Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
America revine în timp, în 2016, anul când Donald Trump obținea primul mandat la Casa Albă, devenind, la vremea respectivă, cel de-al 45-lea președinte al SUA. El s-a dovedit un lider imprevizibil, care s-a afișat alături de dictatori ai lumii și a scos America, în mod unilateral, din tratate internaționale.
Americanii au votat însă acum pentru un lider care le-a arătat că, sub administrația democraților, economia țării merge într-o direcție greșită, le-a promis tăieri de taxe și i-a convins că numărul tot mai mare de imigranți ilegali a ajuns un pericol, atât pentru prosperitatea, cât și pentru securitatea țării. În esență, electoratul american pare să fi ajuns la concluzia că, în primul mandat al lui Trump, a trăit mai bine.
De acum încolo, marea întrebare rămâne dacă Donald Trump va fi cel din campanie sau dacă, odată ajuns în poziția pe care și-a dorit-o, va renunța la abordările sale radicale anterioare sau, barem, la o parte dintre acestea. Cum ar fi deportarea în masă a imigranților ilegali sau întreruperea ajutorului pentru Ucraina.
După ce a obținut controlul total asupra Congresului, prin câștigarea Senatului, și are în spate votul popular, primit în urma scrutinului de marți, Trump pare de neoprit, iar administrația sa poate gestiona eficient toate problemele pe care și le-a fixat drept ținte, fie că este vorba despre chestiuni interne sau de politică externă.
În egală măsură însă, Trump poate cădea ușor în tentația unei conduceri totalitare, fiind mult mai greu de controlat.
Tranzacțiile - baza viitoarei politici externe a SUA
Dacă în privința măsurilor economice interne și a politicii în domeniul imigrației - punctele forte ale lui Trump din campania electorală - lucrurile par clare, semnele de întrebare asupra strategiei externe a noii administrații de la Washington sunt mult mai mari.
Citește pe Antena3.ro
Singura certitudine pare maniera de abordare, bazată pe tranzacție, utilizată de Trump în perioada primului său mandat și invocată adesea în cursul actualei sale campanii pentru Casa Albă.
În dezbaterea susținută în compania rivalei sale democrate, Kamala Harris, Trump a întrebat, retoric, de ce SUA trebuie să cheltuiască 250 de miliarde de dolari pentru sprijinirea Kievului în războiul cu Rusia, în timp ce europenii, direct afectați de conflictul din Ucraina, doar 150 de miliarde, în condițiile în care numeroși membri ai Alianței Nord-Atlantice nu și-au îndeplinit nici acum obligațiile financiare în privința cheltuielilor militare, asumate în cadrul blocului transatlantic de apărare.
De altfel, această filozofie s-a aflat la baza politicii externe promovate de Trump în timpul primului său mandat, fie că a fost vorba despre protecția militară americană furnizată aliaților europeni sau a celor din Taiwan, Japonia sau din Arabia Saudită.
Vești proaste pentru Kiev și NATO
În campania electorală, Trump a luat în derâdere ajutorul de miliarde de dolari acordat Kievului de către SUA, afirmând că Rusia, care și-a invadat vecinul în februarie 2022, nu are cum să nu câștige acest conflict.
Republicanul și-a exprimat în trecut admirația pentru autocratul Vladimir Putin, iar comentariile făcute în trecut de fostul președinte au fost exploatate de Harris, care, în cadrul dezbaterii lor televizate din septembrie, a declarat: „Dacă Donald Trump ar fi președinte, Putin ar sta acum la Kiev”.
În timp ce actualul vicepreședinte american a promis să mențină sprijinul pentru Ucraina, consilierii lui Trump au sugerat că a venit momentul ca SUA să-și folosească poziția de forță pe care o deține în relația cu guvernul ucrainean, pentru a obliga Kievul să facă o serie de concesii teritoriale, în vederea încheierii rapide a războiului. Adică, o pace negociată în condițiile Moscovei.
Trump l-a ironizat, de asemenea, pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, numindu-l „cel mai mare agent de vânzări”, într-o aluzie la lobby-ul său permanent pentru ajutorul militar american, deși cei doi au avut recent o întâlnire cordială.
Mai mult, în timpul primului său mandat, într-o ruptură bruscă față de liderii anteriori de la Casa Albă, Trump a pus la îndoială utilitatea NATO și i-a tras de urechi pe europenii care nu și-au plătit „cotizația” de 2% din PIB în cadrul alianței militare occidentale, sponsorizată în principal de SUA.
El a sugerat retragerea Americii din NATO, deși, ulterior, a mărturisit că a făcut acest lucru pentru a forța o serie de aliați ai americanilor să crească cheltuielile de apărare.
