x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pericol "infringement"

Pericol "infringement"

de Jurnalul National    |    14 Noi 2007   •   00:00

Oficialii Comisiei Europene se aşteaptă ca forma finală a legii privind activitatea Autorităţii Naţionale pentru Reglementare in Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei să răspundă solicitărilor venite din partea UE, in caz contrar Romănia riscănd declanşarea procedurii de infringement.

Oficialii Comisiei Europene se aşteaptă ca forma finală a legii privind activitatea Autorităţii Naţionale pentru Reglementare in Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei să răspundă solicitărilor venite din partea UE, in caz contrar Romănia riscănd declanşarea procedurii de infringement.

"Dacă legea nu va fi in linie cu ceea ce solicită UE, Comisia Europeană va acţiona in consecinţă, respectiv declanşarea procedurii de infringement. Noi ne aşteptăm ca la finalul discuţiilor, forma şi conţinutul legii să fie in linie cu solicitările comisiei", a declarat ieri Paraskevi Michou, şeful unităţii "Proceduri referitoare la măsurile naţionale de reglementare" din Direcţia Generală pentru Societatea Informaţională a CE., Michou a amintit că proiectul de lege care va reglementa activitatea ANRCTI a fost respins de preşedintele Traian Băsescu şi trimis spre reexaminare Parlamentului.       La inceptul lunii noiembrie, Traian Băsescu a trimis Parlamentului pentru reexaminare Legea de aprobare a OUG 134/2006 privind infiinţarea ANRCTI, susţinănd că procedura de adoptare a legii a fost neconstituţională. Băsescu a aratat că, in forma legii transmise spre promulgare, "ANRCTI devine o autoritate publică autonomă aflată sub controlul unic al Camerei Deputaţilor şi nu sub controlul ambelor Camere ale Parlamentului, cum sunt celelalte autorităţi publice autonome", precum CNA sau CNVM.

Totuşi, Ministerul Comunicaţiilor a emis zilele trecute un comunicat in care anunţa că legislaţia privind Autoritatea in Comunicaţii respectă in totalitate prevederile UE iar temerile Comisiei Europene sunt nejustificate şi pericolul declanşării procedurii de infringement este eliminat.

Procedura de infringement constă fie in acţionarea in justiţie a statului care a incălcat dispoziţiile legislaţiei comunitare, fie in aplicarea de amenzi la adresa celor care s-au abătut de la politica UE.

×
Subiecte în articol: verde!