x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

22 Iul 2008   •   00:00

22 iulie 2008:China şi Rusia au semnat un pact privind demarcarea graniţei comune, de 4.300 de kilometri, care a fost scena unor confruntări sîngeroase în timpul Războiului Rece

PACT. China şi Rusia au semnat un pact privind demarcarea graniţei comune, de 4.300 de kilometri, care a fost scena unor confruntări sîngeroase în timpul Războiului Rece, relatează Reuters. Cele două state au semnat un acord privind demarcarea părţii de est a frontierei în 1991, urmat de un acord suplimentar în 2004. Un pact privind graniţa vestică a fost semnat în 1994. În ultimii 100 de ani, relaţiile dintre cele două state au oscilat foarte mult, de la prietenie la suspiciune şi ostilitate, mai ales în timpul fostei URSS.


STATUT. Serbia nu va obţine statutul de candidat la Uniunea Europeană în acest an, a declarat secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Jean Pierre Jouyet, într-un interviu acordat cotidianului Dnevnik. Principala cauză este aceea că UE trebuie să îşi rezolve mai întîi problemele interne legate de respingerea Tratatului de la Lisabona.


IZOLARE. Premierul britanic, Gordon Brown, a avertizat Iranul în primul discurs rostit în Parlamentul israelian că riscă să se izoleze pe plan internaţional dacă nu va accepta oferta marilor puteri pentru depăşirea crizei nucleare. "Iranul trebuie să ia o decizie clară. Fie va suspenda programul nuclear şi va accepta oferta de negocieri, fie se va confrunta cu o izolare din ce în ce mai mare", a spus Brown, care a condamnat declaraţiile preşedintelui iranian referitoare la "ştergerea Israelului de pe harta lumii".


PROCES.
Salim Hamdan, fostul şofer al liderului terorist Osama bin Laden, a pledat nevinovat ieri-dimineaţă la baza americană de la Guantanamo (Cuba), la deschiderea procesului său, primul în faţa unui tribunal militar excepţional, a transmis AFP citînd un purtător de cuvînt de la Pentagon, Cynthia Smith. Hamdan a ajuns în faţa instanţei pentru "complot" şi "susţinere materială a terorismului", riscînd o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă la încheierea procesului prevăzut să dureze două săptămîni. (M.Mătăchiţă)


ATAC INFORMATIC.
Lituania a fost vizată de un nou atac cibernetic, ţinta fiind site-ul Administraţiei fiscale, ancheta preliminară indicînd că la originea incidentului ar fi servere din România, a informat Mediafax citînd Reuters. "Este foarte probabil ca aceste atacuri să fi fost plănuite", a afirmat Gediminas Vysniauskis, directorul adjunct al Administraţiei fiscale. De obicei, atacurile informatice sînt lansate prin mai multe ţări, în încercarea de acoperire a originii reale. În iunie, mai multe site-uri oficiale din Lituania au fost vizate de atacuri informatice după interzicerea simbolurilor sovietice şi a imnului fostei URSS. (M.Mătăchiţă)

×
Subiecte în articol: externe