În primul său mandat, Trump a arătat însă că este gata să rupă acordurile internaționale care nu îi plac, ieșind unilateral din tratatul nuclear încheiat cu Iranul.
În plus, în actuala campanie prezidențială, candidatul republican a mers până într-acolo încât a avertizat, în luna februarie, că i-ar încuraja pe ruși să facă „ce naiba vor” aliaților NATO care nu plătesc mai mult pentru apărare.
Imprevizibilul Trump le-a trasat aliaților săi transatlantici și plafonul financiar minim pe care îl au de îndeplinit, dacă mai vor să fie protejați de SUA.
În timpul unui discurs susținut în luna august, el a declarat că va „insista” ca statele membre ale Alianței Nord-Atlantice să își majoreze cheltuielile pentru apărare la „cel puțin” 3% din PIB.
Vești bune pentru Israel
Tabăra republicană a lui Trump este fermă pro-Israel, iar noul lider de la Casa Albă a atacat în mod repetat strategia lui Biden în Orientul Mijlociu, calificând-o drept „un eșec”, inclusiv atunci când Iranul a lansat rachete, ca răspuns la uciderea, de către statul evreu, a unor lideri Hezbollah și comandanți iranieni, în Liban.
În calitate de președinte, Trump a inițiat o serie de acțiuni majore în sprijinul Israelului, inclusiv mutarea ambasadei SUA la Ierusalim și acordarea de stimulente națiunilor arabe pentru a recunoaște statul evreu.
El are o comunicare excelentă cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, pe care îl consideră un prieten apropiat, deși a avut, la un moment dat, o relație ușor tensionată cu liderul de la Ierusalim, pe care l-a criticat, deoarece s-a alăturat altor lideri mondiali, recunoscând că Biden a câștigat alegerile americane din 2020 - un rezultat pe care Trump a refuzat să îl accepte, în pofida tuturor dovezilor copleșitoare care demontau această teorie.
China și Taiwanul
Și democrații, și republicanii americani consideră China principalul adversar pe termen lung al SUA, deși privesc în mod diferit retorica și abordarea relației cu gigantul asiatic.
De-a lungul timpului, Trump a atacat permanent China în discursurile sale și a promis să impună tarife vamale masive pentru produsele chinezești, în speranța de a stimula producția internă. Dar, în ciuda declarațiilor sale publice, el a arătat, de asemenea, că este deschis la încheierea de acorduri cu președintele Xi Jinping.
În unele privințe, Biden a mers mai departe decât Trump, inclusiv prin impunerea unei interdicții radicale asupra exporturilor de cipuri de înaltă tehnologie.
Harris a subliniat reticența lui Trump de a lua măsuri similare în timpul mandatului său, acuzându-l că „practic ne-a vândut”, deoarece armata chineză a beneficiat de tehnologie americană.
Între timp, Trump a provocat neliniște în Taiwan, sugerând ca insula autoguvernată să plătească pentru apărarea sa. În acest context, el a asemănat SUA cu o companie de asigurări.
Harris, în calitate de vicepreședinte, a promis să mențină status quo-ul, declarând: „Sprijinim autoapărarea Taiwanului, în conformitate cu politica noastră de lungă durată”.
Relația cu România
În timpul primului mandat al lui Trump la Casa Albă, relațiile dintre România și SUA au fost extrem de cordiale. La vremea respectivă s-a vorbit despre desfășurarea a 5.000 de militari americani pe teritoriul țării noastre, precum și despre investiții la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă.
Mai mult, în 2019, Trump l-a primit pe președintele Klaus Iohannis la Casa Albă, unde liderul american a vorbit în termeni laudativi despre români și schimburile importante dintre cele două state. Tot atunci s-a discutat și despre aprofundarea Parteneriatului Strategic, care, de atunci, a continuat să se dezvolte.
Din această perspectivă, există toate premisele ca și al doilea mandat al liderului republican la președinția SUA să se deruleze la fel din punctul de vedere al țării noastre. Este vorba despre o relație pragmatică, bazată pe extinderea cooperării economice și întărirea celei militare.
România continuă să fie un cap de pod în zona Mării Negre și chiar dacă viitoarea administrație de la Washington se hotărăște să reducă ajutorul militar pentru Ucraina, Casa Albă pare extrem de conștientă de faptul că trebuie să mențină în regiune o forță de contrabalansare în fața pericolului rusesc.
Rămâne de văzut în ce măsură va fi rezolvată, în viitorul apropiat, problema vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în SUA. Acesta poate fi, de altfel, un prim semnal al modului în care noua administrație de la Washington privește relația cu România.
