Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiul compozitorului apără "buna-credinţă” a tatălui său, păgubit în favoarea unor "falşi moştenitori ai unui criminal de război”
Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu ca urmare a publicării în mass-media a scrisorii deschise adresată de Andrei Vieru, în care fiul compozitorului Anatol Vieru a dezvăluit modul în care tatăl său este acuzat post mortem de "rea credinţă” la achiziţionarea apartamentului în care a trăit peste 30 de ani. Bubele identificate de fiul compozitorului sunt în grădina Justiţiei, la Secţia a IV civilă a Tribunalului Bucureşti. Acesta acuză faptul că instanţa a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de tatăl său atunci când a cumpărat apartamentul de la fostul ICRAL, instanţa decizând în favoarea unor "falşi moştenitori ai lui Constantin Stoicescu fost ministru fascist al justiţiei, considerat criminal de război”.
"Ştim în mod incontestabil că, în virtutea Legii 312/1945 (cu raportare la legea 10/2001), în vigoare şi astăzi în România, fosta avere a ministrului fascist C. Stoicescu NU ESTE disponibilă pentru eventuali moştenitori, fie ei şi adevăraţi.
Astăzi ŞTIM că averea lui Constantin Stoicescu nu era nici revendicată, nici REVENDICABILĂ.
Prin urmare, un proces ca cel despre care vă vorbesc, nu avea cum să aibă loc într-o ţară civilizată ce îşi respectă legile, necum să se mai şi soldeze cu anularea unui act de vânzare-cumpărare întocmit între un posesor legitim – Statul – şi un cumpărător legitim, Anatol Vieru.
În decizia sa de a anula actul de vânzare-cumpărare tribunalul invocă reaua credinţă a tatălui meu, Anatol Vieru, ceea ce constituie, nici mai mult nici mai puţin, o fărădelege şi o insultă a memoriei tatălui meu din partea completului de judecată.
Pe deasupra, în paragraful ce priveşte pretinsa rea-credinţă a tatălui meu se încalcă un principiu juridic fundamental (in dubio pro reo).
Citez (cu tot cu punctuaţia agramată ce evident nu-mi aparţine): Buna credinţă trebuie să fie perfectă, lipsită de orice culpă proprie a părţii sau chiar de orice indoială şi, este exclusă acolo unde ignoranţa părţii s-a datorat propriei neglijenţe sau imprudenţe.
Completul de judecata invocă neglijenţa şi imprudenţa tatălui meu? Trebuia oare tatăl meu să prevadă că la patru ani după moartea lui vor apărea moştenitori falşi care vor beneficia de bunăvoinţa şi complezenţa unor complete de judecată?
Buna credinţă a tatălui meu fusese reţinută într-o sentinţă anterioară, dată în cadrul desfăşurării procesului. Îndoiala – chiar dacă ar exista – nu este în nici un caz un argument în favoarea reclamanţilor, ci, în orice stat întemeiat pe drept, în favoarea "învinuitului" (in dubio pro reo).
Pretinsa vinovăţie, pretinsa rea-credinţă a tatălui meu a fost reţinută de tribunal pe baza unei pure prezumpţii. Tipul de inferenţă folosit de tribunal – "presupus vinovat, deci efectiv vinovat” – e demn de o justiţie de tip comunist-stalinist.
Adevărata îndoială priveşte identitatea pretinşilor moştenitori. Având în vedere numărul mare de inadvertenţe din pretinsul lanţ succesoral, solicitudinea şi complezenţa completului de judecată manifestată faţă de partea adversă, căreia i s-a acceptat să nu prezinte niciodată acte în original, creează multe perplexităţi.
Acumularea, în timpul procesului, a unui număr atât de mare de erori metodologice şi de încălcări ale legii sugerează întrebarea firească privitoare la cauza lor. Pură incompetenţă, părtinire sau corupţie?”, notează Andrei Vieru în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui României, primului ministru, ministrului justiţiei şi preşedintelui CSM. Ministrul Justiţiei i-a răspuns deja că nu stă în competenţa acestui minister să declanşeze cercetări cu privire la actul de justiţie săvârşit de instanţele judecătoreşti. Totodată l-a informat că a trimis sesizarea la Consiliul Superior al Magistraturii, competent să soluţioneze astfel de probleme, prin intermediul Inspecţiei Judiciare. CSM a pornit, iată, o anchetă. Să vedem cum se va finaliza!
