x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incepe Noaptea Muzeelor. Unde poti merge si ce programe speciale au fost pregatite

Incepe Noaptea Muzeelor. Unde poti merge si ce programe speciale au fost pregatite

10 Mai 2022   •   17:30
Incepe Noaptea Muzeelor. Unde poti merge si ce programe speciale au fost pregatite

Un program complex de activităţi culturale şi educative, care cuprinde proiecţii de film, ateliere specifice pentru copii şi tineri, ghidaje specializate reprezintă oferta Muzeului Naţional de Artă al României pentru Noaptea Muzeelor, care se va desfăşura sâmbătă, 14 mai.

Potrivit unui comunicat al MNAR, activităţile vor avea loc în perioada 13 - 15 mai, fiind organizate în parteneriat cu Festivalul internaţional de film documentar şi drepturile omului One World România, Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi Radio România Cultural.

"Oferim, astfel, publicului prilejul de a-şi petrece un final de săptămână la muzeu, când, în fiecare din zilele weekend-ului vor putea participa la activităţi relaxante, îmbogăţindu-şi, totodată, cunoştinţele şi deprinderile. În această ofertă este inclus şi programul special oferit cu prilejul Nopţii Muzeelor, când toate spaţiile expoziţionale de la sediul central al Muzeului Naţional de Artă al României vor fi deschise cu acces gratuit între orele 18,00 - 24,00", se precizează în comunicat.

Atelierul "Mistere la muzeu", realizat de Asociaţia Artelier D, care oferă copiilor o călătorie creativă despre taine şi dezvăluiri în artă şi literatură, inspirată de cartea "Fuga la muzeu" de E.L. Konigsburg, se va desfăşura sâmbătă, de la ora 17,00.

Tot sâmbătă, MNAR propune o serie de ghidaje de la orele 17,00 şi 20,00 cu un traseu al statuilor din curtea de onoare muzeului, o incursiune printre nume importante de artişti şi teme de la alegorii şi personaje mitologice, la personalităţi marcante ale istoriei, după care vizitatorii sunt invitaţi în spaţiile istorice unde vor fi ghidaţi în Sufrageria Regală şi Sala Tronului, de la orele 18,00 şi 19,00.

Dat fiind contextul generat de războiul din proximitatea ţării noastre, o parte din program este dedicat sensibilizării publicului la denunţarea agresiunii şi apărarea păcii, context în care vor fi proiectate la Sala Auditorium o serie de filme - "Plai. A Mountain Path", regia Eva Dzhyshyashvili (Ucraina, 2020) - de la ora 18,00 şi "Children of the Mist", regia Diem Ha Le (Vietnam, 2021) - de la ora 20,30. Proiecţiile vor fi urmate de o sesiune de dezbateri în jurul temei curatoriale centrale.

În Sufrageria Regală de la MNAR, sâmbătă, de la ora 22,00, actorul Şerban Pavlu va citi, în premieră absolută, monologul "Sindromul supravieţuitorului" scris de dramaturgul ucrainean Andrii Bondarenko, la câteva zile de la invadarea Ucrainei de către armata rusă, "un text emoţionant care confruntă temerile, regretele şi vinovăţiile unui om în a cărui ţară a început războiul".

Programul va continua cu un minirecital al trupei FiRMA, care a răspuns propunerii Radio România Cultural. Spectacolulva fi transmis în direct pe frecvenţele Radio România Cultural şi pe pagina sa de Facebook.

Seara de 14 mai se va încheia cu ghidajul "Poveşti ascunse ale capodoperelor din Galeria de Artă Europeană a MNAR", susţinut de directorul general al MNAR, Călin Stegerean, de la ora 23,00.

×