Decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, care le oferă persoanelor cu deficienţe auditive dreptul de acces la serviciile media audiovizuale "în funcţie de posibilităţile tehnologice", a fost promulgată, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Conform ultimei forme a legii adoptate de Senat şi trimisă spre promulgare preşedintelui României, persoanele cu handicap de auz au dreptul de acces la serviciile media audiovizuale "în funcţie de posibilităţile tehnologice".
"În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficienţe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire naţională vor interpreta în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puţin 30 de minute din programele de ştiri, de analize şi dezbatere pe teme politice şi/sau economice din timpul zilnic de emisie", prevede legea promulgată de preşedinte.
De asemenea, serviciile menţionate 'vor interpreta în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron programele de importanţă majoră în întregime ori rezumatele acestora'.
Tot ca noutate pentru mediul audiovizual, legea introduce o avertizare verbală cu textul 'Atenţie! Emisiune dedicată şi persoanelor cu deficienţe de auz ', însoţită de o menţiune 'ce va fi şi afişată static şi lizibil'.
Se introduce şi necesitatea unui semn vizual de avertizare, transpus grafic în anexa la lege.
Prevederi specifice cu caracter similar se adresează în legea menţionată şi serviciilor de programe de televiziune cu acoperire locală.
Potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor legii, până în prezent nu exista o reglementare prin care şi persoanele cu probleme de auz să aibă acces la aceste servicii, fiind vorba de aproximativ de 24.000 de persoane surdomute, 2.000 de copii şi alte câteva sute de mii de persoane cu probleme parţiale.