 12 luni, a adăugat United.

"...creșterea modestă a prețului pentru sezonul 2023/24 este necesară pentru a permite clubului să funcționeze pe o bază sustenabilă", a precizat clubul într-un comunicat.

"Am menținut creșterile de preț cu mult sub rata actuală a inflației... Prețul biletelor de pe Old Trafford - împreună cu prețurile la mâncare și băutură în ziua meciului - vor continua să fie printre cele mai accesibile din Premier League".

Clubul a adăugat că va menține înghețate prețurile abonamentelor pentru tinerii sub 16 ani, precum și reducerea de 50% pentru posesorii de abonamente cu vârsta de 65 de ani și peste.

United, deținută de familia americană Glazer, ia în considerare în prezent o vânzare, cu oferte confirmate din partea miliardarului britanic Jim Ratcliffe de la INEOS, precum și a șeicului Jassim Bin Hamad Al Thani, fiul fostului prim-ministru al Qatarului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: manchester united pret abonamente