x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Complexul Educațional Laude-Reut, un centru de excelență, de la grădiniță până la bacalaureat

Complexul Educațional Laude-Reut, un centru de excelență, de la grădiniță până la bacalaureat

de Diana Scarlat    |    05 Mai 2022   •   08:10
Complexul Educațional Laude-Reut, un centru de excelență, de la grădiniță până la bacalaureat

Școala se bazează aici pe stimularea gândirii intuitive a copilului, dezvoltând mai ales capacitatea de analiză, creativitatea și gândirea critică.

Povestea Complexului Educațional Laude-Reut din București începe cu o asociere diplomatică, pornită de la nevoia de a avea un centru de excelență și în România. În anul 1997, Tova Ben Nun-Cherbis, Președinte și Fondator al școlii, a primit cu entuziasm provocarea de a crea în România o școală așa cum nu mai fost, iar de la acceptarea acestei provocări până astăzi, copiii care în 1997 începeau grădinița Lauder au ajuns profesioniști în toate domeniile.

O școală altfel decât toate celelalte, unde elevii și profesorii interacționează într-o atmosferă prietenească, de deschidere totală către dialoguri constructive, Complexul Educațional Laude-Reut din București formează inclusiv viitori diplomați, specialiști în comunicare, oameni de afaceri care învață de mici cum să obțină succesul. De asemenea, formează viitori specialiști în IT și tehnologii de ultimă generație sau viitori cercetători în diverse științe. Ceea ce atrage atenția oricui intră pentru prima oară în această școală e atmosfera de mare familie, unde toți se cunosc, profesorii și elevii își zâmbesc, iar directorii știu numele fiecărui elev și domeniile în care excelează. Toți sunt încurajați să se exprime liber, să facă performanță, să-și atingă țelurile. Școala este rezultatul unui proiect educațional inițiat în deceniul 1980 și derulat în 15 țări europene de către omul de afaceri și filantropul Ronald S. Lauder, fost ambasador al SUA la Viena. 

Începuturile poveștii de succes

Tova Ben Nun-Cherbis, Președinte și Fondator al Complexului Educațional Laude-Reut, a povestit, pentru Jurnalul, cum a trecut de la cariera diplomatică la cea de întemeietor al unei școli cum nu a mai fost în România. „Nu m-am gândit niciodată că voi face asta. Eu nu am venit cu acest scop în România. Am venit în vizita oficială a Jewish Agency for Israel și mă ocupam cu cultura Israelului și imigrare. Populația Israelului e compusă din diaspora, în mare măsură. Când am pus bazele acestei școli, m-am dus către autorități și toți m-au ajutat. Am început cu grădinița, iar școala și liceul au continuat, la cererea copiilor. Dacă cei din prima generație nu ar fi dorit să continue, noi nu am fi făcut școala și liceul”, a explicat fondatoarea, pentru Jurnalul. Astfel, cei care au făcut grădinița în acest sistem deschis de educație au mers mai departe la școală, ajungând în primul an de liceu în 2006. De atunci, Complexului Educațional Laude-Reut formează noi generații de profesioniști care ating excelența.

A cerut cea mai exigentă comisie

Povestea liceului fondat de Tova este, la rândul ei, una atipică pentru România. Spre deosebire de alte școli private care încearcă să evite măcar în perioada de început calea cea mai dificilă pentru acreditare, liceul Lauder s-a înființat având cea mai exigentă comisie de evaluare, la cererea fondatoarei. „Eu am zis că dacă va veni cea mai exigentă comisie și ne va face observații, e cu atât mai bine, pentru că știm ce avem de schimbat”, explică Tova. Dar comisia nu a avut nimic de reproșat. Mai mult, liceul a avut de la început consiliere educațională și au fost aduși cei mai buni profesori din mediul universitar să predea pentru toți elevii, începând de la clasa a IX-a. „Am vrut să fac un liceu altfel, care să-i pregătească pe elevi în domeniile pentru care au chemare. Consilierea educațională este foarte importantă. Pornind de aici, am hotărât să aduc profesori din toate domeniile de interes, din mediul universitar. Ideea mea a fost ca fiecare copil să știe din timpul liceului către ce domeniu are chemare”, mai explică fondatoarea complexului educațional. 

 

Tova Ben Nun-Cherbis a pus bazele Complexul Educațional Laude-Reut în septembrie 1996, la inițiativa Ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Viena, Ronald S. Lauder, care i-a solicitat personal implicarea pentru România, după ce prima lor întâlnire avusese loc în 1995, la Adunarea Generală a Congresului Mondial Evreiesc. Ronald S. Lauder a-nființat școli cu acest sistem de predare în 12 țări din centrul și estul Europei, cu scopul de a reînvia comunitățile evreiești ale locurilor respective. Dar școala este deschisă pentru orice elev care dorește să învețe, în afară de ceea ce există în curricula generală, multe alte lucruri importante pentru viitoarea carieră profesională.

De la grădiniță până la liceu, Laude-Reut le oferă copiilor de orice vârstă șansa unei educații de excelență, ce combină pregătirea academică solidă cu un mediu ce stimulează dezvoltarea intelectuală și personală. 

Programa obligatorie este suplimentată, la toate nivelurile, de o ofertă extensivă de cursuri extracurriculare, susținute de profesorii Laude-Reut și de personalități invitate din mediul academic, diplomatic și de afaceri

Pregătiți pentru Diplomație, Relații Internaționale și Comunicare

Elevii de liceu pot opta între cursurile de Diplomație și Relații Internaționale sau Media și Comunicare. La ambele discipline predau cadre didactice universitare. De asemenea, sunt foarte multe aplicații ale acestor cursuri. În luna martie am avut o simulare a unei ședințe din cadrul ONU, în care elevii au jucat rolul președinților de stat”, ne-a explicat Dan Constantin Șandru, director de studii. Sunt conferințe organizate de elevi pentru elevi, cu scopul de a se familiariza cu scena politică internațională. Avem și participanți din alte județe, de care suntem foarte mândri. Cursurile de diplomație se desfășoară din clasa a IX-a până în clasa a XI-a. Aveam cursuri care se găsesc exclusiv în liceul nostru. Eu am optat pentru Diplomație în clasa a IX-a, dar în clasa a XI-a am ales și un curs de Marketing. Media și Comunicare sunt cursuri dedicate claselor a IX-a și a X-a, iar Marketingul afacerilor de succes vine în completare”, ne-a explicat Yaleen Zosmer, una dintre elevele de clasa a XI-a a liceului Lauder, care se pregătește să susțină, anul viitor, bacalaureatul inclusiv la limba ebraică. Ea este deja organizator de evenimente și predă unele workshopuri pentru colegii din clasa a IX-a. 

Elevii beneficiază și de cursuri cu predate în limba engleză, toate fiind avizate de Inspectoratul Școlar. Se fac inclusiv cursuri de business, pentru a forma viitori antreprenori de succes.

 

×