x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia-Siria. Erdogan vrea o întâlnire cu Bashar al-Assad la Adunarea Generală ONU de la New York

Turcia-Siria. Erdogan vrea o întâlnire cu Bashar al-Assad la Adunarea Generală ONU de la New York

21 Sep 2024   •   23:20
Turcia-Siria. Erdogan vrea o întâlnire cu Bashar al-Assad la Adunarea Generală ONU de la New York
Sursa foto: Hepta

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut să se întâlnească cu omologul său sirian Bashar al-Assad la New York, în marja Adunării Generale a ONU, pentru o normalizare a relaţiilor între cele două ţări, a anunţat șeful statului turc înainte de pleca, sâmbătă, spre Statele Unite, relatează AFP.

Cele două ţări şi-au întrerupt toate relaţiile oficiale în 2011, după declanşarea conflictului din Siria.

"Am cerut să ne întâlnim cu Bashar al-Assad pentru a normaliza relaţiile dintre Turcia şi Siria. Aşteptăm acum răspunsul celeilalte părţi", le-a declarat preşedintele turc jurnaliştilor înainte de a pleca la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, unde urmează să ia cuvântul luni.

Şeful statului turc, care a sprijinit, în zadar însă, eforturile rebelilor sirieni de a răsturna regimul lui Bashar al-Assad, încearcă de câteva luni o apropiere de acesta din urmă şi l-a invitat într-o vizită în Turcia - însă nu a primit un răspuns până în prezent.

Ankara, care controlează zone vaste în nord-vestul teritoriului sirian, cu sprijinul facţiunilor rebele siriene, găzduieşte peste 3,2 milioane de refugiaţi sirieni, conform datelor oficiale ale ONU.

Erdogan a declarat totodată că "Fâşia Gaza va fi în centrul discuţiilor sale de la New York": "Turcia vrea să joace un rol pentru a pune capăt atrocităţilor comise în Gaza", a spus el.

"Voi discuta despre măsurile comune care pot fi luate împotriva genocidului din Gaza şi asupra politicilor agresive ale Israelului", a mai spus şeful statului turc.

În opinia sa, "recentele atacuri lansate de Israel împotriva Libanului justifică îngrijorările Turciei cu privire la riscurile de extindere a conflictului".

"Comunitatea internaţională, mai ales ţările occidentale, trebuie să înceteze să mai privească la crimele comise de Israel şi să ia măsuri de descurajare", a mai spus el.

×