x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grațiela Gavrilescu a închis bomba ecologică de la Glina

Grațiela Gavrilescu a închis bomba ecologică de la Glina

de Diana Scarlat    |    12 Iul 2017   •   07:30
Grațiela Gavrilescu a închis bomba ecologică de la Glina

În ultimii ani, mai mulți miniștri ai Mediului au încercat să închidă groapa de gunoi de la Glina, dar nu au reușit. De fiecare dată, inițiativele primite cu entuziasm s-au stins, după scurt timp. Abia acum, după 15 de ani de încercări, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a dispus închiderea gropii de gunoi de la marginea Bucureștiului.

 

Timp de 15 ani, sutele de sesizări ale cetățenilor afectați de gunoaiele depozitate la Glina, dar și ale ONG-urilor, au fost ignorate de autorități, care nu au făcut altceva decât să paseze problema de la unele la altele și să-și decline continuu competenţele. Locuitorii din zonă au reclamat faptul că s-au îmbolnăvit de cancer și sunt înnebuniți de mirosul insoportabil al munților de gunoi care pentru administrator însemna o afacere de 12 milioane de euro pe an. Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a reușit să închidă groapa de gunoi Glina, prin neprelungirea Autorizaţiei Integrate de Mediu a acesteia, care a expirat la data de 1 iunie 2017.

Prejudiciul adus statului român

Începand cu 1 ianuarie 2017, a intrat în vigoare OG 31/2013, prin care proprietarii sau administratorii depozitelor de deşeuri sunt obligați să plătească o taxă specială, în valoare de 80 lei, pentru fiecare tonă de deşeuri eliminată. Astfel, societatea ECOREC S.A., care administrează depozitul de gunoi de la Glina, este obligată să plătească în continuare taxele către stat, conform legii, chiar dacă a fost închisă groapa de la Glina. ECOREC S.A. va fi cercetată și pentru prejudicierea statului român, prin plata unor sume foarte mici către fondul de mediu, care nu corespund cu adevărata cantitate de gunoi depozitată la Glina. Depozitul de gunoli de la Glina funcţionează în neconformitate cu normele naţionale şi europene de mediu, de peste 10 ani, iar problema ar fi trebuit să se rezolve în primii ani după intrarea României în Uniunea Europeană, din 2007. “Deosebirile față de abordările precedente ale problemelor acestui minister constau, în prezent, în urmărirea intereselor alegătorilor și ale cetățenilor, care de multe ori sunt diferite de cele ale unor societăți comerciale care încalcă legea și abuzează de relațiile cu funcționarii publici”, declară ministrul Grațiela Gavrilescu.

Răspuns pentru Comisia Europeană

ECOREC S.A. a reușit să reziste în fața încercărilor de a acționa ale tuturor guvernelor anterioare, aducând ca argument pentru menținerea activității diverse studii care garantau sănătatea populației. Astfel s-a reușit întârzierea aplicării Hotărârii de Guvern 857/2011, care prevede că depozitele ecologice nu pot funcționa la o distanță mai mică de 1.000 de metri față de casele și comunitățile locale. Depozitul de gunoi este situat la mai puțin de 200 de metri distanță față de locuințele oamenilor, în unele cazuri, iar experiența nefastă a ultimilor 15 ani a demonstrat că aerul devine irespirabil, mai ales vara, atunci când vântul bate din direcția munților de gunoi. Nu doar calitatea aerului, ci și cea a apei a fost afectată, din cauza deșeurilor depozitate în condiții improprii, fapt care a generat o serie de sesizări din partea Comisiei Europene, România fiind în procedură de pre-infringement din această cauză. Iar pericolul persistă. “Avem dificultăți în ceea ce privește lupta agențiilor din subordinea ministerului, pentru reautorizarea și punerea din nou în activitate a bombei ecologice, groapa de gunoi Glina. Se încearcă și cumpărarea de specialiști și de influență, astfel încât să se poată răstălmăci, ca și până acum, prevederi legale evidente, prin elaborarea de studii fanteziste, care vor să demonstreze că viața și starea de sănătate a cetățenilor din preajma gropii de gunoi Glina nu este afectată de un munte imens de gunoi, ci doar de faptul că nu există infrastructura de canalizare în sate”, mai spune ministrul Mediului.

 

Conform legislației în vigoare, cota de înălțime admisă pentru un munte de gunoi este de 70 de metri, iar distanţa obligatorie faţă de prima casă, de 1.000 de metri. Legea prevede, ca sancțiune imediată, suspendarea contractului dintre autorităţi și administratorul depozitului, ceea ce s-a aplicat în cazul închiderii depozitului de la Glina.

 

Peste 80% dintre casele din orașul Popești-Leordeni au fost construite înainte de apariţia depozitului de deșeuri de la Glina. Mii de case au fost construite în perioada 1940-1950, având autorizaţii de construire emise de autorități în acea perioadă. 
 

 

×
Subiecte în articol: Grațiela Gavrilescu