Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"De nouă ani, Iugoslavia nu mai are pace. Se strecoară printre războaie, dar nu vrea să recunoască. Nu vrea să se lase doborîtă. Îmbină pacea şi războiul aşa de bine, încît nu mai ştii să faci diferenţa".
RĂZBOI ● Jurnalul, martor la bombardarea Serbiei de trupele NATO
"De nouă ani, Iugoslavia nu mai are pace. Se strecoară printre războaie, dar nu vrea să recunoască. Nu vrea să se lase doborîtă. Îmbină pacea şi războiul aşa de bine, încît nu mai ştii să faci diferenţa".
Aşa începea una din primele relatări ale reporterilor Jurnalului Naţional trimişi în Serbia în aprilie 1999, la scurt timp după începerea bombardamentelor NATO asupra sîrbilor. Narcisa Iorga (reporter) şi Radu Vioreanu (fotoreporter) au fost singurii ziarişti români din presa scrisă care timp de 18 zile au fost martorii acestui război. Au plecat din Bucureşti la 9 aprilie 1999, exact în Vinerea Mare.
"PAŞTELE SUB BOMBE". În noaptea Învierii este bombardat Pancevo, la 20 km nord de Belgrad. "Bombele cad, avioanele vin şi pleacă. Sîrbii rămîn aici. Precum Hristos pe cruce. Poporul sîrb are soarta lui Hristos. La ora 21:00 s-au auzit sirenele. În dimineaţa zilei de Paşte, la ora 6:30, s-au auzit din nou. Semn că pericolul aerian a încetat. Ceva mai devreme ca de obicei. Ar trebui să se mulţumească cuiva pentru acest «gest creştinesc»?"
"În Piaţa Republicii din centrul Belgradului, în fiecare zi la ora 12:00, sute de oameni se adună pentru a răspunde cîntînd şi dansînd figurilor înnegurate care le trimit rachete şi bombe. În seara de Paşte, pe Podul Brankov belgrădenii cîntau şi dansau, fluturînd steaguri naţionale. Mîinile se încălzeau de la oul ţinut în căuş. La ora 20:00 iar se aud sirenele."
"BOJE MOI. OVI SU LUDI!" – "DUMNEZEUL MEU, ĂŞTIA-S NEBUNI!". O bubuitură puternică, înfundată. Apoi zgomot de avion. Apoi alarmele maşinilor. "De fiecare dată cînd se aude o bubuitură în acea zonă, belgrădenii se întreabă dacă a fost lovit podul. Podul peste Rîul Sava a devenit sufletul acestor oameni. Face legătura între oameni. În fiecare seară la ora 19:00 belgrădenii îşi dau întîlnire pe pod. Semnul omniprezent este acum ţinta: ouă cu ţinte, tricouri cu ţinte, şepci cu ţinte, pînă şi prezentatoarele de televiziune au în piept, lîngă microfon, o insignă cu ţintă. În noaptea de
13-14 aprilie alarma a pornit cu aproape patru ore mai tîrziu. Pentru prima oară în trei săptămîni de bombardament. Lumea deja intrase în panică. Culmea! Să te miri de ce nu sună alarma".
"SÎNT UCIŞI OAMENI ŞI APOI SE CER SCUZE". 55 de morţi şi 16 răniţi s-au înregistrat în urma bombardamentului de la Grdelicka, atunci cînd a fost lovit un tren de călători. NATO şi-a cerut scuze pentru eroarea comisă. "Tinerii au ieşit la plimbare. Băieţii nu mai vorbesc despre fete, ci despre avioane NATO. Fetele nu mai ciripesc despre rochiţe, ci despre cutare sau cutare militar. Mai vedem încă «o stea» şi încă «o stea». Înseamnă Pancevo şi Novi Sad. Ne urcăm pe bloc şi vedem lumini pe cer. Antiaeriana întinde perdele peste tot. Se aud avioane. Departe. Rachetele se văd ca nişte globuri portocalii. Antiaerianele, ca nişte artificii, ceva mai roşiatice. Rareori globurile portocalii se sparg, semn că rachetele au fost lovite de antiaeriană. Sîntem surpinşi de un blitz deasupra capetelor. Două detonaţii. La scurt timp vedem în orizont o flacără mare. Rafinăria de la Pancevo a fost lovită din nou... Uite, uite, zicem toţi, parcă am înnebunit. Nu ştim încotro să ne uităm."
