x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Procurorii care investighează moartea lui Maradona examinează dialoguri pe Whatsapp

Procurorii care investighează moartea lui Maradona examinează dialoguri pe Whatsapp

01 Dec 2020   •   20:51
Procurorii care investighează moartea lui Maradona examinează dialoguri pe Whatsapp
Sursa foto: Hepta

Justiția argentiniană, care investighează moartea lui Diego Maradona, pentru a afla dacă fostul campion a fost asistat în mod adecvat după operația de hematom subdural, examinează dialogurile într-un chat Whatsapp între fiicele lui Maradona, Dalma și Giannina, fiul Diego Junior și doi specialiști care l-au asistat pe fostul campion, psihiatrul Agustina Cosachov și psihologul Carlos Diaz.

Conform Agenției ANSA, după ce a urmărit cu ochii în lacrimi meciul dintre Boca Jrs și Newell's Old Boys, Dalma a postat un lung mesaj de mulțumire pe Instagram pentru „afecțiunea și dragostea autentică pe care ați arătat-o ​tatălui meu. Nu am vrut să las scena (stadionul - n.r.) goală. Am făcut tot posibilul în acest moment în care tristețea nu dispare”.

Între timp, într-un program TV, a apărut și cel mai recent audio al lui Maradona, în care îi recomandă actualului partener al fostei sale iubite Veronica Ojeda să aibă grijă de fiul Diego Fernando, în vârstă de 7 ani.

Diego Maradona a murit miercuri, la 60 de ani, din cauza unei „insuficienţe cardiace acute”, în locuinţa sa din localitatea Tigre, unde se recupera după operația pe creier. Justiţia argentiniană a deschis o anchetă, pentru a afla dacă poate fi vorba despre neglijenţă în cazul decesului. În locuința medicului personal al lui Maradona, Leopoldo Luque, au avut loc percheziții, în căutarea unor dovezi ale unei posibile neglijenţe profesionale.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Diego Armando Maradona