x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Metroul din Drumul Taberei ar putea fi inaugurat săptămâna viitoare

Metroul din Drumul Taberei ar putea fi inaugurat săptămâna viitoare

08 Sep 2020   •   16:44
Metroul din Drumul Taberei ar putea fi inaugurat săptămâna viitoare

Magitrala de metrou M5 Drumul Taberei ar putea fi inaugurată în cel mult o săptămână, au confirmat surse oficiale pentru corespondentul Pro TV Vitalie Cojocari.

„Metroul din Drumul Taberei se deschide circulației. Am primit informația chiar acum, am verificat-o din surse sigure și o împărtășesc cu voi. Marele eveniment se va produce fie duminică, fie luni sau marți, săptămâna viitoare. Deci, cel târziu pe 15 septembrie veți putea călători cu metroul, iar Drumul Taberei nu va mai fi un cartier “rupt” de București. Totul depinde de semnarea procesului de recepție a lucrării. Rămân de făcut anumite lucrări la suprafață, dar am primit asigurări că acestea nu vor afecta circulația și siguranța călătorilor. Metroul are 10 stații și este cea mai importantă lucrare de infrastructură din București din ultimii 30 de ani.”, a scris Vitalie Cojocari, pe contul său de Facebook.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și-a cerut scuze, în luna iunie, pentru faptul că Magistrala M5 nu va fi gata la data de 30 iunie.

Primul perete al Magistralei M5 a fost săpat pe 15 noiembrie 2011. Inițial, metroul ar fi trebuit să fie gata încă din 2015.  

×
Subiecte în articol: metrou drumul taberei magistrala m5