x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Razbunatoare, marea "devoreaza" Albania!

Razbunatoare, marea "devoreaza" Albania!

13 Dec 2017   •   14:14
Razbunatoare, marea "devoreaza" Albania!

Mareea care urca il inspaimanta pe Asim Krasniqi: barul sau pe de plaja Qerret este in pericol, amenintat de eroziunea solului, un tribut pe care Albania il plateste incalzirii climatice si unui urbanism salbatic.

 

"Mai intai discret, fenomenul a capatat proportii nelinistitoare in ultimii ani. Marea devasteaza zona de coasta. Se razbuna pe om care a distrus natura", afirma Sherif Lushaj, specialist in probleme de mediu la Universitatea Polis din Tirana. In nordul tarii, nu departe de noua statiune balneara Shengjin, zeci de trunchiuri de copaci putrezesc in apa, semn ca, aici, a existat, nu cu mult timp in urma, o padure care separa intinderea de apa de labuna Kune.

Din cei 427 de kilometri de coasta, "154 sunt afectati de eroziune", recunoaste ministrul albanez al mediului, Blendi Klosi. In unele locuri abia perceptibil, avansul marii a atins, in alte sectoare o viteza socanta, de 20 de metri pe an. Iar la Shengjin, "in ultimii 15 ani au disparut aproape 400 de metri de pamant", a adaugat oficialul albanez.

"Locul asta va disparea daca statul nu adopta masurile necesare", avertizeaza, la randul sau, Osman Demi, un pescar de circa 60 de ani, care isi aminteste de "noaptea teribila" din 31 decembrie 2009, cand inundatii neasteptate si inedite au acoperit orasul de ape.

"Aici se prind bibani, crab, laban... Distrugerea acestei lagune ar fi o catastrofa", gandeste cu voce tare colegul sau, Albert Pati, povestind ca, in unele colturi, candva pline de peste, "apa est acum moarta". Pelicanul a disparut deja din laguna, iar un recent recensamant a permis contabilizarea a 7.000 de pasari, in conditiile in care erau 50.000 in anii 1970.

Daca nu se face nimic, oamenii vor fi nevoiti sa plece. Jak Gjini, un responsabil al municipalitatii din Lezha, spune ca sunt 2.000 de oameni ale caror case sunt in pericol sa fie luate de apa marii. "Situatia este cu adevarat dramatica", confirma el.

Cum s-a ajuns aici? Pe langa indiferenta omului, natura a contribuit din plin la degradarea situatiei. Schimbarile climatice, cu furtuni hibernale tot mai violente au impins apa tot mai departe. Mai trebuie adaugata defrisarile masive, extractiile de nisip din rauri, care a accelerat cursul acestora, dar si urbanismul salbatic din zona de litoral a tarii...

Pustie iarna, statiunea Shengjin gazduieste pe durata verii aproximativ 15.000 de persoane, care se inghesuie in blocurile de beton construite pe terenul nisipos al lagunei. "Cei care au ridicat imobile aici sunt barosani", spune, cu un suras enigmatic, un pescar. "Au construit fara permis", precizeaza el.

×
Subiecte în articol: Albania mare mareee schimbari climatice