x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Premieră. Arhiepiscop sub control judiciar, pentru fraudă de 400.000 euro

Premieră. Arhiepiscop sub control judiciar, pentru fraudă de 400.000 euro

de Diana Scarlat    |    18 Oct 2016   •   09:05
Premieră. Arhiepiscop sub control judiciar, pentru fraudă de 400.000 euro
Sursa foto: GrigorePopescu

Direcția Națională Anticorupție l-a chemat ieri la audieri pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Snagoveanu, pentru un nou dosar, în care este acuzat de fraudă cu fonduri europene și trafic de influență. Teodosie Snagoveanu a mai fost cercetat de DNA în 2014, pentru luare de mită și instigare la fals intelectual, dar în mai puțin de două luni a scăpat de dosar, prin scoaterea lui de sub urmărire penală. Punerea unui înalt demnitar bisericesc sub control judiciar este o noutate în România postdecembristă.

Teodosie Snagoveanu a mai făcut vizite la sediul DNA și în luna iulie, când a fost audiat în dosarul cărților lui Gigi Becali. Dacă atunci a ieșit cu fruntea sus, știind că nu va fi acuzat pentru colaborarea cu latifundiarul și facilitarea liberării lui condiționate, de această dată, Teodosie Snagoveanu a plecat de la DNA în calitate de urmărit penal și a fost plasat sub control judiciar. Acuzațiile care i se aduc sunt de fraude cu fonduri europene, prejudiciul fiind de peste 400.000 de euro, și de trafic de influență. Banii au fost obținuți în mod fraudulos din contracte cu APIA, în perioada 2010-2016, pentru terenuri care au fost declarate ca fiind cultivate cu viță-de-vie, însă au fost de fapt abandonate de arhiepiscopie.

Păcatele spălate în trecut

Arhiepiscopul Tomisului este primul înalt ierarh pus sub control judiciar în istoria recentă, deși chiar el a mai fost cercetat penal. Potrivit DNA, în martie 2009, Teodosie Petrescu, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa şi arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 850 de euro, prin intermediul lui Bogdan Chiriluţă, precum şi promisiunea unui împrumut în cuantum de 5.000 de euro, pentru ca, în schimb, să faciliteze înscrierea acesteia ca student în cadrul facultăţii şi hirotonisirea ca preot. "Totodată, suspectul Petrescu Teodosie i-a cerut unei persoane din anturajul său să întocmească o recomandare şi o comunicare antedatate, cu data 10 septembrie 2008, necesare pentru înscrierea persoanei denunţătoare la cursurile facultăţii, în sesiunea septembrie 2008, iar persoana care a redactat actele a primit, în schimbul acestor servicii, suma de 400 de lei şi o sticlă de băutură alcoolică", informa DNA, într-un comunicat din septembrie 2014. Prelatul a scăpat de acel dosar, deși existau imagini filmate de un jurnalist sub acoperire. „S-a scos de sub urmărire penală, definitiv, pentru că nu sunt probe de incriminare ca fapte penale. Am primit fraza ideală. Dar pe mine nu m-a deranjat. Când te incriminează cineva fără să fii vinovat, îţi face un mare bine. Cel mai incriminat din neamul omenesc a fost Mântuitorul Cristos” a declarat IPS Teodosie în decembrie 2014, când a scăpat de dosar.

Teodosie Snagoveanu a ajuns la DNA însoțit de avocatul Victor Popescu, fost polițist la Constanța, subiect al mai multor scandaluri. În 2010, Radu Mazăre l-a acuzat de implicare în trafic de țigări, din care și-ar fi ridicat un hotel de cinci stele în Vama Veche, pe numele soției, însă nu au existat probe pentru acuzarea lui.

×