x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu: "Ticăloşii care au cumpărat voturi, păcălindu-i pe pensionari că le pot dubla pensiile, acum ţipă"

Băsescu: "Ticăloşii care au cumpărat voturi, păcălindu-i pe pensionari că le pot dubla pensiile, acum ţipă"

de Daniela Ivan    |    07 Sep 2010   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Dorneşti, că nu situaţia ţării este dramatică, ci cea a fondului de pensii pentru că "un deficit de 3,6 miliarde de euro nu este joacă". Şeful statului a mai spus că "ticăloşii care au cumpărat voturi păcălindu-i pe pensionari că le pot dubla pensiile ţipă acum".

Nu situaţia ţării este dramatică, ci cea a fondului de pensii, a declarat preşedintele Traian Băsescu, la Dorneşti. "Un deficit de 3,6 miliarde de euro nu este joacă", a adăugat şeful statului. Întrebat de ziarişti care este soluţia, Băsescu a spus: "Aducem bani din altă parte. Vedem. Variantele sunt multe".

Băsescu a identificat în stilul caracteristic şi vinovaţii pentru criza sistemului de pensii: ticăloşii care au cumpărat voturi păcălindu-i pe pensionari că le pot dubla pensiile, ticăloşii care acum ţipă. Şi dintre oamenii politici, şi din presă. "Când aplaudaţi când se cumpărau voturi cu dublarea pensiilor vinovat era preşedintele, că nu vrea mărirea pensiilor, când spuneam că nu este sustenabilă", a reproşat Băsescu.
Întrebat dacă se referă la reprezentanţii PSD, Băsescu a spus că nu se referă numai la PSD, pentru că social-democraţii doar au susţinut în Parlament dublarea pensiilor. La remarca unui jurnalist că PNL a pierdut alegerile, Băsescu a spus: "Nu suficient faţă de ticăloşiile făcute cu bugetul ţării în 2007 şi 2008".

În timp ce Băsescu caută vinovaţi, Ministerul Finanţelor va trebui să refinanţeze în 2011 datorii în lei în valoare de 17 miliarde de lei, în condiţiile în care deficitul bugetar va fi de 31 de miliarde de lei, potrivit estimărilor cuprinse într-o analiză a ING Bank. Totodată, ING estimează că, dacă arieratele actuale ale statului nu vor fi plătite mai devreme de anul viitor, deficitul bugetar se va lărgi cu circa 1% din PIB. Arieratele statului au ajuns la finele lunii iunie la două miliarde de lei, aproape dublu faţă de ţinta stabilită în acordul cu FMI pentru jumătatea anului, de 1,09 miliarde de lei, creşterea faţă de luna martie fiind de 240 de milioane de lei.

Nu numai analiştii economici par convinşi că fără împrumutul FMI nu ne vom putea descurca în 2011. Şi patronatele susţin că România are nevoie de încă un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru că avansul economiei preconizat pentru anul viitor nu permite "ruperea" de bani pentru plătirea împrumuturilor anterioare sau pentru a acoperi consumul, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Dan Matei Agathon.

"Nu sunt un fan al FMI, pentru că nu pot să uit că specialiştii Fondului nu au putut preveni criza. Avem însă nevoie de un nou acord cu FMI, pentru că în 2011 vom avea o creştere economică modestă şi nu ne putem permite să ne rupem de un acord cu FMI. Avem în continuare nevoie de bani, pentru că se cheltuiesc mai mult decât se produc. Nu avem altă sursă de bani", a spus Agathon. Pe de altă parte, premierul Emil Boc a declarat că "deocamdată nu a avut o asemenea discuţie cu Fondul", precizând că "va fi analizată oportunitatea sau neoportunitatea unei asemenea decizii".



×