Avocatul Poporului a promovat, săptămâna trecută, un recurs în interesul legii, prin care solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să decidă ce contravenții pot constata agenții poliției rutiere versus cei ai poliției locale. În momentul de față, legislația e ambiguă și atribuțiile lor se cam încalecă, astfel încât în practica judecătorescă s-au conturat trei opinii, dintre care Înalta Curte va trebui să aleagă numai una.
Unele instanțe au respins plângerile contravenționale împotriva proceselor-verbale întocmite de poliția locală, considerând că aceasta are competența de a constata contravențiile menționate și de a aplica sancțiuni. Alte instanțe susțin că poliția locală nu are competența funcțională de a solicita datele de identificare ale persoanelor care se fac vinovate de încălcarea normelor legale indicate, apreciind că sancțiunea contravențională poate fi aplicată doar de poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției. Există chiar și o a treia orientare jurisprudențială în sensul că au admis că procesele-verbale sunt întocmite legal de poliția locală, deși nu s-au mai pronunțat în mod expres asupra competenței poliției locale de a constata contravențiile.
În aceste condiții, instanța supremă va trebui să pronunțe o decizie în care să rețină o interpretare care va deveni obligatorie pentru toate instanțele.
Decizia (ÎCCJ - n.n.) se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese
Art. 474, alin. 2 din Codul de Procedură Penală
>
Obligativitatea deciziei constă în aceea că instanțele vor trebui să aplice legea numai conform interpretării date de Înalta Curte. Însă, aceasta are efecte numai pentru viitor, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Prin urmare, instanțele vor fi obligate să interpeteze legea conform deciziei Înaltei Curți, numai pentru procesele în curs și cele viitoare.
Încurcături cu agenți constatatori
Așa cum se arată și în sesizarea făcută de Avocatul Poporului, ”problema competenței poliției locale în materie rutieră trebuie abordată, în primul rând, prin prisma noțiunii de polițist rutier”, după care urmează o analiză extrem de detaliată a diferențelor dintre cele două noțiuni - polițist rutier și polițist local. Sunt analizate condițiile prevăzute de lege pentru a avea calitatea de polițist rutier: să fie agent de poliție specializat și să fie desemnat prin dispoziție a inspectorului general al IGP. Or, polițistul local nu îndeplinește a doua condiție. Încurcătura provine și din faptul că ambii sunt denumiți de lege agenți constatatori. Deci ambii pot constata contravenții privind circulația pe drumurile publice, numai că nu se mai înțelege ce fel de contravenții pot constata polițiștii locali, astfel încât să nu-i calce pe bătătură pe cei rutieri.
Teoretic, termenul legal de soluționare a recursurilor în interesul legii este maxim de 3 luni, de la data sesizării. Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României. Deci termenul probabil la care vom avea o decizie obligatorie este peste aproximativ 5 luni.
Ce este tractorul și ce caută el pe drumurile publice
Noțiunea de ”polițist rutier” nu e singura care comportă probleme de interpretare la instanțe. Nici cu noțiunea de ”autovehicul” instanțele nu par a fi în clar. La data de 2 februarie 2017, Înalta Curte a fost sesizată cu o întrebare preliminară pentru a stabili interpretarea ”în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor din Codul Penal, privind «Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat» și «Conducerea unui vehicul fără permis de conducere»”. Dilema provine din interpretarea Directivei 206/126/CE, unde aceste vehicule sunt definite separat și, ca urmare, tractoarele agricole și forestiere sunt excluse din categoria autovehiculelor. Vom afla răspunsul la această dilemă pe 29 martie 2017, când e termenul de soluționare.
Problema rutieră a polițiștilor locali face obiectul primului recurs în interesul legii înaintat de Avocatul Poporului, anul acesta. În opinia sa, localii ar putea interveni numai împreună cu poliția rutieră