"ŞAH LA PREŞEDINTE". "Prima clădire din beton care a fost construită în Iugoslavia a fost distrusă în cîteva secunde. Clădirea, cunoscută sub numele de «Uşce», a devenit un fel de «casă a presei», găzduind redacţiile a opt posturi de radio şi televiziune, peste 20 de firme şi bănci, precum şi antena de emisie a postului de televiziune Canal B, care emite în întreaga Iugoslavie. În noaptea de 21 spre 22 aprilie, la ora 3:15, patru proiectile ale aviaţiei NATO au lovit clădirea. La nici 300 de metri, peste drum, se află cel mai mare şi mai modern hotel din Belgrad, Hyatt, unde sînt cazaţi aproape toţi ziariştii străini acreditaţi la Belgrad. În apropiere se află multe blocuri de locuinţe de 15 etaje."
RTS – UN URIAŞ MORMÎNT. În noaptea de 22-23 aprilie televiziunea naţională RTS este bombardată. În urmă rămîne un uriaş mormînt. "Pentru prima oară în piaţa centrală a fost linişte. Liniştea a înlocuit concertul. Un marş tăcut spre televiziunea bombardată. 18 morţi şi 17 răniţi grav. Flori şi lumînări pentru ziariştii morţi. NATO anunţă continuarea atacurilor asupra RTS, care se încăpăţînează să emită."
"Aş putea spune că de aici, din Belgrad, nu de la Londra, nici de la Washington, eu văd asta ca pe o crimă cu premeditare. Ziariştii sîrbi însă nu spun decît atît: «Ce-o fi, o fi!». Aici, în Belgrad, nu mai ştii să faci diferenţa dintre starea de pericol şi cea de normalitate. De ziua lor, belgrădenii au ieşit pe străzi şi la terase într-o primă zi însorită de multă vreme. Oamenii încearcă să trăiască ca şi cum nu lor li s-ar întîmpla nenorociri în fiecare zi."
Între timp, Jurnalul Naţional trimite încă un reporter în zonă. Fotoreporterul Gabi Boholţ ajunge în tabăra de la Ulcinj, unde erau cazaţi 1.530 de refugiaţi albanezi. Cei mai mulţi, copii şi bătrîni. La cîteva zile de la plecare, Gabi trimite un fax în redacţie, după ce i-a fost imposibil să ne contacteze telefonic sau prin mijloace electronice: "Astăzi am făcut un fotoreportaj cu înmormîntarea singurului civil din zona Podgorica. Am însă probleme cu transmisia, deoarece a căzut Internetul. Mîine incerc să ajung într-o tabără de refugiaţi albanezi. Acolo, în zona aeroportului bombardat, au fost arestaţi patru ziarişti şi echipele de filmare TV care au pătruns. Trebuie să nu dăm de bănuit că sîntem ziarişti. Mi-e o frică să nu-mi confişte aparatul... De unde plătesc eu 3-4.000 de dolari? Cred că dacă păţesc aşa ceva mă înrolez în prima linie! Atenţie! Liniile telefonice nu mai funcţionează. Incercaţi să mă contactaţi la tel. 003816070025."
18 ZILE LA BELGRAD. Ultimul reportaj. Concluzii. Impresii la cald. Ce au văzut, ce au trăit, ce au simţit pe pielea lor.
Narcisa Iorga: "Mă uimeşte poporul acesta. Tăria de a nu îngenunchea în faţa morţii. Curajul de a-i înfrunta pe cei de atîtea ori mai puternici decît ei. N-am auzit pe nimeni spunînd că ar fi timpul să cedeze. Am auzit însă mulţi spunînd că vor merge pînă la ultimul, pentru că ştiu că au dreptate. Dreptatea aceasta, spun ei, o au de la Dumnezeu, nu o aşteaptă de la Occident. Şi-au dat seama că sînt singuri pe lume".
