Tribunalul corecţional din Paris l-a condamnat joi pentru urmărire abuzivă pe preşedintele Guineei Ecuatoriale, Teodoro Obiang, care acuzase de calomnie jurnalişti şi canalul de televiziune France 5, după ce aceştia îl prezentaseră ca fiind un 'dictator corupt', relatează AFP, citată de Agerpres. Acesta a fost condamnat să achite 1.000 de euro lui Remy Pflinlin, preşedintele France Television, şi 1.500 de euro jurnaliştilor Axel de Tarle şi Marie Lorand pentru daune interese.
Potrivit tribunalului, procedura intentată de preşedintele Guineei Ecuatoriale este abuzivă, în specia, din cauza naturii formulărilor vizate, care relevă 'libertatea de exprimare a jurnaliştilor într-o societate democratică' şi personalitatea părţii civile care, în calitate de şef de stat, 'trebuie să suporte critica şi contestaţia' şi 'să fie în măsură să le răspundă public'.
În ediţia din 27 decembrie 2010 a emisiunii 'C dans l'air' a canalului France 5, consacrată Republicii Cote-d'Ivoire, Teodoro Obiang - care conduce cu mână de fier Guineea Ecuatorială, mică ţară cu resurse petroliere în centrul Africii - era menţionat printre 'dictatorii africani'.
'Unul dintre cei mai corupţi este, fără îndoială, preşedintele Guineei Ecuatoriale, stat burduşit de petrol. Aflat la putere de 31 de ani, el este mai bogat decât regina Angliei, dar aceasta nu este suficient pentru a-i lustrui imaginea. Alocând milioane de dolari, Teodoro Obiang a vrut să creeze un premiu ştiinţific care să-i poarte numele prin intermediul UNESCO', continuă reportajul.
Avocatul statului guineez, Anthonin Levy, a constatat că - potrivit jurisprudenţei - 'termenul de dictator nu este destul de precis pentru a constitui obiectul unei dezbateri probatorii'. Totuşi, el a judecat că insinuarea din a doua frază este de o 'imensă perfidie'. În pasajul de 35 de secunde consacrat lui Obiang, 'despre o situaţie complexă, se aleg simple declaraţii biciuitoare', false în opinia sa.
Termenul de dictator indică 'doar o judecată de valoare', a replicat una dintre avocatele apărării. Teodoro Obiang 'trimite pe băncile calomniei oameni care nu merită să fie acolo', a pledat alt avocat, cerând condamnarea acestuia la plata a 10.000 de euro pentru procedură abuzivă.
'Obiang ar fi victima unui complot mondial' din care fac parte ţările democratice, presa, ONU, asociaţiile umanitare, l-a ironizat şi avocatul France Television, Eric Andrien, estimând că reclamantul încearcă să obţină din partea tribunalului 'un brevet de respectabilitate'.