x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Judecători ,,liberi” sub dictatura procurorilor

Judecători ,,liberi” sub dictatura procurorilor

de Dan Constantin    |    16 Feb 2017   •   16:48
Judecători ,,liberi” sub dictatura procurorilor

Tevatura națională iscată de Ordonanța Ghinion 13 a scos în arena publică un pachet de revendicări care nu mai au nicio legătură cu domeniul tentativei de reglementare. Abuzul în serviciu este sau nu mai este o infracțiune în momentul de față?

Decizia Curții Constituționale care cerea legiuitorului modificarea articolului reclamat prin introducerea explicită a precizării că abuzul în serviciu este legat de o încălcare a legii și de precizarea unui prag valoric de la care este încadrat prejudiciul a intrat pe mâna ,,tribunalului străzii” care are o altă viziune. Nici CCR nu mai este acceptată în Piața Victoriei ca instanță de necontestat după ce a respins sesizările CSM și ale președintelui Iohannis. Strada stă sub fascinația cătușelor; oamenii Dreptului cred însă că independența justiției va fi reală atunci când judecătorii vor ieși de sub amenințarea procurorilor.

 

Pentru a fi în ,,trend” ar trebui să apelăm la zicerile lui Becali, care, prin acumulările din cei doi ani de Drept la fără frecvență și hârșâielile prin instanțe, are propria viziune despre abuzul în serviciu pe care a expus-o protestatarilor de la Guvern. Îl lăsăm pe altădată, când vom deschide o pagină a umorului trist în justiție. Acum apelăm la opinia clară a prof. univ. dr. Gheorghe Dobrican, care a semnalat într-o publicație de specialitate încă din septembrie 2016 că decizia CCR nr. 405/2016 modifică pentru instanțe judecarea infracțiunii de abuz în serviciu. Nimeni nu a sărit în sus atunci, nici vigilenții din societatea civilă, nici CSM, nici ministrul Justiției, Raluca Prună. Nici Kovesi nu se plângea că-i rămân pe bară 2.100 de dosare lucrate de harnicii procurori anticorupție.

Escaladarea terorii fără bază legală

Profesorul Dobrican revine asupra acestei probleme în focul dezbaterii care animă protestele și apelează la prevederile Constituției: dispozițiile constatate ca neconstituționale sunt suspendate de drept. În raport cu acestea, autorul găsește ,,surprinzătoare opinia unor reprezentanți ai judecătorilor și procurorilor, executanții legii, și nicidecum legiuitori, prin care se opun la adoptarea ordonanței de urgență de către Guvern pentru înlăturarea prevederilor neconstituționale”. Fapta funcționarului public, neincriminată de lege, nu constituie un ilicit penal, de natură să atragă o pedeapsă penală, ci o faptă extrapenală care va atrage o sancțiune reparatorie. Incriminarea unor fapte extrapenale, imputate funcționarilor publici de către organele de urmărire și instanțele judecătorești, este o practică creată după 1990, scrie Dobrican. Ca atare, putem vorbi de o escaladare a terorii.Autorul explică: practica greșită în materia infracțiunii de abuz în serviciu a fost folosită inițial pentru funcționarii publici asimilați, după care s-a extins la funcționarii publici propriu-ziși, precum și la funcționarii privați, după libera și suverana apreciere discreționară a procurorilor și judecătorilor.

 

Soluția instanței devine cap de acuzare!

Cum se transformă un rechizitoriu abuziv în sentință netemeinică și nelegală, cu grave consecințe asupra celor condamnați în mod greșit? Mecanismul de presiune asupra judecătorilor, prin extinderea câmpului tactic, nu este doar o supoziție pierdută printre ,,motive inexplicabile”. ,,Dintre motivele inexplicabile pentru care judecătorii pronunță anumite soluții, putem exemplifica și teama judecătorilor de a pronunța o altă soluție decât cea cerută de procurori, deoarece riscă să fie cercetați de aceștia și trimiși în judecată pentru soluțiile pronunțate”, susține autorul. În acest sens, într-un rechizitoriu s-a reținut că ,,Prin Ordonanța DNA-ST Timișoara din 4.03.2016 s-a dispus extinderea și începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu de către magistrații judecători care au pronunțat hotărârile judecătorești menționate (urmează precizarea acestora)”. Așadar, procurorii au aplicat deja acuzația de abuz în serviciu asupra judecătorilor încă de acum un an. Propunerea UDMR, care dorește să legifereze abuzul în serviciu al magistraților, este, în urma realității pe care o impune deja DNA, fără lege!

 

Măsura anticorupției, dată de Bogdan Camelia

Toni Neacșu a fost victima sistemului securist de presiune care i-a inventat un dosar în care a fost urmărit, filat, înregistrat de ,,abilitați” ca un terorist. Culmea ironiei! Danileț a pierdut calitatea de reprezentare prin votul judecătorilor, dar a fost reprimit în CSM prin decizia ÎCCJ. Toni Neacșu, respectat de magistrați pentru poziția lui în apărarea independenței judecătorilor, a fost scos din CSM prin acțiunea binomului. Este acum un respectat avocat, activ în spațiul public și în mediul științific. Iată reacția lui Toni Neacșu față de ,,desfășurările” recente din justiție:

,,1. Clamata luptă anticorupție din România este exact pe măsura dnei judecător Camelia Bogdan, exclusă din magistratură de CSM.

2. Independența justiției din România va fi reală cu adevărat doar atunci când judecătorii nu vor mai fi la dispoziția arbitrară a procurorului de a-i suspenda din activitate (și a-i termina material - pe perioada suspendării nu li se plătește salariul) prin simpla punere în mișcare a acțiunii penale împotriva lor. Independența justiției ar fi extrem de simplu blindată cu adevărat atunci când acest instrument de tensiune/represiune va fi eliminat din legislație. Regret că discuția din spațiul public e atât de departe de astfel de măsuri simple și la îndemână”.

 

 

 

 

×