Radu Vioreanu: "Ceea ce arată într-adevăr starea de război în Belgrad sînt podurile care au început să dispară, televiziunile bombardate şi mai ales vuietul sinistru al alarmelor antiaeriene care perturbă somnul belgrădenilor. Cu toate acestea, oamenii, deşi ştiu că se află în război, îl ignoră, ducîndu-se la concerte pe poduri care ştiu că pot fi bombardate, lucrînd în televiziuni care ştiu că pot fi bombardate şi ducînd o viaţă absolut normală, chiar dacă zi şi noapte deasupra oraşului se aude zgomotul inconfundabil al bateriilor antiaeriene".
"Arkan îi aşteaptă la sol pe militarii NATO"
La 5 aprilie Jurnalul Naţional publică în exclusivitate un scurt interviu cu Arkan, cel mai de temut comandant al trupelor paramilitare sîrbeşti, supranumite "Tigrii", care au acţionat în războiul din fosta Iugoslavie. Din acest interviu am extras următoarele declaraţii ale liderului paramilitar:- Jurnalul Naţional: În ce situaţie aţi interveni în Kosovo?
- Vă temeţi de NATO?
Arkan a fost asasinat la 15 ianuarie 2000, la ora 17:05 în holul hotelului de lux "Intercontinental" din Belgrad.
Nu rataţi!
În numărul nostru de mîine, povestea capturării gangsterului Bebe Carabină.
Citiţi şi:
JURNALUL NAŢIONAL DE 15 ANI
Jurnalul Naţional împlineşte 15 ani de viaţă. 15 ani de istorie a României, scrişi cu cerneală tipografică pe hîrtie de ziar. Vă prezentăm, în serial, marile lovituri de presă marca Jurnalul Naţional.
20 august 2006 ● Cum s-a lepădat Emil Constantinescu de Regele Mihai
Monarhistul a devenit republican în trei zile
La 20 august 1996, Jurnalul Naţional a stîrnit un iureş politic preluînd un interviu acordat de Emil Constantinescu revistei Micro Magazin, revistă de limbă română ce apărea în Statele Unite ale Americii. Interviul fusese luat în timpul unei vizite pe care candidatul de atunci al CDR la Preşedinţie o făcuse în comunităţile româneşti Los Angeles, Chicago şi New York.
REGLARE DE CONTURI ● Un scandal imens, care a "afumat" imaginea guvernării CDR-iste
Ţigareta II, contrabandă pe Aeroportul Otopeni
Aprilie 1998, primăvara în care Armata, M.I. şi serviciile secrete au fost implicate într-un scandal imens, care a ricoşat şi în clasa politică: Ţigareta II. Atunci, Jurnalul Naţional a relatat zi de zi amănuntele acestei afaceri extrem de încîlcite. Aflaţi, de multe ori, cu un pas înaintea anchetatorilor, reporterii noştri au dezvăluit informaţii spectaculoase pe care autorităţile le-ar fi dorit ascunse pentru totdeauna.
PRESIUNE ● Ortacii din Valea Jiului conduşi de Miron Cozma voiau să ajungă în Bucureşti
Epopeea "Mineriadei" din ianuarie 1999
Ianuarie 1999, luna în care România s-a aflat în pragul dezastrului. Ieşiţi din bezna galeriilor, minerii din Valea Jiului s-au răzvrătit împotriva Guvernului şi au fost la un pas de a arunca ţara în haos. Au fost zile şi nopţi dramatice, în cursul cărora reporterii Jurnalului Naţional s-au aflat în "linia întîi" a evenimentelor, martori ai dezastrului de la Costeşti, dar şi ai "Păcii de la Cozia".
Citește pe Antena3.ro
