x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Viceprimarul Capitalei: Implementăm soluţii de trafic pentru Greenfield pâna la sfârşitul acestui an

Viceprimarul Capitalei: Implementăm soluţii de trafic pentru Greenfield pâna la sfârşitul acestui an

de Redacția Jurnalul    |    21 Dec 2023   •   21:30
Viceprimarul Capitalei: Implementăm soluţii de trafic pentru Greenfield pâna la sfârşitul acestui an
Sursa foto: Facebook

 Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că va fi reconfigurat spaţiul de sub pasajul Otopeni prin amplasarea unui sens giratoriu, pentru a permite un mai bun acces al locuitorilor din cartierul Greenfield.

"Implementăm soluţiile de trafic pentru Greenfield până la sfârşitul acestui an! Aşa cum am promis, deblocăm situaţia celor peste 6.500 de locuitori ai cartierului Greenfield. Împreună cu deputatul PNL şi preşedintele PNL Sector 1, George Tuţă, am participat la şedinţa Comisiei Tehnice de Circulaţie PMB, acolo unde am avizat soluţia finală care va elimina conflictul de trafic din zonă. Proiectul propune reconfigurarea spaţiului de sub pasajul Otopeni, inclusiv amplasarea unui sens giratoriu, astfel încât să fie permise toate relaţiile de trafic necesare. Pe româneşte: coada de la intersecţia cu Strada Jandarmeriei şi până la Centura Bucureşti va dispărea. Iar cei 6.500 de oameni 'captivi' în scandalul Greenfield vor primi ceea ce li se cuvine oricăror cetăţeni de bună-credinţă: dreptul la servicii publice de calitate, la o administraţie flexibilă şi eficientă", a scris viceprimarul, joi, pe Facebook.

El a adăugat că săptămâna viitoare, după obţinerea acordului de la CNAIR, vor începe lucrările.

Pe 7 ianuarie, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţa că Poliţia Română şi Romsilva au decis să închidă drumul locuitorilor din Greenfield prin Băneasa.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a transmis la momentul respectiv că nu va face niciun demers pentru un drum permanent prin pădurea Băneasa, dar va susţine proiectele care prevăd drumuri de ieşire în Şoseaua de centură pentru locuitorii din cartierul Greenfield. 

×
Subiecte în articol: stelian bujduveanu greenfield