
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis marţi AGERPRES, verificările vor fi realizate de către medicii veterinari din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene şi circumscripţiilor sanitare veterinare oficiale (CSVSAO).
Controalele vizează verificarea respectării normelor de siguranţă alimentară în pieţe agroalimentare, abatoare, centre de sacrificare temporare, unităţi de tranşare, procesare şi depozitare a alimentelor, precum şi în unităţi de vânzare cu amănuntul (măcelării, restaurante, cofetării, hipermarketuri etc.), monitorizarea circulaţiei şi sacrificării mieilor, cu respectarea regulilor de bunăstare animală şi siguranţă alimentară şi transportul şi comercializarea produselor alimentare de origine animală (carne, ouă, lapte, peşte etc.).
Acţiunile de control vor avea loc în perioada 19 martie - 19 aprilie 2025 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice şi Ortodoxe), timp în care la sediile DSVSA şi CSVSAO va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
Consumatorii vor putea sesiza orice nereguli privind siguranţa alimentelor la numerele de telefon afişate la sediile acestor instituţii şi pe site-urile oficiale ale DSVSA judeţene.
Potrivit ANSVSA, sacrificarea mieilor trebuie realizată doar în abatoare autorizate sau în centre de sacrificare amenajate temporar, respectând normele de igienă şi bunăstare animală. De asemenea, transportul mieilor va fi verificat de inspectorii DSVSA şi de reprezentanţii Poliţiei pentru a asigura respectarea condiţiilor sanitar-veterinare, iar în zonele afectate de restricţii sanitare din cauza Pestei Porcine Africane (PPA) sau a scrapiei, transportul şi sacrificarea mieilor vor fi supuse unor analize de risc suplimentare. Totodată, funcţionarea centrelor de sacrificare temporară va fi permisă doar în perioada 9 - 19 aprilie 2025, între orele 7:00 - 17:00.
Carnea de miel va fi comercializată doar cu certificat sanitar-veterinar şi marcată corespunzător, în timp ce marcarea cărnii obţinute în centrele temporare se va face cu o ştampilă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, conţinând indicativul judeţului şi un cod numeric atribuit de DSVSA.
În acelaşi timp, comercializarea de ouă şi a produselor din ouă se va face doar în unităţi autorizate de către producători înregistraţi sanitar-veterinar şi transportul trebuie efectuat în mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, asigurându-se condiţiile de temperatură şi igienă corespunzătoare.
Pentru lapte şi produsele lactate, Autoritatea precizează că la comercializare trebuie să existe informaţii despre produs, producător, data obţinerii şi locul de producţie. În plus, ambalajele de vânzare trebuie să fie igienizate corespunzător şi să asigure trasabilitatea produselor.
În cazul peştelui şi produselor din pescuit, comercializarea se va realiza doar în unităţi înregistrate sanitar-veterinar. "Produsele trebuie păstrate la temperaturi adecvate şi etichetate corespunzător. Se va verifica dacă peştele şi produsele din pescuit sunt corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic şi nu prezintă paraziţi vizibili. Gheaţa utilizată pentru conservarea peştelui trebuie să fie obţinută din apă potabilă şi să fie menţinută pe durata expunerii la vânzare", se menţionează în comunicat.
Reguli stricte sunt aplicate şi pentru alte produse tradiţionale precum cozonaci, prăjituri, legume de sezon etc., acestea urmând să fie comercializate doar în spaţii autorizate şi sub supraveghere sanitar-veterinară, fiind ambalate corespunzător pentru protejarea împotriva contaminării.
"Pentru eficienţă, ANSVSA va colabora cu instituţii locale şi naţionale (Primării, Consilii Judeţene, ANAF, ANPC, MS etc.) pentru organizarea de acţiuni comune de inspecţie şi control. În cazul constatării unor încălcări ale normelor sanitare veterinare, măsurile aplicabile includ suspendarea activităţii unităţii, aplicarea de sancţiuni şi confiscarea produselor care prezintă un risc pentru sănătatea publică. ANSVSA îndeamnă consumatorii să achiziţioneze produse alimentare doar din surse autorizate şi să verifice marcajele de conformitate pentru siguranţa lor alimentară", notează Autoritatea.
AGERPRES
