x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medic: Așa funcţionăm în România,pe bază de prelungitor. Pe bază de înnădeală

Medic: Așa funcţionăm în România,pe bază de prelungitor. Pe bază de înnădeală

01 Oct 2021   •   21:00
Medic: Așa funcţionăm în România,pe bază de prelungitor. Pe bază de înnădeală
Sursa foto: sursa facebook

Medicul Gabriel Diaconu face o analiză dură a cauzelor incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa şi problema prăbuşirii sistemului medical românesc. „Într-o orânduire coruptă nimeni nu e vinovat, pentru că ticăloşii au stabilit deja că toată lumea e de vină”, scrie Diaconu, pe pagina sa de Facebook.


Gabriel Diaconu spune că este tartiv să fie căutaţi vinovaţi în sensul clasic, de până acum, iar „buba” este de fapt alta şi anume corupţie viscerală din sistem.

„Ce soartă să ai, dar ce obraz, ca în mandatul tău de prim-ministru să ai două incidendii majore, iară tu să te lauzi că lucrurile sunt sub control, dar dacă nu sunt sub control nu mai e treaba ta. O prăvăleală, o degringoladă, o curvăsăreală pe banii prostimii e ce-a devenit republica aceasta”, punctează medicul, făcând referire la premierul Cîţu care dă asigurări că are situaţia sub control şi nu are de gând să ceară sprijin internaţional.

Șapte persoane au murit în urma incendiului de vineri de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.

 

 

×