x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Până la jumătatea lunii decembrie vom avea bugetul aprobat în Parlament

Ciucă: Până la jumătatea lunii decembrie vom avea bugetul aprobat în Parlament

10 Noi 2022   •   15:55
Ciucă: Până la jumătatea lunii decembrie vom avea bugetul aprobat în Parlament
Sursa foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a dat declarat joi că până la jumătatea lunii decembrie bugetul pentru anul viitor va fi aprobat în Parlament.

Premierul a făcut declaraţia, joi, la Vicovu de sus, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţul Suceava.

Ciucă: Până la jumătatea lunii decembrie vom avea bugetul aprobat în Parlament

"Ştiu că este o discuţie pe faptul că ne-am angajat să avem un proiect de buget cât mai repede, până la sfârşitul lunii octombrie. Nu am reuşit acest lucru, pentru că este pentru prima dată în România când se realizează bugetarea pe programe. Ori, fiecare minister trebuie să facă în aşa fel încât să-şi asigure proiectarea bugetului, proiectul de buget, cât şi încărcarea datelor pe programe şi nu am reuşit să finalizăm, dar vă pot da asigurări că până la jumătatea lunii decembrie, aşa cum am discutat calendarul, vom avea bugetul aprobat în Parlament", a declarat Nicolae Ciucă.

×
Subiecte în articol: buget nicolae ciuca