x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Isărescu: Nu se pune problema să candidez. Guvernatorul BNR spune că la 65 de ani nu poate să schimba haina de bancher cu cea de om politic

Isărescu: Nu se pune problema să candidez. Guvernatorul BNR spune că la 65 de ani nu poate să schimba haina de bancher cu cea de om politic

de Daniela Ivan    |    14 Ian 2014   •   17:38
Isărescu: Nu se pune problema să candidez. Guvernatorul BNR spune că la 65 de ani nu poate să schimba haina de bancher cu cea de om politic

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat că nu se pune problema acum să candideze la preşedinţia României, deşi a candidat o dată. Numele lui Mugur Isărescu a fost vehiculat drept posibil candidat la alegerile care vor avea loc în noiembrie, deşi guvernatorul BNR nu a făcut public vreodată această afirmaţie. Zvonurile au apărut datorită gradului mare de încredere de care se bucură Isărescu în sondaje.
“Să-mi schimb profesiunea la 65 de ani? În România, preşedintele, conform Constituţiei, este un om politic. La 65 de ani îmi este greu să mă debarasez de haina de bancher, care-ţi intră în piele. Nu prea ştiu cazuri ca la 65 de ani să intre cineva în viaţa politică”, a spus Mugur Isărescu într-un interviu pentru mediafax.ro.

La întrebarea “Dacă aţi avea disponibilităţi, în ce aţi investi azi?”, guvernatorul a răspuns că şi-ar plasa banii în agricultură şi alte sectoare productive, aşa cum a făcut şi până în prezent, dar şi în imobiliare, despre care a precizat că-şi vor reveni.
Isărescu a mai declarat că relaxarea politicii monetare decisă de Banca Naţională săptămâna trecută nu putea fi demarată dacă nu scădea inflaţia. “Nu puteam să luăm astfel de măsuri când aveam inflaţie de peste 5%, cu mult în afara intervalului de variaţie asociat ţintei staţionare de 2,5% şi, de asemenea, cu mult în afara a ceea ce era în Europa. Cifrele arată clar că astăzi vorbim de inflaţie mult mai scăzută, la limita de jos a acestui interval”, a precizat guvernatorul. El a adăugat că  situaţia este deosebită şi pentru că în prezent creditul în valută scade, comparativ cu 2006-2008, când creditul în valută creştea în ritmuri foarte înalte. “Atunci am majorat rezervele minime obligatorii pentru a descuraja creditul în valută. Acum, creditul în valută nu doar că nu mai creşte în ritmuri înalte, dar chiar scade. Nu este normal să reducem rezervele minime obligatorii?”
Guvernatorul vede o schimbare în arhitectura sistemului bancar european. “După mine, vom avea în Europa un sistem bancar în care masa deponenţilor va fi încurajată să rămână până la limita garantată. Aşa se va forma lichiditatea propriu-zisă.
Totodată, se va dezvolta piaţa de capital, unde investitorul îşi asumă riscurile. Din acest motiv, putem spune că spre deosebire de SUA, piaţa de capital din Europa este subdimensionată, deci în ultimă instanţă această situaţie va duce la dezvoltarea pieţei de capital. Pe scurt, este vorba de gestionarea riscurilor, care presupune responsabilitate şi diversificare”, a declarat şeful băncii centrale, într-un interviu pentru mediafax.ro.

×
Subiecte în articol: mugur isarescu