Big brother de 32 milioane de €

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) îşi doreşte ca din 2011 românii să aibă cărţi de identitate electronice. Noul big brother, care va condensa într-un cod de bare orice român de rând, costă nici mai mult, nici mai puţin de 32 milioane de euro. Până anul viitor, în luna iulie, ar trebui să fim amprentaţi şi înnobilaţi cu cipuri pentru a fi monitorizaţi în orice moment şi mai ales în orice loc ne-am afla.

Contractul de licitaţie nu a fost încă atribuit, iar ordonanţa care reglementează prevederile noilor acte electronice este încă în dezbatere publică. ONG-urile susţin că proiectul conţine prevederi ce aduc atingere vieţii private a individului, dar MAI se apără cu două argumente: Europa şi mai ales spaţiul Schengen ne-ar vrea cu aşa ceva, şi noile carduri ar oferi mai multă securitate. „Introducerea cărţilor electronice de identitate face obiectul unor demersuri similare iniţiate sau de perspectivă ale statelor membre ale Uniunii Eu­ro­pene, care au pornit de la ideea rea­lizării unor documente cu un grad su­perior de siguranţă şi exploatării po­tenţialului oferit de existenţa servi­cii­lor electronice", se arată în răspunsul trimis Jurnalului Naţional de bi­roul de presă al MAI.

Pe de altă parte, Co­misia Europeană nu îi poate im­pu­ne unui stat membru al Uniunii cum să gestioneze documentele de identitate ale cetăţenilor. La solicitarea Jurnalului Naţional, biroul de presă al comisarului pentru Afaceri Interne, Ce­cilia Malmström, a indicat, într-o adresă oficială, că forul de la Bru­xelles „nu are nici o competenţă cu pri­vire la specificaţiile de securitate ale cărţilor de identitate emise de statele membre cetăţenilor proprii. Din acest motiv, singurele instrumen­te aplicabile - concluziile Consiliului European din 2005 şi rezoluţia adoptată în noiembrie 2006 - sunt preve­deri ce nu au caracter obligatoriu". În răspunsul remis de experţii europeni se mai arată că în rezoluţia din 2006 se pledează pentru un minim standard de securitate pentru cărţile de identitate remise de fiecare stat membru în parte.

În documentul consultat de Jurnalul Naţional se fac, la secţiunea „elemente biometrice", următoarele indicaţii: „În cazul în care cărţile de identitate folosite pentru călătorie conţin elemente de identificare biometrice, datele trebuie păstrate şi utilizate în conformitate cu reglementările Uniunii Europene şi cu specificaţiile tehnice valabile în cazul datelor biometrice din pa­şa­poarte, stabilite în regulamentul (EC) 2252/2004. Pentru uz naţional pot fi adăugate alte variante de identificatori biometrici".

În România însă, zelul au­to­ri­tăţilor nu s-a lăsat aşteptat. Anunţul de licitaţie a fost publicat pe 18 august de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS). În schimbul a 32 milioane de euro se urmăresc achiziţionarea unor linii de producţie şi personalizarea cărţii electronice de identitate pentru cetăţenii români. La două zile după publicarea anunţului, pe 20 august, a avut loc şi prima dezbatere publică pe margi­nea proiectului. Formatul iniţial s-a dovedit plin de breşe, fapt confirmat ulterior de nenumăratele ajustări aduse de la supunerea dezbaterii pu­blice.

Prima reacţie a venit din partea Autorităţii Naţionale de Suprave­ghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Aceasta şi-a exprimat avizul negativ privind „eliberarea opţională a cărţii de identitate electronice pentru copii de la vârsta de 6 ani". Astfel că autoritatea a cerut ca vârsta minimă pentru cărţile electronice să fie de cel puţin 14 ani.

Odată rezolvată problema minorilor, asociaţiile şi semnatarii modi­ficărilor noului proiect şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care vor fi respectate drepturile şi li­bertăţile cetăţeneşti prin interme­diul noilor cărţi de identitate electro­nice. Asociaţa pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) susţine că: „Tehnologia folosită este una de tip RFID (identificare prin radio-frecvenţă) în genul celei care permite citirea preţului unui produs după codul de bare ataşat. Acest sistem nu oferă garanţii pentru respectarea dreptului la viaţa privată, întrucât permite aflarea datelor personale ale deţinătorului de card electronic de către oricine are un aparat în genul cititorului de coduri de bare". Mai mult, obligativitatea cărţii electronice de identitate constituie o restrângere nejustificată adusă dreptului la viaţa privată, au arătat semnatarii petiţiei.




