Aspiratoarele Bosch şi Siemens consumă o putere mai mult decât dublă faţă de cea comunicată de companii, acuză producătorul rival Dyson, din Marea Britanie, după efectuarea unor teste independente. Dyson a anunţat că a dat în judecată companiile germane şi îi acuză pe fabricanţi că au urmat exemplul Volkswagen.
Compania britanică susţine că aspiratoarele Bosch şi Siemens vândute ca având o putere de 750 W consumă, de fapt, 1.600 W. Germanii sunt acuzaţi că trişează în timpul testării aspiratoarelor, folosind setările minime şi aspirând într-un mediu în care nu există praf. Potrivit britanicilor, modelele Siemens Q8.0 şi Bosch GL80/In’Genius ProPerform, care în gol utilizează 750 W, sunt dotate cu senzori care atunci când simt că s-a acumulat praf în sacul din interior, măresc puterea aspiratorului la valori duble. În acest fel, aparatele dau impresia unei puteri foarte mari de aspirare în condi- ţiile unui consum scăzut. Potrivit Dyson, clasa energetică a aspiratoarelor – AAAA – este una falsă, aparatele încadrându-se în mod real în clasa energetică E sau F. Companiile germane au respins acuza- ţiile rivalilor, într-un comunicat comun. „Toate aspiratoarele Bosch şi Siemens sunt testate în concordanţă cu regulamentele europene privind clasele energetice. Performanţele din casele consumatorilor sunt consistente cu testările din laborator, iar orice altă sugestie este înşelătoare”, se arată în comunicat. Scandalul Volkswagen a declanşat o avalanşă de dezvăluiri similare. O anchetă recentă a arătat că, prin diferite şiretlicuri, consumul automobilelor poate ieşi în timpul testelor de laborator cu până la 40% mai mic decât în condiţii reale. Şi televizoarele Samsung ar con - suma mai mult decât scrie pe prospect, a arătat altă anchetă.
„Bosch a instalat dispozitive electronice în aparate care cresc consumul de energie atunci când sunt folosite în condiţii reale, înşelând normele clasificării energetice ale UE. Acest comportament aminteşte de scandalul Volkswagen. Se pare că industria este plină de producători dispuşi să înşele testele în loc să facă tehnologia mai eficientă”. James Dyson, patron Dyson Ltd.