DIPLOMATIE. Ministrul roman de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, participa azi la Conclavul Extraordinar al Ministrilor de Externe ai statelor membre ale UE, care are loc la Bruxelles, tema principala fiind cadrul financiar al Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013. Aceasta reuniune este prima dezbatere politica a propunerii globale de compromis, prezentata de presedintia britanica a UE la 5 decembrie 2005, si va urmari obiectivul apropierii pozitiilor statelor membre in vederea obtinerii unui consens politic la Consiliul European de la Bruxelles, din 15-16 decembrie. In perspectiva aderarii sale la Uniunea Europeana la 1 decembrie 2007, Romania este direct interesata de obtinerea rapida a unui rezultat pozitiv al acestor negocieri, fapt cu o relevanta aparte pentru buna functionare in continuare a proiectului european.
CONVINGERE. Premierul suedez, Goran Persson, s-a declarat marti "convins" ca Bulgaria va deveni membra a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, el evocand in sprijinul afirmatiei sale faptul ca aceasta tara este pe deplin pregatita pentru aderare. "Suedia crede ca Romania si Bulgaria pot deveni membre si ca resursele din interiorul Uniunii Europene trebuie sa fie distribuite in asa fel incat tari precum Romania si Bulgaria sa poata beneficia de ele", a adaugat el.
RUGAMINTE. Britanicul Norman Kember, unul dintre cei patru occidentali rapiti la Bagdad, i-a cerut premierului Tony Blair sa retraga trupele din Irak, intr-o inregistrare video difuzata in noaptea de marti spre miercuri de televiziunile britanice. "Ii cer lui Blair sa retraga trupele britanice din Irak si sa lase poporul irakian sa ia propriile decizii in ceea ce priveste guvernul sau", declara ostaticul legat cu lanturi de maini si de picioare. Rapitorii lor au amenintat ca ii vor ucide pe captivi in cazul in care nu vor fi eliberati toti detinutii din inchi-sorile irakiene si americane din tara pana la 8 decembrie.
CONDITIONARE. Rusia isi va retrage militarii si munitiile stocate la Cobasna numai dupa identificarea unei solutii de rezolvare a crizei transnistrene, a declarat marti seara ambasadorul rus in Republica Moldova, Nikolai Reabov, citat de corespondentul Mediafax la Chisinau. El a adaugat ca "Federatia Rusa isi respecta angajamentele asumate in 1999 la Istanbul" si ca "pana in 2003, Moscova a retras tot armamentul, cu exceptia a 20.000 de tone de munitii". "In Transnistria nu mai exista nici un tanc, nici un avion, nici un elicopter", a precizat diplomatul rus, afirmand ca in regiunea separatista au mai ramas circa 1.300 de militari, majoritatea aflandu-se in fortele de mentinere a pacii. Reabov considera ca fortele ruse de pace trebuie inlocuite de forte internationale, asa cum cere Chisinaul, numai dupa rezolvarea conflictului.
INVATACELUL. Fostul cancelar german Gerhard Schroeder se afla in prezent in Tara Galilor, unde urmeaza cursuri intensive de limba engleza. Schroeder, care a parasit functia de cancelar al Germaniei in urma cu doua saptamani, dupa sapte ani in care s-a aflat la conducerea guvernului de la Berlin, s-a inscris la cursurile intensive de limba engleza predate in cadrul unui institut de formare din localitatea britanica Montgomery. Dupa orele de curs, care au loc intr-o resedinta eleganta datand din secolul al XVIII-lea, Gerhard Schroeder merge ocazional la barul local "The Dragon" pentru a bea o bere. Schroeder, care a apelat aproape tot timpul la un translator in timpul deplasarilor efectuate in strainatate in perioada in care a fost cancelar, a recunoscut in mai multe randuri ca vorbeste limba engleza la un nivel mediu. Dupa ce a iesit din viata politica a primit postul de consilier pe probleme de politica internationala al grupului elvetian de presa Ringier incepand de la 1 ianuarie 2006.