Problemele evidenţiate de ONG-uri au fost în parte modificate. Dezbaterile publice au făcut ca aberaţiile legislative să dispară. Astfel că cetăţenii români pot opta pentru eli­berarea unei: cărţi de identitate; cărţi electronice de identitate, fără impresiuni digitale (dar care permite utilizarea semnăturii digitale) sau cărţi electronice de identitate, care conţine toate facilităţile şi datele, inclusiv impresiunile digitale. În aceste con­diţii, a existenţei opţiunii românului să aleagă între cartea de identitate simplă şi cea cu cod de bare, ne întrebăm dacă investiţia de 32 de mi­lioane îşi mai motivează valoarea.

De altfel, într-un comunicat de presă, Forul Ortodox Român arată că fondurile necesare acestei investiţii ar putea fi folosite într-un cu totul alt context: „Întrebarea pe care orice ce­tăţean al României şi-o poate pune este: de unde provin banii pentru acest proiect? Din bugetul statului? Considerăm însă că pentru statul român ar fi mult mai utile şi mai urgente măsurile de remediere a problemelor structurale ce ameninţă principalii piloni ai sistemului românesc (sistemul de asigurări sociale - pensiile, sistemul educaţional, sănătatea). Dacă banii provin din surse private, aşa cum afirmă unii oficiali, de ce nu se orientează aceşti bani spre ajutorarea familiilor nevoiaşe, a celor care mor, întrucât nu au bani pentru medicamente sau pentru operaţii costisitoare?".

De altfel, scenariul noilor cărţi de identitate seamănă la indigo cu mo­mentul introducerii paşapoartelor bio­metrice. Nu mai departe de acum un an, celebrul cod de bare al pa­şa­por­tului biometric 666 a fost dezbătut pe larg. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române au cerut atunci ca paşapoartele biometrice să fie opţionale.


Unii europeni sunt greu de convins să-şi schimbe documentele
Introducerea elementelor biometrice în cărţile naţionale de identitate a generat scandaluri uriaşe în unele state din UE. În Marea Britanie s-a ajuns chiar la anularea proiectului, în condiţiile în care se ajunsese în faza de implementare propriu-zisă. În ciuda obiecţiilor ridicate de avocaţi, activişti pentru drepturile omului, experţi în IT şi în securitatea datelor, fostul guvern la­burist a introdus în 2006 aşa-numitul Act pentru Cărţile de Identitate (The Identity Cards Act). Legea prevedea 50 de tipuri de informaţii cu caracter personal pe care Registrul Naţional pentru Evidenţa Populaţiei (National Identity Register) le poate deţine pentru fiecare cetăţean în parte. Printre acestea figurau amprentele digitale, scanarea irisului şi scanarea chipului. Guvernul de dreapta rezultat în urma alegerilor generale din acest an a anulat legea din 2006 şi a dispus ca toate datele deja colectate să fie distruse, iar documentele de indentitate care fuseseră deja emise să fie anulate.

Şi în Franţa iniţiativa s-a lăsat cu dezbateri şi proteste aprinse. În mai 2005, şase organizaţii anunţau lansarea unei campanii împotriva proiectului Ministerului de Interne de introducere obligatorie a cărţii de identitate cu elemente biometrice. Printre organizaţiile atât de vehemente la adresa proiectului figurau Asociaţia Ma­gistraţilor, Asociaţia Avocaţilor şi Liga Franceză pentru Drepturile Omului. Proiectul de lege prevedea ca până în 2007 toţi francezii să aibă cărţi de identitate care să conţin un chip „încărcat" cu starea civilă a persoanei, o fotografie biometrică şi amprentele digitale. Aprigii critici ai iniţiativei şi-au pledat cauza spunând că scopul acesteia este „să construiască o bază de date la nivel naţional cu elementele biometrice de identificare ale tuturor cetăţenilor şi care ar putea fi oricând accesată fără ca cei în cauză să ştie. Ce vrea Guvernul este ca individul să devină absolut transparent în folosul autorităţilor publice şi al actorilor comerciali", se arată în declaraţia celor 6.

Guvernul francez motivase iniţiativa aducând în discuţie acordul la care au ajuns, în acest sens, şefii de stat şi de Guvern ai UE la Consiliul European din decembrie 2004. Argument greşit, după cum au punctat cri­ticii, pentru că rezoluţia europeană se referea la documente de călătorie, în special la paşapoarte. În schimb, în Olanda, trecerea la cărţile de identitate biometrices-a realizat deja. Din septembrie 2009, documentele de identitate ale olandezilor includ şi amprentele digitale.