x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nava-școală Mircea va acosta în portul Izmir: Aproape 70 de studenți români și străini se află la bordul velierului Ambasador

Nava-școală Mircea va acosta în portul Izmir: Aproape 70 de studenți români și străini se află la bordul velierului Ambasador

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2023   •   09:15
Nava-școală Mircea va acosta în portul Izmir: Aproape 70 de studenți români și străini se află la bordul velierului Ambasador
Sursa foto: Consulatul General al României la Izmir

Nava-școală Mircea va acosta luni, 24 iulie, în portul Izmir, unde sta până pe 27 iulie, timp în care va putea fi vizitată. Aproape 70 de studenți români și străini, inclusiv doi din Turcia, se află la bordul velierului, în primul lor marș internațional de instrucție.

Nava-școală Mircea va acosta luni, 24 iulie, în portul Izmir, Terminalul Pasageri, unde va poposi până pe 27 iulie, timp în care va putea fi vizitată. (...) Accesul este gratuit și se face pe la Terminalul Pasageri al Portului Izmir. La intrarea în terminal este necesară prezentarea unui act de identitate (Kimlik sau pașaport) și se va face control de securitate”, anunță Consulatul General al României la Izmir.

Nava-Școală ”Mircea” este un velier clasa A tip barc, cu trei arbori, cu înălțimea maximă de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafață totală de 1.750 metri pătrați. Bricul a fost construit în perioada 1938-1939 pe un șantier naval din Germania și a fost botezat "Mircea" după numele domnitorului și voievodului Țării Românești între 1386-1418, sub a cărui domnie navigația autohtonă și comerțul maritim au cunoscut o mare dezvoltare, extinzându-se dincolo de Marea Neagră, în Marea Egee și Marea Mediterană. Nava are în provă, sub bompres, un galion reprezentându-l pe domnitor. În perioada septembrie 1944-mai 1946, s-a aflat în captivitate în URSS. În 1976, a fost prima navă a Marinei Militare care a executat traversada Oceanului Atlantic pentru a reprezenta România la sărbătorirea Bicentenarului Independenței SUA. De atunci a efectuat alte 2 traversade.

„Aproape 70 de studenți români și străini (inclusiv 2 din Turcia) se află la bordul velierului, în primul lor marș internațional de instrucție, pentru a se pregăti, timp de 28 de zile, pentru o carieră pe mare. Anterior, nava a acostat în Porturile Pireu din Grecia și Taranto din Italia. Comandorul Târhoacă Mircea, comandantul Navei-școală, și întregul echipaj vă așteaptă la bord”, se menționează în finalul postării de pe Facebook.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Nava-școală Mircea izmir studenţi