Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au eliminat, din Ordinul comun, obligativitatea vaccinării de peste 60% în școli, pentru a permite predarea cu prezență fizică în localitățile unde rata de infectare cu SARS-COV 2 este sub 3 la mie. Au rămas, însă, alte probleme grave care mențin situația tensionată în sistemul de educație, iar acțiunile de protest vor continua, dacă Ordinul nu se modifică. Profesorii care nu se pot vaccina din motive medicale sau cei care au trecut recent prin boală și ar avea dreptul la certificatul verde nu sunt doar discriminați de Ordinul comun al celor două ministere, ci chiar li se pune viața în pericol, printr-o decizie care nici măcar nu ține cont de ceea ce prevede certificatul verde la nivel internațional. Ieșirea din sistem a acestor cadre didactice nu este o pierdere doar pentru cei care astfel rămân fără loc de muncă, ci mai ales pentru școlile din România, care astfel se pot închide, în lipsă de profesori.
Situația creată prin impunerea vaccinării cadrelor didactice este departe de a se fi rezolvat, chiar dacă s-a renunțat la criteriul procentului de 60%. Sindicatele au cerut mai multe modificări necesare pentru a se respecta prevederile legale în care ar trebui să se încadreze acest Ordin, iar acum așteaptă o modificare, spunând că altfel se pot produce blocaje în sistemul de educație din România sau chiar tragedii. „Nu există certificatul verde reglementat din punct de vedere legal, ci doar o politică dusă la nivel național. Am solicitat să se adauge la persoanele vaccinate și cele care au trecut prin boală, iar monitorizarea este foarte ușor de făcut, în cazul acestora. S-a creat această discriminare: pentru cei vaccinați există libertate deplină și nicio regulă de respectat, deși persoanele vaccinate pot transmite virusul, în timp ce pentru persoanele nevaccinate există doar restricții, indiferent din ce motiv nu s-au vaccinat. Cei care-și riscă viața dacă se vaccinează nu pot fi obligați să o facă. Este, totuși, un act medical, pentru care e nevoie de decizia unor specialiști. Noi am cerut să se țină cont de acest lucru. Din păcate, s-a demonstrat în ultimul an și jumătate că nu se poate negocia nimic cu Ministerul Sănătății. Nu au niciun fel de disponibilitate pentru dialog”, a explicat, pentru Jurnalul, Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Nu se ține cont de imunizarea naturală
Atunci când s-a stabilit drept criteriu pentru școala cu prezență fizică vaccinarea de peste 60% în fiecare unitate de învățământ s-au omis foarte multe aspecte, atât legale, cât și medicale. Situația reală din aceste zile arată că județul cu cele mai mici probleme legate de rata infectării cu virusul SARS-COV 2 este Suceava, unde incidența este sub 3 la mie. Unii specialiști arată că acest județ, care a avut cele mai grave probleme la începutul pandemiei, a ajuns la „imunitatea de turmă” despre care s-a vorbit încă de anul trecut, iar aceasta ar fi explicația pentru faptul că valul patru al pandemiei este mult mai blând cu sucevenii. Dar părerile specialiștilor sunt împărțite și nici măcar nu se iau în considerare atunci când se emit ordinele în baza cărora s-a creat haos în școli. Suceava are și cea mai mică rată de vaccinare în instituțiile de învățământ, iar criteriul procentual de peste 60% ar fi ținut multe unități de învățământ în sistem online, deși îmbolnăviri sunt mult mai puține decât în alte zone ale țării. Din 229 de unități de învățământ preuniversitar din județul Suceava, doar 68 au rata de vaccinare egală sau mai mare de 60%, adică aproape 70% dintre școli ar fi fost obligate să facă orele online, deși localitățile au rata de infectare sub 3 la mie. Scandalul pornit de la această situație care se înregistrează și în alte zone ale țării a dus la eliminarea acestei măsuri. Celelalte criterii stabilite prin Ordinul comun al celor două ministere pot crea, însă, probleme și mai grave.
S-ar putea ajunge la închiderea școlilor
Profesorii care sunt bolnavi și obligați acum să se vaccineze ar putea să renunțe la orele pe care le predau în școlile din mediul rural. Astfel s-ar crea blocaje și s-ar putea ajunge la închiderea școlilor. Sindicatele cer eliminarea acestor criterii. „În societate apare discriminare și agresivitate. Partea proastă este că disputele lor politice ne costă pe noi toți. Lumea este derutată și temătoare. Am atras atenția asupra faptului că există riscul ca exact categoriile care sunt cel mai puțin vaccinate să exercite presiune asupra profesorilor, pentru a-i obliga să se vaccineze, deși suntem categoria profesională vaccinată în cel mai mare procent, peste 67%, din peste 370.000 de angajați. Ce fac cu profesorii care nu se pot vaccina? Avem și suplinitori necalificați, numărul lor crește de la an la an, iar ieșirea din sistem a profesorilor va crea haos, pentru că nu avem ce să punem în locul lor. De fapt, către ce ne îndreptăm?”, mai spune Marius Nistor. După 30 de ani de programe naționale pentru reducerea abandonului școlar, cu miliarde de euro investiții pentru încurajarea elevilor din mediile defavorizate să meargă la ore, ne-am putea afla, în curând, în situația în care școlile din mediul rural și din orașele mici (90% din suprafața României, în total) să nu mai poată găsi profesori dispuși să predea. Fără cadre didactice, școlile se vor închide, pentru că nu pot funcționa. Astfel se pierde toată investiția de până acum, iar elevii din aceste zone vor fi condamnați la analfabetism, pentru că nu există nici posibilitatea de a fi preluați de celelalte unități de învățământ. În plus, exact în aceste zone rurale defavorizate nu se poate face nici școală online, din motive tehnice.
Medicii ar trebui să dea certificate pentru cei care au contraindicații la vaccinare, din cauza unor afecțiuni. Sper să nu ajungem în situația de a se face presiuni asupra medicilor, să nu dea aceste certificate. Ordinele de ministru se pot schimba. Eu sper să se schimbe cât mai repede.
Marius Nistor, liderul FSE „Spiru Haret”