Incidentul s-a produs pe Aeroportul Landvetter, în apropiere de Göteborg. Pasagerul, o persoană cu handicap în scaun cu rotile, susține că a fost nevoit să se târască pe scările avionului deoarece a aflat că asisțența pentru care plătise urma să vimă peste o oră.
Bărbatul de 37 de ani a explicat că nu a putut aștepta deoarece trebuia să meargă la toaletă. El a refuzat ajutorul fratelui său deoarece scările sunt abrupte și se putea întâmpla un accident.
„Când am aterizat, pasagerii au debarcat din avion, dar eu și fratele meu am rămas în spate, pentru ca el să mă ajute să cobor din avion. În timp ce așteptam ca o stewardă să vină să ne dea jos, aceasta a venit și ne-a spus că va trece cel puțin o oră până când va veni liftul să mă scoată din avion. Și astfel, am decis să mă târăsc pentru a ajunge la toaletă. Fratele meu a vrut să mă ridice, dar am decis să nu o fac pentru că este prea nesigur. Am ajuns la capătul treptelor avionului și m-am transferat în scaunul cu rotile", a declarat Adrian Keogh pentru Sky News.
Keogh și-a împărtășit experiența pe rețelele de socializare.
„Nu caut nimic, doar serviciul pentru care am plătit și să pot călători cu demnitate. Vă rog să distribuiți acest lucru cât mai mult pentru a evidenția lupta cu care se confruntă persoanele în scaun cu rotile", a spus pasagerul.
Un purtător de cuvânt al companiei aviatice a declarat că asistența specială de la aeroport este gestionată de o altă firmă.
„Regretăm că aeroportul Landvetter nu a reușit să ofere asistență specială acestui pasager la sosirea la Landvetter pe 29 aprilie și lucrăm cu aeroportul Landvetter pentru a ne asigura că acest lucru nu se mai repetă", au spus reprezentanții companiei.
Și reprezentanții Aeroportului Landvetter au comentat mesajul, oferind scuze pentru incident și explicând că întârzierile au apărut din cauza unei alte urgențe medicale.
(sursa: Mediafax)