Noul proiect al Legii pensiilor i-a cam speriat pe cei pregătiţi să-şi depună dosarul pentru pensionarea pe caz de boală sau avem mai puţini bolnavi în 2010. Asta pentru că propunerile pentru pensionare de invaliditate înregistrate în primele trei luni ale acestui an sunt în scădere cu peste 4.900 (23%) faţă de aceeaşi perioadă din 2009.
La începutul anului, în România se acordau circa 900.000 de pensii de invaliditate şi se estima că aproximativ 25% sunt ilegale. Din 2001 până în 2010 numărul pensionarilor de invaliditate a crescut cu aproape 50%, de la aproximativ 600.000 la 900.000.La nivelul serviciilor teritoriale de expertiză medicală s-au înregistrat 19.270 de cazuri până în luna martie, dintre care 16.561 au fost aprobate şi 2.709 respinse. La Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (INEMRCM) au fost internate şi evaluate, până la 31 martie, 2.206 persoane, dintre care 1.020 cu propunere la pensie de invaliditate. Dintre acestea, 595 de propuneri, reprezentând 58%, au fost respinse, iar 425 (42%) au fost încadrate în grad de invaliditate.
Aceste persoane au fost propuse la pensie de invaliditate la cabinetele teritoriale, iar medicii experţi au solicitat institutul pentru evaluare suplimentară. Judeţele care au înregistrat cele mai multe cereri anul trecut, Bihor, Mureş, Dolj şi Suceava, sunt incluse în cadrul unei acţiuni speciale de avizare a cazurilor noi, în timpul acesteia numărul propunerilor la pensie de invaliditate fiind în scădere.
În luna martie, în judeţul Bihor au fost înregistrate 78 de propuneri, din care 31 au fost avizate favorabil, 30 au fost respinse şi pentru 17 s-a recomandat internarea în institut.
În judeţul Mureş au fost analizate 92 de cazuri, fiind avizate favorabil 42, respinse 24, iar la 26 s-a recomandat internare în institut pentru evaluare. În Dolj au fost analizate 125 de cazuri, din care au fost avizate favorabil 80 şi respinse 11, iar pentru 34 de cazuri s-a recomandat evaluare la institut. În Suceava au fost analizate 76 de propuneri de pensionare, fiind avizate 34, respinse 19, iar 34 trebuie evaluate la institut. În următorii trei ani vor fi verificate toate dosarele suspecte, în acest sens urmând să fie crescută capacitatea institutului şi să fie înfiinţate alte patru-cinci centre regionale care să preia din activitatea acestuia.
Dacă se va constata că au primit pensia de invaliditate ilegal, beneficiarii vor fi obligaţi să returneze banii primiţi. Cei care nu vor mai primi pensie de invaliditate vor putea să lucreze sau să fie ajutaţi social.