x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe OECD estimează cel mai slab ritm de creștere economică după criza din 2008

OECD estimează cel mai slab ritm de creștere economică după criza din 2008

19 Sep 2019   •   13:31
OECD estimează cel mai slab ritm de creștere economică după criza din 2008
Sursa foto: jmiks/Getty Images/iStockphoto

Estimările privitoare la evoluția  economiei mondiale, în perioada 2019-2020, sunt pesimiste, din cauza disputelor comerciale și a incertitudinilor create de Brexit, preconzându-se că ieșirea Marii Britanii din UE va afecta afacerile și comerțul mondial, potrivit raportului interimar al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Economia mondială va avea o creştere de 2,9% în 2019 şi de 3% în 2020, mai mică faţă de prognoza din mai, care indica un avans de 3,2% în 2019 şi de 3,4% în 2020. În acest an va fi cel mai slab ritm de creştere de la criza financiară din 2008 şi vine după un avans de 3,6% anul trecut.

PIB-ul global riscă să intre într-o nouă fază, de creştere redusă dacă guvernele ezită să ia măsurile adecvate pentru a răspunde incertitudinilor privind Brexitul şi escaladării tensiunilor comerciale, avertizează OECD. Creşterea comerţului mondial, care a fost motorul redresării economiei după criză, a intrat în teritoriu negativ acum, după un avans de 5% în 2017. Tensiunile comerciale afectează şi investiţiile, care de la o expansiune de 4% în ultimii doi ani, au încetinit la 1%.

Impactul escaladării tensiunilor comerciale vor reduce anul acesta PIB-ul Chinei cu un punct procentual, al SUA cu 0,7 puncte procentuale şi al economiei mondiale cu 0,6 puncte procentuale, avertizează OECD.
Economia SUA ar urma să crească cu 2,4% anul acesta şi cu 2% anul viitor, faţă de un avans de 2,8% şi, respectiv, 2,3% previzionat de OECD în mai.
PIB-ul Chinei va înregistra o expansiune de 6,1% în 2019 şi de 5,7% în 2020, după ce anterior OECD previziona o creştere de 6,2% şi, respectiv, 6%.

În cazul unei ieşiri line a Marii Britanii din UE, cu o perioadă de tranziţie, OECD estimează că economia britanică va creşte cu 1% în 2019 şi cu 0,9% în 2020. În cazul unui Brexit fără acord, PIB-ul Regatului Unit ar urma să fie cu 2% mai scăzut în perioada 2020-2021. Și zona euro va fi afectată, PIB-ul urmând să piardă o jumătate de punct procentual în acest interval.

Anul acesta, zona euro ar urma să înregistreze un avans de 1%, faţă de 1,2% previzionat în mai, şi tot de 1% în 2020, comparativ cu prognoza precedentă, de 1,4%.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: crestere economica